Turnul cu ceas - străjerul cetăţii medievale

În 1286, la Londra, o invenţie revoluţiona încercarea oamenilor de a controla trecerea timpului: primul ceas mecanic cu roţi era pus în funcţiune. Noua maşinărie avea să se răspândească rapid în întreaga Europă: din anul 1300 în Franţa - la Paris, urmează Italia, în 1335 la Milano inaugurându-se primul ceas public. În Ţările Române, ceasurile cu roţi dinţate aveau să apară la câteva decenii după inventarea lor, dovadă a ritmului rapid de pătrundere a noului în lumea românească. Apariţia ceasului mecanic a dat naştere şi unei meserii, aceea de ceasornicar. Ne-au fost păstrate detalii despre existenţa orologiilor în spaţiul românesc, în legătură cu activitatea unor meşteri ceasornicari bine plătiţi pentru întreţinere şi reparaţii.

Cel mai vechi ceas de pe teritoriul ţării noastre a fost descoperit în Transilvania, la Cisnădie, în 1425, adus probabil din Germania. La 1551 funcţionau alte ceasuri în zona Năsăud, la Bistriţa şi la Lechinţa, în Ţara Oaşului. Informaţii preţioase ne-au rămas despre Biserica Evanghelică din centrul oraşului Bistriţa. Conform planurilor vechi ale oraşului, în 1487 se construia un turn de apărare şi supraveghere. Includerea turnului în corpul bisericii va duce la demolarea turlei nordice şi ridicarea unui turnuleţ cu scară în spirală, prin care se asigura un acces independent spre turnul nou-construit. De la început, turnul a aparţinut oraşului, cu rol preponderent de pază şi supraveghere în vremuri de primejdie, dar mai ales ca loc de observare a izbucnirii unor incendii. La 1521 intra în reparaţii ceasul anterior montat în turn, iar la 1570 i se vopsea cadranul şi i se aureau limbile pentru o mai bună vizibilitate. Legenda spune că saşii sibieni, vrând să înalţe pentru biserica lor cel mai înalt turn, au mers în delegaţie la comunitatea de saşi din Bistriţa, pentru a se inspira. Acolo au măsurat cu o frânghie înălţimea turnului bisericii, iar seara au fost invitaţi la ospăţ de bistriţeni. Îmbătându-i pe cei din Sibiu, meşterii bistriţeni le-au tăiat pe ascuns câţiva metri din frânghie. Astfel, după ce la Sibiu a fost ridicată Biserica Evanghelică, turnul celei din Bistriţa a rămas cel mai înalt din Transilvania, cu ai săi 75 de metri. Pe data de 11 iunie 2008 izbucnea un incendiu la baza turnului bisericii bistriţene, în mai puţin de jumătate de oră schelele din lemn de brad în care era îmbrăcat pentru restaurare fiind mistuite. Ceasul din turn era oprit la ora 18:05, dar mecanismul ceasului a fost salvat, întrucât fusese scos în timpul renovării.

Din anul 1648, la Sighişoara, este atestat documentar ceasul cu figurine din vârful turnului înalt de 64 de metri al primăriei, de producţie elveţiană. Figurile sale simbolizează zilele săptămânii şi sunt operele sculptorului Johann Kirschel. Situat în partea de răsărit a Cetăţii Sighişoara, Turnul cu ceas a fost construit pentru a proteja poarta principală a oraşului şi pentru a găzdui Sfatul. De asemenea, servea pentru depozitarea arhivei şi a tezaurului Sighişoarei. Pe ambele faţade ale turnului există câte un cadran uriaş de ceasornic şi nişele cu figurine.

Moldova - orologii în mănăstiri şi la Curtea Domnească

În teritoriile extracarpatice, avea să treacă aproape un secol până la apariţia ceasurilor de turn. Primul ceas de folosinţă publică din Moldova apărea în timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653), cu ocazia ridicării Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi. În turnul porţii mănăstirii, care servea drept clopotniţă, la capătul a 280 de trepte în spirală, trona un mare orologiu, remarcat de Paul de Alep, arhidiaconul patriarhal prezent într-o vizită în Ţările Române: „Această mânăstire este unică (...) Deasupra porţii se află clopotniţa şi orologiul oraşului, cu totul de fier şi cu nişte roţi mari“. În timpul restaurării din perioada 1882-1890, întregul mecanism a fost demontat şi transportat în Franţa, unde a şi rămas.

Tot la Iaşi, domnitorul fanariot Grigore II Ghica ridica un turn înalt la poarta cea mare a Curţii domneşti şi, după cum scrie Cronica Ghiculeştilor, „a aşezat acolo un ceas mare ca să bată orele şi să audă tot Iaşul“. Acesta avea să fie distrus de un incendiu, în anul 1753. Cu puţin timp înainte de uciderea lui Grigore III Ghica (1777), regele Prusiei - Frederic Wilhelm al III-lea - se pregătea să-i trimită în dar un orologiu care „executa concertele cele mai strălucite şi mai complicate“, îndelung lăudat de gazetele epocii, dar niciodată ajuns la destinaţie.

În anul 1786, deasupra porţii de acces a Mănăstirii „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, se ridica un turn de piatră, în locul unui turn din lemn mai vechi. La început, turnul-clopotniţă era împodobit cu o semilună, pentru a nu fi atacat de turci. La 1808, semiluna de pe clopotniţă a fost înlocuită cu Sfânta Cruce, adăugându-se şi pictura Ochiului lui Dumnezeu. În anul 1843 era adus de la Paris un ceas de turn pentru clopotniţa bisericii. Despre acesta, George Topârceanu nota: „Cel mai frumos cânt al clopotelor se aude în fiecare duminică şi sărbătoare de la «Sfântul Spiridon»“.

Ţara Românească - urnul Chindiei, Curtea Domnească şi Turnul Colţei

În Ţara Românească, Matei Basarab (1632-1654) avea, la reşedinţa de la Târgovişte, un orologiu amplasat în Turnul Chindiei. Mecanismul acestui ceas ne este descris de acelaşi Paul de Alep: „În mijlocul acestei Curţi este un turn de piatră, mare şi înalt, care ne-a uimit prin înălţimea lui; acolo se află orologiul şi acolo stau de strajă mulţi paznici“. Nefiind corelat cu clopotele pentru a marca acustic trecerea orelor, străjerii foloseau tobe sau salbe de tun pentru a vesti locuitorilor diferite evenimente. Cel mai adesea, rolul Turnului Chindiei era acela de a supraveghea Cetatea Târgoviştei, dar şi apărarea Curţii Domneşti. S-a sugerat că numele îşi are originea de la cuvântul „chindie“, un arhaism ce însemna „apus“, perioadă a zilei în care soldaţii ce apărau turnul aveau obligaţia să dea semnalul prin care cele cinci porţi ale oraşului să fie închise. După acest moment, era interzisă intrarea sau ieşirea din oraş pe tot parcursul nopţii, iar locuitorii aveau obligaţia de a nu circula pe străzi şi de a nu întreţine focuri în aer liber care ar fi făcut vizibil oraşul de la mare distanţă. Tot pe timp de pace, construcţia era folosită ca foişor de foc, dar şi pentru stocarea tezaurului.

În anul 1691, în timpul domniei Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu (1688-1714), Bucureştiul era împodobit cu un ceasornic ce marca orele prin lovituri de clopot: „Întru acest an au trăsnit clopotniţa cea domnească din Bucureşti... de care trăsnet spărgându-se şi clopotniţa... Măria Sa Constantin-Vodă atuncea şi îndată au pus de au făcut altă clopotniţă... puind şi ceasornic în clopotniţă, făcându-i şi hora împrejur care n-au fost mai înainte la alţi domni.“

Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea era amplasat cel de-al doilea ceas public din Bucureşti, în cea mai înaltă construcţie: Turnul Colţei. Turnul Colţei servea, la început, drept clopotniţă, pentru ca, ulterior, să-şi dovedească utilitatea ca punct de observare şi supraveghere a oraşului, înălţimea de 50 de metri facilitând semnalarea promptă a incendiilor. Inspirat de construcţiile mediteraneene, a fost comandat de spătarul Mihai Cantacuzino, ctitorul ansamblului Colţea, cel care, în spaţiile de taină ale turnului, îşi păstra arhiva secretă. Construcţia a fost realizată între anii 1709-1714, la ridicarea ei participând şi soldaţi din armata lui Carol al XII-lea, regele Suediei, înfrânţi de ţarul Petru I cel Mare al Rusiei în bătălia de la Poltava şi rătăcind prin Europa, în retragere. Cutremurul din 26 octombrie 1802 avea să distrugă partea superioară a turnului, care s-a prăbuşit, distrugând şi ceasul din vârf. Noul plan orăşenesc al Bucureştilor nu includea şi Turnul Colţei, construcţia fiind demolată pentru extinderea bulevardului. Rolul de observare avea să fie preluat de un nou edificiu: la 1893 era dat în folosinţă „Foişorul de Foc“.

Cel mai vechi ceas funcţional din Europa

Amplasate în turnuri şi corelate cu clopote, se poate spune că primele ceasuri a fost făcute pentru a fi „ascultate“, nu „privite“. De altfel, cuvântul „ceas“ în limba engleză („clock“) provine din limba germană, de la „glocke“, care înseamnă „clopot“! Ghidul de la Catedrala Salisbury din Marea Britanie - edificiu ce găzduieşte cel mai vechi ceas funcţional din Europa, atestat documentar din 1386 - afirmă că „în acele vremuri pe oameni nu-i interesa că este exact ora 11 fără patru minute. Nu doreau decât să ştie când era ora de dus la biserică sau - eventual - la masă“. De asemenea, în Ţările Române, oamenii de rând nu se foloseau de ceasurile din turn pentru a şti ora exactă, ci pentru a se încadra în evenimentele comunităţii. Fie că trona deasupra unei catedrale, fie că se ridica deasupra porţii principale de acces sau pur şi simplu era o construcţie de sine stătătoare, turnul unei cetăţi avea un rol determinant în strategia de apărare. Viziunea panoramică facilitată de înălţime permitea observarea inamicului, a mişcărilor de trupe de la distanţă, dar şi a calamităţilor naturale, cum este cazul foişoarelor de foc. Cu timpul, turnurile cetăţilor au încetat a mai fi cele mai înalte edificii, iar apariţia mijloacelor de comunicare le-a diminuat rolul, până la dispariţie. Devenite obiective istorice, astăzi ne reintroduc în atmosfera medievală în care armonia cetăţii era păstrată de la înălţime, iar dangătul clopotului era sunetul ce punea în mişcare întreaga comunitate.