Siturile naturale UNESCO din România, valori universale

În 16 noiembrie este marcată anual Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România. Este prilejul cu care, la nivelul discursului public, ni se reamintesc, aproape obsesiv, monumentele, edificiile sau obiceiurile și tradițiile care sunt incluse în patrimoniul universal. Despre siturile naturale UNESCO românești, zone de mare valoare din punctul de vedere al biodiversității, nu se vorbește aproape deloc.

Între categoriile de patrimoniu UNESCO pe care România le deține se numără și cea legată de mediu. Este vorba despre siturile naturale - rezervații ale biosferei și alte zone cu biodiversitate ridicată, cărora includerea pe lista UNESCO le conferă recunoașterea internațională a importanței pe care o au în ceea ce privește conservarea biodi­versității și a geodiversității. Pe teritoriul României se regăsesc cinci mari obiective naturale înscrise în patrimoniul universal: Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”, Rezervaţia Biosferei Munţii Rodnei (Pietrosu Rodnei), Pădurile primare şi seculare de fag din Carpaţi şi alte regiuni ale Europei (situl e constituit din păduri din România și din alte 18 țări), Geoparcul Internaţional UNESCO „Ţara Haţegului” și Geoparcul Internaţional UNESCO „Ţinutul Buzăului”. „Desemnarea internațională a unui sit natural se suprapune cu alte desemnări națio­nale și/sau internaționale. De exemplu, Rezer­vația Biosferei «Delta Dunării» este, în același timp, și parc național (categoria a II-a conform clasificării internaționale a Uniunii Interna­ționale pentru Conservarea Naturii - IUCN), și sit Ramsar, desemnat pe baza Convenției asupra zonelor umede (sub egida UNESCO), dar și sit Natura 2000 pentru protecția păsărilor, desemnat conform Directivei UE privind pro­tecția păsărilor”, explică geologul Florin Stoican, activist de mediu, unul dintre fondatorii Parcului Natural Văcărești din București.

Delta Dunării, un teritoriu unic

Rezervația Biosferei „Delta Dunării” este sit UNESCO din 1991, statutul fiind obținut după ce marele explorator Jacques-Yves Cousteau a făcut cunoscută în lumea întreagă, prin filmele sale, frumusețea sălbatică, frustă, a Deltei. Rezervația are o suprafață totală de 580.000 ha (2.681 km²), iar mai mult de jumătate cuprinde ecosistemele naturale acvatice şi terestre incluse în lista zonelor cu valoare de patrimoniu universal. Potrivit datelor Institutului Național al Patrimoniului, în Deltă există 1.200 de specii de copaci şi plante, mai mult de 300 de specii de păsări, printre care colonii unice de pelicani (cea mai bogată faună ornitologică de pe continent), și circa 100 de specii de pești de apă dulce, printre care heringul de Dunăre şi sturionii. Este considerată cea mai întinsă zonă umedă și cea mai vastă zonă de stufărișuri compacte din lume. Un paradis al păsărilor și al sălbăticiei, pe care România nu reușește să-l gestioneze așa cum ar trebui și să-l mențină nealterat. Cea mai mare problemă vine din felul agresiv în care se face turism în Deltă, cu toate consecințele ce derivă de aici: poluare sonoră, distrugerea unor ecosisteme etc. Și, deși ar părea că umbrela UNESCO este cea mai fermă garanție a ocrotirii acestui sit, protejarea cea mai bună ar trebui să vină, paradoxal, „nu de la statutul UNESCO, ci de la cel de parc național”, după cum explică geologul Florin Stoican: „Delta are o lege specifică de funcțio­nare, o zonare internă, cu rezervații științifice în care activitățile umane sunt interzise, dar și cu zone-tampon, unde acestea sunt reglementate, un plan de management, o administra­ție susținută de către statul român. Are însă și multe probleme, tocmai pentru că este un teritoriu vast, cu mulți proprietari și administratori ai terenurilor și resurselor naturale, cu comu­nități locale, cu activități permanente și temporare diverse. Dar și pentru că statul român nu-și face treaba cum trebuie în gestionarea acestor teritorii, nu alocă resurse suficiente, nu are autorități care să aplice eficient legile și regulile, nu are o prioritizare reală a conservării naturii în raport cu activitățile economice”.

Statutul de rezervație a biosferei poate fi pierdut

Principiile UNESCO care stau la baza conceptului de rezervație a biosferei se referă nu doar la conservare, ci și la dezvoltarea durabilă și armonioasă a omului și a naturii, astfel încât conservarea biodiversității să susțină fluxul de servicii ale ecosistemului și să sprijine crearea de oportunități economice. „Protecția și conservarea diversității biologice se fac în zone în care așezările umane reprezintă o componentă integrantă, de unde apare scopul de dezvoltare durabilă a omului și a naturii. Din acest motiv, recent, Rezervația Gemenele din Retezat și-a pierdut statutul de rezervație a biosferei. Nu pentru că s-ar fi întâmplat ceva rău cu patrimoniul natural, ci dimpotrivă, pentru că acesta acolo este strict protejat. Or, tocmai excluderea activităților umane face să nu mai fie îndeplinite criteriile de rezervație a biosferei. Situația e aproape similară și în cea de-a treia rezervație a biosferei de la noi, Pietrosul Rodnei, din Parcul Național Munții Rodnei”, mai spune Florin Stoican.

Păduri de fag din România, printre ultimele resturi de păduri primare din Europa

Un alt obiectiv românesc aflat în patrimoniul UNESCO este reprezentat de pădurile primare și bătrâne de fag din Carpați. La nivel european, situl cuprinde suprafețe de pădure și din alte 18 țări, însumând un total de 23.983 de hectare. Pădurile primare românești, înscrise în 2017, cuprind următoarele arii protejate: Rezervația naturală Izvoarele Nerei, din Parcul Național Semenic-Cheile Carașului; Rezervația mixtă Cheile Nerei-Beușnița, din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița; Rezervația naturală Coronini-Bedina, Rezervația naturală Iauna-Craiova și Rezervația naturală Ciucevele Cernei, din Parcul Național Domogled-Valea Cernei; Masivul Cozia și Cheile Lotrișorului, din Parcul Național Cozia; Codrul secular Șinca (din Masivul Făgăraș); Codrul secular Slătioara (din județul Suceava); Codrii seculari de la Izvorul Șurii și Preluci situați în rezervația naturală Arcer-Țibleș Bran; Codrii seculari de la Strâmbu-Băiuț. „România are aproape 24.000 de hectare. Sunt strict protejate, fiind incluse și în Catalogul național al pădurilor virgine și cvasivirgine, unde, în total, avem 72.000 de hectare de păduri strict protejate pentru deosebita lor valoare naturală. Sunt printre cele mai valoroase păduri ale Europei, ultimele resturi de păduri primare, în care nu s-a intervenit vreodată. În jurul lor există și păduri-tampon, în care se poate interveni, dar care au rol de protecție a nucleelor primare”, a menționat Florin Stoican.