Sinoadele care au formulat Crezul

În fiecare zi când rostim rugăciunile dimineţii, citim şi Crezul. Când participăm la Sfânta Liturghie, mărturisim împreună cu ceilalţi creştini prezenţi la slujbă Simbolul credinţei, sau Crezul. Dacă vrem să știm când şi unde a fost alcătuit textul Crezului și pentru a oferi un răspuns pertinent la această întrebare, trebuie să mergem în secolul al 4-lea, când s-au desfăşurat primele ­două Sinoade Ecumenice: Niceea (325) şi Constantinopol (381).

La aceste sinoade a toată lumea creştină s-au formulat cele 12 articole ale Simbolului credinţei, sau Crezul. Primele 7 la Sinodul I Ecumenic şi celelalte 5 la Sinodul II Ecumenic.

Pentru a înţelege importanţa acestor articole de credinţă pe care le mărturisim prin Simbolul credinţei trebuie să ne aplecăm asupra istoriei celor două Sinoade Ecumenice din secolul 4. Mai ales că în Biserica Ortodoxă, luni, 22 mai, i-am sărbătorit pe Sfinţii Părinţi participanţi la Sinodul II Ecumenic, iar duminică (a şaptea după Paşti), 28 mai, îi vom cinsti pe Sfinţii Părinţi care au participat la primul Sinod Ecumenic.

Veacul al 4-lea din istoria creştinismului este fundamental pentru definirea ortodoxiei credinţei, care are ca rezultat mărturisirea ei sintetică prin Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan, cunoscut de toată lumea sub numele de Crez.

După ce creştinii au primit libertatea de a practica credinţa lor între graniţele Imperiului Roman, în anul 313, s-au confruntat cu problemele ridicate de învăţăturile greşite, dintre care cea mai cunoscută a fost cea a lui Arie, care propovăduia că „Fiul lui Dumnezeu ar fi făptură, născut din nefiinţă, şi că s-ar găsi departe de dumnezeiasca vrednicie” (Sinaxar).

Erezia lui Arie a provocat tulburare între creştinii din Imperiul Roman, ceea ce l-a determinat pe împăratul Constantin cel Mare să convoace primul Sinod Ecumenic la Niceea, în anul 325. Lucrările sinodului au început la 20 mai şi s-au desfăşurat până la 25 august. La şedinţa de deschidere şi la cea de închidere a sinodului a participat şi împăratul, care se considera „împreună-slujitor cu episcopii” şi „episcop pus de Dumnezeu pentru treburile din afara Bisericii” (Eusebiu de Cezareea, Viaţa împăratului Constantin).

„Actele sinodului nu s-au păstrat. Acest lucru este confirmat de opera Sfântului Atanasie cel Mare, în care Sfântul Părinte recurge la memorie pentru a descrie evenimente petrecute în timpul sinodului, sau cuvinte rostite de către susţinătorii ori criticii învăţăturii ariene” (Eiríni Artémi, Epoca lui Constantin cel Mare, pemp­tou­sia.ro).

La capătul a îndelungate dezbateri teologice, majoritatea episcopilor prezenţi la sinod au mărturisit că Domnul nostru Iisus Hristos, ca Fiul lui Dumnezeu-Tatăl, este Dumnezeu adevărat, de o fiinţă cu Tatăl. Adevăr dogmatic pe care-l afirmăm, datorită lor, până astăzi prin Simbolul de credinţă-Crezul: „Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl, Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor. Și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut”.

Primul Sinod Ecumenic a condamnat persoana şi erezia lui Arie, a formulat primele dogme ortodoxe, sintetizate în primele 7 articole ale Crezului, a stabilit modul în care se calculează pascalia, a alcătuit 20 de canoane care prevăd dispoziţii legate de organizarea şi disciplina bisericească.

Conform tradiţiei, la acest sinod au participat 318 Părinţi care sunt reprezentaţi în iconografia bisericească avându-l în mijlocul lor pe Sfântul Împărat Constantin cel Mare. Între aceşti Sfinţi Părinţi prezenţi la Niceea amintim doi sfinţi cunoscuţi de toţi creştinii ortodocşi: Sfântul Nicolae şi Sfântul Spiridon.

Biserica îi cinsteşte pe aceşti Sfinţi Părinţi în Duminica a 7-a după Paşti, preamărind ortodoxia credinţei lor: „Propovăduirea Apostolilor şi dogmele Părinţilor au întărit Bisericii o singură credinţă; care purtând haina adevărului, cea ţesută din Teologia cea de sus, drept învaţă şi slăveşte taina cea mare a dreptei cinstiri de Dumnezeu” (Condac).

După aproape 6 decenii, episcopii creştini din Imperiul Roman au fost chemaţi de împăratul Teodosie cel Mare la Constantinopol pentru a participa la cel de-al doilea Sinod Ecumenic. „Acest sinod urma să pună definitiv capăt învăţăturii ariene (condamnându-l pe Eunomie) şi să condamne învăţătura eretică a lui Apolinarie şi a susţinătorilor lui Macedonie. La sinod au luat parte 150 de episcopi” (Eiríni Artémi, Consolidarea creştinismului, pemptousia.ro).

Sinodul s-a deschis la începutul lunii mai 381 şi s-a desfăşurat până la 9 iulie acelaşi an. Au fost date 7 canoane şi s-au alcătuit ultimele 5 articole ale Crezului. Aici s-a stabilit învăţătura ortodoxă legată de cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi: Duhul Sfânt. În urma hotărârii dogmatice a acestui sinod, noi mărturisim în credinţa noastră: „întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin proroci” (Simbolul credinţei-Crezul).

A fost condamnat Sabelie pentru erezia lui antitrinitară şi alături de el Apolinarie de Laodiceea şi erezia lui hristologică. Totodată, a fost condamnată şi învățătura greșită a pnevmatomahilor, care nega dumnezeirea Duhului Sfânt şi consubstanţialitatea şi egalitatea Lui cu Tatăl şi Fiul.

Dogmele alcătuite la primele Sinoade Ecumenice sunt mărturisite sintetic prin Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan pe care majoritatea credincioşilor îl cunosc sub numele de Crez. Atunci când rostim acest Simbol de credinţă, să ne amintim şi de Sfinţii Părinţi care l-au alcătuit şi să-i cinstim ca cei ce au mărturisit „Treimea cea una, neschimbată după fiinţă şi după Dumnezeire”.