Arhimandritul Neonil Buzilă, iscusitul stareţ al Mănăstirii Neamţ, a construit un spital din fondurile chinoviei nemţene pentru bolnavii din Târgu Neamţ şi ţinuturile învecinate "pentru tot felul de naţiune şi religie". La 16 octombrie anul acesta se împlinesc 160 de ani de când, prin rugăciunile sacerdoţilor, Duhul Sfânt a binecuvântat şi sfinţit dragostea şi jertfa călugărilor nemţeni. Un edificiu măreţ şi generos folosit şi astăzi ca spital orăşenesc.
Se cunoaşte multiseculara tradiţie de la Neamţ referitoare la existenţa unor bolniţe. De exemplu, o însemnare din anul 1536 făcută pe o carte de cult de la Mănăstirea Putna din anul 1484 consemnează izbucnirea unui incendiu care "mult rău a pricinuit şi au ars casele domneşti, trapeza, bucătăria şi spitalul care erau în mănăstire". Alături de carte a mai fost salvat şi un manuscris de tratarea bolilor scris în limba latină, fapt care reliefează lucrarea monahilor putneni care nu doar cazau în bolniţă pe cei neputincioşi, ci practicau un fel de medicină pentru tratarea lor. Se ştie că Mănăstirea Putna a fost organizată după modelul Neamţului. De aceea trebuie să admitem că dacă la Putna exista o bolniţă, fără doar şi poate că şi Mănăstirea Neamţ avea un astfel de aşezământ pentru călugări şi pentru mirenii bolnavi şi săraci din jurul mănăstirii. Deşi prima atestare documentară a unei bolniţe la Neamţ o avem din anul 1735, ea nu spune că s-a întemeiat o bolniţă, ci s-a reparat, fapt care ne confirmă afirmaţia anterioară: la Neamţ existau bolniţe cu mult timp mai devreme de data menţionată. Sfântul Paisie a reorganizat asistenţa socială a bolnavilor în Mănăstirea Neamţ prin construirea unei noi bolniţe. În 1882 stareţul Ilarie a construit o altă bolniţă şi un paraclis cu hramul "Sfântul Pantelimon". La începutul secolului al XIX-lea Mănăstirea Neamţ patrona două bolniţe. Într-una din ele, erau trataţi "cei ce sufereau de boli obişnuite", iar în cealaltă, locul unde se află actualul seminar teologic, erau internaţi "cei care pătimeau de boli necurate şi mai cu deosebire toţi acei care pentru multe slăbiciuni de boală şi osebite pricini". În 1841 o parte din mănăstire a ars datorită unui incendiu devastator. Pradă flăcărilor a căzut şi bolniţa. În aceste condiţii soborul mănăstirii a hotărât ridicarea unei noi bolniţe. Aceste neajunsuri au dus la secătuirea vistieriei, fapt care a împiedicat pe moment zidirea spitalului din Târgu Neamţ, proiectat iniţial pe la începutul deceniului al treilea al secolului al XIX-lea. Însă, cu eforturi foarte mari, în anul 1846 Mănăstirea Neamţ demarează lucrările edificiului. Planurile măreţei construcţii au fost întocmite de cunoscutul arhitect Ioan Fux, executorul constructor fiind inginerul Alexandru Costinescu (fost elev al lui Gheorghe Asachi la Academia de la Iaşi), care a tocmit din Cernăuţi o echipă pricepută de zidari, condusă de Ion Urban.
Neamţul avea pe locul actualului spital un metoc, dar mai trebuia achiziţionată o suprafaţă mult mai mare decât proprietatea mănăstirii. Doar pentru amenajarea locului şi achiziţionarea celor zece proprietăţi din jurul fostului metoc mănăstirea a cheltuit suma de 167.070 lei. Practic, construcţia a demarat în primăvara anului următor. Este de remarcat strategia stăreţiei nemţene de a folosi cât mai mult posibil materiale şi forţă de muncă din proximitatea mănăstirii şi a oraşului Târgu Neamţ pentru a ajuta economic pe meşterii şi proprietarii micilor manufacturi din zonă. Iată câteva exemple: piatra brută a fost achiziţionată de la Pipirig, cărămida de la Humuleşti, varul de la Pipirig, Horaiţa şi Schitul Nifon al Mănăstirii Secu. Ipsosul de sub muntele Pleşu; nisipul de pe văile apelor Ozana şi Nemţişor. Lemnul a fost procurat din pădurile mănăstirii, fiind prelucrat în fierăstraiele ei de la Branişte, Boboieşti şi Muntele Rusu. Doar tabla zincată de pe acoperiş a fost importată din Austria. Au urmat trei ani de muncă asiduă, griji, poticneli şi chiar oprelişti. Negreşit, chibzuitul stareţ Neonil a avut în vedere nu doar tămăduirea trupească, ci şi pe cea sufletească a viitorilor pacienţi. De aceea a hotărât dintru început ca unitatea spitalicească să aibă un "spital duhovnicesc", o biserică pentru asistenţa religioasă a bolnavilor. O grijă constantă a Bisericii a fost şi strădania depusă pentru luminarea poporului. În acest sens, mitropolitul Sofronie Miclescu de la Iaşi a sfătuit stăreţia Neamţului să zidească lângă spital şi o şcoală. Întâi s-au finalizat lucrările la clădirea spitalului şi farmaciei, iar în 1850, la 11 septembrie, însuşi domnitorul Grigorie al V-lea Ghica a pus piatra de temelie a viitoarei şcoli, ridicată în proximitatea spitalului, adăugând la sumele alocate de mănăstire pentru zidirea ei o danie de 3.000 galbeni.
La începutul anului 1851, lucrările erau gata. Şcoala era finalizată, farmacia de asemenea, saloanele spitalului mobilate, paraclisul din incintă pregătit pentru a primi sfinţirea. Mai rămânea de rezolvat problema personalului medical care urma să deservească unitatea spitalicească. De aceea mănăstirea a făcut diligenţele necesare angajării personalului medical. Vremurile erau grele, vistieria mănăstirii ctitore a fost golită. Iniţial se cerea ca spitalul să aibă 40 de paturi, dar generosul stareţ a hotărât ca instituţia spitalicească să poată găzdui peste o sută de bolnavi. Din opisurile vremii aflăm de angajarea medicului bavarez Georg Fleischlen, doctor în medicină şi chirurgie. Acesta a semnat un contract prin care se obliga să asigure serviciile medicale timp de 10 ani, primind un salariu de 10.000 lei pe an, plătiţi în două rate de mănăstire, care se obliga să-i asigure şi locuinţa în incinta spitalului. La rându-i, medicul primar, diriguitor al spitalului, şi-a format întreg corpul medical deservent format din 35 de persoane. Toţi aceştia erau remuneraţi din veniturile Mănăstirii Neamţ. Să mai subliniem un amănunt demn de reţinut: mai bine de jumătate din personalul deservent al spitalului erau monahi (14 infirmieri, un portar, un paracliser şi 3 ieromonahi slujitori la paraclisul cu hramul "Sfântul Dimitrie" din incintă). După secularizarea averilor mănăstireşti, la 5 martie 1866, spitalul a trecut sub administraţia Epitropiei "Sfântul Spiridon" din Iaşi. Aşadar, Mănăstirea Neamţ a asigurat fiinţarea spitalului cu toate cheltuielile aferente timp de 14 ani.
După toate pregătirile, a sosit şi ziua de 16 octombrie 1852, când au fost sfinţite noua biserică, tot complexul spitalicesc, farmacia şi şcoala. După hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, mitropolitul Moldovei Sofronie Miclescu, domnitorul Ghica Vodă însoţit de numeroşi boieri din divanul ţării au purces către Târgu Neamţ. Toată suflarea oraşului, dar şi mulţime de popor din localităţile învecinate erau prezente la eveniment. Înainte de începerea sfinţirii bisericii sosea sau mai bine spus era adus şi trudnicul stareţ al Neamţului, arhimandritul Neonil. Ţintuit de o stânjenitoare suferinţă fizică, care-l împiedica să meargă, vrednicul stareţ era purtat pe un scaun de patru monahi. Însemnările vremii spun că poporul plângea văzându-i suferinţa, dar lacrimile erau şi de recunoştinţă arătată unui stareţ care se numea pe sine "olog", dar care a arătat că iubirea de semeni poate învinge orice neputinţă oricât de mare ar fi ea. Smerit, părintele Neonil Buzilă nu a voit să deranjeze asistenţa prin cazna cu care trebuia să fie purtat către etaj, acolo unde se afla paraclisul pregătit pentru sfinţire. Din respect şi preţuire, Ghica Vodă şi vlădicul Sofronie au cerut expres ca stareţul Neamţului să fie adus la etaj. Doar după aceasta au început slujba de sfinţire şi Dumnezeiasca Liturghie. A urmat apoi binecuvântarea clădirilor spitalului, a farmaciei şi la urmă şcoala. După terminarea slujbei au urmat cuvântările. Domnitorul Moldovei a spus printre altele: "Iată, dragii mei, şcoala şi sfânta biserică, izvoarele mângâierii şi ale fericirii sufleteşti; folosiţi-vă de ele şi vă luminaţi". A vorbit apoi mitropolitul Sofronie, subliniind importanţa filantropiei creştine în dobândirea mântuirii. Stareţul Neonil a mulţumit tuturor notabilităţilor prezente şi a arătat dragostea şi jertfa soborului mănăstirilor Neamţ şi Secu, arătată în ctitorirea celor trei edificii "spre sănătatea sufletească, trupească şi spre luminarea poporului".
Martor ocular al solemnităţilor, Ion Creangă, pe atunci elev al şcolii, care îşi începuse activitatea înainte de sfinţire, avea să consemneze mai târziu în amintirile sale: "…la anul 1852, în ziua când s-a sfinţit paraclisul spitalului din Târgu-Neamţului şi s-a deschis şcoala domnească de acolo, eu împreună cu alţi băieţi, isonari ai bisericii, stam aproape de Ghica Vodă, care era de faţă la acea serbare, înconjurat de mulţime de lume şi nu ne mai săturam privindu-l". Coleg cu Ion Creangă la şcoala mănăstirească din Târgu Neamţ au fost şi Alexandru Lambrior, viitor filolog şi folclorist de renume, membru al Academiei Române, dar şi cunoscutul Mihail Busuioc, celebru învăţător al lui Mihail Sadoveanu, imortalizat mai târziu de romancier în povestirea cu acelaşi nume, "Domnu Trandafir". Astfel de evenimente se petrec şi astăzi. Multe aşezăminte sociale şi culturale sunt construite, ajutate, susţinute de Sfânta noastră Biserică.
Prin aceste înfăptuiri de odinioară, dar şi prin cele de azi, Biserica a arătat că prin lucrarea filantropică săvârşită prelungeşte, de fapt, activitatea Mântuitorului Hristos în lume, care a luminat, a ajutat, a miluit şi a tămăduit pe oameni, pregătindu-i pentru a fi părtaşi iubirii nesfârşite a Sfintei Treimi.
