Încă de la Sibiu, părintele Dumitru Stăniloae şi-a creat ucenici, o aşa-numită „generaţie Stăniloae“, o pleiadă de teologi, ierarhi şi preoţi care l-au cunoscut şi l-au avut mentor pe părintele profesor şi care s-au bucurat din plin de prezenţa şi lucrarea sa în slujba teologiei româneşti. Aici, la Sibiu, a pus început carierei lui de profesor şi teolog, aici şi-a închegat puternica personalitate care iradiază cu atâta putere în câmpul gândirii româneşti. Sibiul i-a oferit mediul prielnic de dezvoltare în acest sens. Academia care l-a ocrotit în anii maturităţii creatoare şi pe care a slujit-o, odată cu omagiul pe care i-l aduce, dă expresie simţământului că el rămâne şi de acum înainte nedespărţit duhovniceşte de profesorii şi studenţii ei.
În anul 1993, cu puţin înainte ca Universitatea „Lucian Blaga“ să-i acorde titlul de doctor honoris causa, părintele Filocaliei româneşti a plecat dincolo pentru a teologhisi acolo cu sfinţii şi cu îngerii taina cea mare a Întrupării Fiului lui Dumnezeu, taină pe care a iubit-o şi a căutat să o lămurească şi să o facă înţeleasă.
Prin monumentala sa operă scrisă şi prin activitatea sa didactică la Sibiu şi apoi la Bucureşti, prin larga sa deschidere spre înţelegerea celorlalte Biserici, şi prin atitudinea manifestată faţă de persoană şi semeni, părintele Stăniloae rămâne unul dintre cei mai mari gânditori creştini ai veacului care s-a scurs.
Profesor la 26 de ani
Numele său este mereu legat de opera sa teologică începută în cetatea Sibiului, operă în care a abordat temele centrale ale învăţăturii de credinţă ortodoxă, căutând în acelaşi timp să stabilească raporturile dintre metafizica ortodoxă şi neamul în care s-a născut, dintre creştinism, naţiune şi cultură în România.
Părintele Teodor Bodogae, care l-a cunoscut îndeaprope, vorbind despre scrierile părintelui Stăniloae afirma: „În domeniul cugetării teologice propriu-zise, profesorul Dumitru Stăniloae a realizat o operă de înnoire spirituală excepţională la baza căreia întâmpinăm în primul rând sursa patristică, iar pentru capitolele controversate apar scrieri de specialitate, îndeosebi din filosofia germană contemporană. Oricum, în tratatele sale de dogmatică şi în numeroasele studii publicate în ţară şi peste graniţă se resimt mereu tendinţe după nou, după original“.
Se vede că tot timpul a avut Sibiul în faţă şi pe mitropolitul de pioasă amintire Nicolae Bălan. La Sibiu şi-a început şi creaţia teologică, aici traducând manualul de dogmatică al lui Hristu Andruţos, pe care îl va şi tipări la Sibiu în 1930. A început să publice şi în „Gândirea“ lui Nichifor Crainic.
La 1 septembrie 1929, la doar 26 de ani, a fost numit profesor suplinitor la Academia „Andreiană“ din Sibiu. În cei 17 ani de activitate la această renumită şcoală teologică universitară va preda dogmatica (1929-1946), apologetica (1929-1932 şi 1936-1937), pastorala (1932-1936) şi limba greacă (1929-1934). În 1932 a fost numit titular provizoriu, iar în 1935 titular definitiv. După alegerea lui Nicolae Colan ca episcop al Clujului, părintele Stăniloae a fost numit rector al Academiei, funcţie de mare prestigiu şi răspundere pe care cu cinste o va deţine până la plecarea sa în anul 1946. Aici va fi coleg cu o galerie de aur a teologiei româneşti: Nicolae Colan, Nicolae Neaga, Nicolae Popoviciu, Grigore Marcu, Teodor Bodogae, Spiridon Cândea, Liviu Stan, Gheorghe Şoima, Nicolae Mladin sau Dumitru Călugăr. Totodată, în anul 1930, profesorul Stăniloae s-a căsătorit cu Maria Mihu, originară din Şura Mică şi cu care a avut trei copii.
În calitate de rector a primit la Sibiu, la Academia Teologică, vizitele unor personalităţi teologice internaţionale ca: episcopul anglican Harold Buxton, episcopul auxiliar catolic al Parisului Roger Blaussart sau profesorul canonist Ştefan Ţancov.
Ctitorul Filocaliei româneşti
La Sibiu a publicat pentru întâia oară „Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama“, având ca temă prezenţa lui Iisus Hristos cu energia Lui necreată în Sfintele Taine. Tot la Sibiu a publicat cartea „Iisus Hristos sau restaurarea omului“, întărind ideea Mântuitorului în Care se pot manifesta cele două firi. În anul 1933 a tipărit „Catolicismul de după război“, „Statutul organic şagunian“, apoi în 1939 „Ortodoxie şi Românism“, în care erau strânse o parte din articolele sale publicate în „Telegraful Român“ şi „Gândirea“.
A fost primul teolog care a luat atitudine faţă de filosofia lui Lucian Blaga, în lucrarea „Poziţia d-lui Lucian Blaga faţă de creştinism şi ortodoxie“, 1942, şi, tot în acelaşi an, în „Biserica românească“ tipărită la Braşov.
Tot în perioada sibiană a activităţii sale începe traducerea şi tipărirea unor opere ale marilor Părinţi duhovniceşti. Este cartea ajunsă astăzi la 12 volume - intitulată „Filocalia sau culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi“, toate însoţite de introduceri şi felurite note. La această lucrare a contribuit şi părintele Arsenie Boca, aflat la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, cel care va realiza şi ilustraţia copertelor. Părintele Arsenie a fost cel care a scris după dictarea părintelui Stăniloae o mare parte din traducere. Mitropolitul Nicolae Bălan a îmbrăţişat ideea publicării Filocaliei în Tipografia arhidiecezană, primul volum tipărindu-se în 1.500 de exemplare.
Vorbind în cuvântul Iubiţii mei fraţi sibieni!, părintele Stăniloae mărturiseşte că mitropolitul Nicolae Bălan „a trecut cu uşurinţă peste nemulţumirea că în 1930 m-am căsătorit, impresionat de articolele mele în «Telegraful Român», de eseurile ce mi le cerea Nichifor Crainic pentru revista «Gândirea» şi de alte studii de la care soţia mea cu rară înţelegere nu mă împiedica, ci la care mă încuraja. În fiecare seară, mitropolitul mă chema la el pentru discutarea problemelor bisericeşti şi pentru a-l ajuta şi în alte privinţe“.
Începând cu anul 1934 şi până în 1945, părintelui Stăniloae i s-a propus să fie redactor al „Telegrafului Român“. În această perioadă, părintele Stăniloae i-a fixat acestuia un loc remarcabil nu numai în istoria Transilvaniei, ci şi în istoria Bisericii noastre, pentru că, între timp, el a devenit glasul întregii Biserici Ortodoxe Române, deoarece deşi era editat la Sibiu, avea colaboratori din întreaga ţară şi era prezent în parohiile şi casele românilor din ţară şi chiar de dincolo de graniţele ei. O temă adeseori reluată şi foarte apropiată sufletului redactorului a fost cea a Ortodoxiei universale în general şi a Ortodoxiei româneşti în special. În strânsă legătură cu tema Ortodoxiei, părintele profesor Dumitru Stăniloae prezintă problema naţionalităţii, a etnicului, bineştiind că bisericile ortodoxe sunt organizate după principiul etniei. De-a lungul vieţii sale, părintele Stăniloae a publicat peste 450 de articole. Începând din anul 1937, a început a publica articole critice la adresa comunismului în care era demascată aproape profetic tirania unui regim ateu care s-a instaurat mai târziu în ţară.
Venirea comuniştilor stopează activitatea marelui teolog
Odată cu instaurarea noului regim în România în 1944-1945, acesta a pus capăt prodigioasei activităţi a părintelui Dumitru Stăniloae la Sibiu. O parte din articolele sale tipărite atât în „Telegraful Român“, cât şi în „Gândirea“, atitudinea sa românească, inadaptabilă la compromisuri cu noul regim, ca şi legăturile cunoscute cu Nichifor Crainic l-au făcut să fie considerat incomod. O primă măsură a avut loc în mai 1945, când a fost înlocuit de la ziarul „Telegraful Român“. Aşa cum aminteşte părintele acad. Mircea Păcurariu, „în mai multe rânduri, însuşi primul-ministru de atunci, Petru Groza, a cerut mitropolitului Nicolae Bălan înlăturarea sa din postul de rector al Academiei Teologice. La 25 ianuarie 1946, directorul cabinetului primului-ministru adresa o scrisoare confidenţială mitropolitului Nicolae, în termeni foarte duri, prin ca-re îl informa că existau dovezi privitoare la legăturile profesorilor Dumitru Stăniloae şi Emilian Vasilescu cu Nichifor Crainic. În continuare, i se reproşa că nu a ţinut seama de recomandările care i s-au făcut de un timp îndestulat, în vederea înlocuirii rectorului Dumitru Stăniloae. În sfârşit i se atrăgea atenţia că neîndeplinirea acestei dorinţe a guvernului comportă grave consecinţe. Desigur, după ce mitropolitul Nicolae şi-a informat rectorul de aceste lucruri, la 7 februarie 1946, printr-o lungă scrisoare trimisă marelui său binefăcător, rectorul Dumitru Stăniloae îşi prezenta demisia, apărându-se şi de acuzaţiile nefondate care i se aduceau. Consiliul Arhiepiscopesc a luat act de această cerere de demisie, dar l-a încredinţat ca, până la numirea unui nou titular, să poarte şi pe mai departe agendele de rector. Probabil se mai spera într-o schimbare de ordin politic, aşa cum credeau mulţi pe atunci... Abia la 19 septembrie 1946, Consiliul profesoral al Academiei a ales un nou rector, în persoana părintelui profesor dr. Nicolae Neaga. Părintele profesor Stăniloae a rămas, în continuare, la catedra sa de Dogmatică până în decembrie 1946“.
Aducându-şi aminte de aceste momente în acelaşi mesaj adresat în anul 1993 sibienilor, părintele Stăniloae vorbea: „Totul a mers până în 1946, când, silit de primul ministru comunist Petru Groza, cu colaborarea a doi colegi trecuţi politic de la extrema dreaptă la această colaborare, mi-a fost cerută demisia din postul de rector al Academiei. Temându-mă că voi fi supus şi altor presiuni, am primit invitaţia Facultăţii din Bucureşti de a trece profesor de Ascetică şi Mistică la Bucureşti. Mitropolitul mi-a cerut, profund îndurerat şi plângând, să nu plec. A venit într-o şedinţă a Consiliului profesoral, mustrând pe cei care au contribuit la plecarea mea din Sibiu. Dar, la Sibiu, prin iubirea mitropolitului şi a altor colegi, pusesem baza pentru lucrările continuate la Bucureşti, pentru lucrările care au ca temă centrală pe Hristos ca Fiul lui Dumnezeu întrupat şi jertfit din iubire pentru noi.“
Din ianuarie 1947 începe o nouă etapă în viaţa sa, aceea de profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti.
Prin activitatea sa rodnică, atât la Sibiu, cât şi mai apoi la Bucureşti, părintele Stăniloae a contribuit la reînnoirea spiritualităţii contemporane. Încă de la Sibiu, părintele Stăniloae ne-a arătat că spiritualitatea filocalică este rod al teologiei dogmatice a Bisericii, însă, în acelaşi timp, ea însăşi fundamentează teologia Bisericii, adică explică relaţia organică dintre învăţătura teoretică şi viaţă.
Ortodoxia şi românismul
Una dintre temele fundamentale asupra căreia părintele Stăniloae a stăruit cu predilecţie la Sibiu a fost şi aceea a rolului pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut în formarea şi menţinerea naţiunii române. S-a simţit, iară şi iară, atras de această temă, întrucât aici se întâlnea teologul, care era în acelaşi timp şi fiul unui neam anume, al neamului românesc, responsabil faţă de poporul din care se trage şi faţă de Biserica a cărui membru este. Încă din tinereţe va căuta să arate raportul strâns care există între Biserică şi neam, respectiv între Ortodoxie şi românism. Era epoca în care unii intelectuali români încercau să despartă Ortodoxia de românism, căutând să-i micşoreze rolul pe care l-a avut în alcătuirea spiritului nostru, drept componentă de bază a acestui spirit. Părintele Ioan Ică jr afirma: „Convingerea de origine romantică a părintelui Dumitru Stăniloae a fost aceea a unei simbioze unice între Ortodoxie şi românism (1939, 1992), mai exact între Ortodoxie şi civilizaţia rurală românească, ce ar sta sub semnul unei sinteze unice între latinitate şi Ortodoxie, dominate - spre deosebire de raţionalismul grec şi misticismul slav - de echilibrul între Dumnezeu şi om, între Orient şi Occident, şi inspirate de motivul personalismului comunitar.“
Aprecierile elogioase care s-au făcut la adresa teologului român nu au fost puţine. Ele au venit din partea unor personalităţi de primă mână ale lumii occidentale. Dintre toate acestea, chiar Olivier Clement, gânditor francez foarte cunoscut, dar zgârcit în aprecierea valorilor, a fost forţat să recunoască odată că „toată lumea cunoaşte pe părintele Stăniloae care este un uriaş, un geniu teologic care marchează absolut tot secolul nostru“.
Şi încă din timpul vieţii, Nichifor Crainic nu a ezitat să-l numească pe părintele Dumitru Stăniloae „puternicul gânditor de la Sibiu“.
