Un vrednic și luminat slujitor al Bisericii bănățene

În viața de zi cu zi se întâmplă să descoperim, cu uimire și bucurie, că printre noi au fost și sunt oameni de înaltă ținută morală și intelectuală, oameni cu preocupări științifice, creatori de valori și formatori de caractere despre care nu știm mare lucru, pentru că și-au trăit și își trăiesc viața retrași și modești, studiind și cercetând. Din rândul acestora face parte și preotul Mihail Avramescu, fost paroh în orașul Jimbolia, vrednic și luminat slujitor al Bisericii bănățene.

Mihail Marc Avramescu s-a născut în București, la 17 ianuarie 1909, din părinții Bella și Isidor, ambii de religie mozaică. După încheierea cursurilor primare și gimnaziale, s-a înscris la cunoscutul Liceu „Spiru Haret” și apoi la Facultatea de Litere și Filosofie din Capitală, unde a obținut și diploma de licență cu tema „Gândirea lui Nicolae Cusanus” (Arhiva Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Timișoarei (în continuare AAORT), fișa personală olografă, dos. personal; prof. Constantin Popescu, Preot convertit, în ­„Învierea”, Timișoara, anul XIII, nr. 13 (295), 1 iulie 2002, p. 4).

Timp de 15 ani a publicat articole serioase, grave, chiar denotând îngrijorare pentru si­tu­a­ția generală a lumii, pe care se vedea că o înțelege cu o neobiș­nuită pătrundere și exactitate diagnostică. Stilul său are farmec special, e întortocheat și ușor afec­tat cu unele influențe argheziene, niciodată convențional, nu rareori apăsat polemic. Materialele sale au apărut în „Bilete de papagal” a poetului Tudor Arghezi, „Viața literară”, „Cuvântul liber”, „Zodiac”, „Contimporanul”, „Facla”, „Adam”, „Ostașii lu­minii” și „Ulise”. A mai publicat la revista de avangardă „Radical” din Craiova, fiind chiar unul dintre editorii ei, la „Vremea”, „Fapta”, „Finanțe și Industrie”, precum și la revista „Orizont” din București, unde a și debutat la vârsta de 16 ani (Marcel Tolcea, Câteva repere ale unui destin crucial, Postfață la volumul „Comedia infra-umană”, Ed. Brumar, Timișoara, 2004, p. 78). O vreme, Mihail Avra­mescu a redactat revista „Memra” (Logos, în ebraică), în care urma să fie publicat un articol al metafizicianului francez René Guénon. Apărută la 1 decembrie 1934, revista are pe coperta de gardă subtitlul „Studii de tradiție ezoterică”, sub care se află numele Marcel Avramescu, cu specificarea neutră de „redactor” (Mihail Constantineanu, părintele Mihail, Postfață la volumul „Calendarul incendiat al lui Ierusalim Unicornus”, Ed. Anastasia, București, 1999, p. 101). Pe René Guénon l-a descoperit prin intermediul profesorului său Nedelea Locusteanu și al cărților împrumutate de la Mircea Eliade. 

„Omul angajării totale”

După frământările, pasiunile și căutările din tinerețe, în viața lui Mihail Avramescu, „omul angajării totale”, se produce o schimbare radicală: convertirea la Ortodoxie. Apropierea de Ortodoxie începe în anul 1931 și numai motive personale vor amâ­na botezul din 8 noiembrie 1936, cu toată familia, la Biserica Visarion din București. Cărțile lui N. Arseniev, lucrarea lui S. Cetvericov despre Sfântul Paisie Velicikovski, „reînsuflețitor al isihasmului și rugăciunii inimii în mănăstirile moldovene, influ­ența athonită și rusească”, dar mai cu seamă „întâlnirea hotărâtoare, în 1946, cu preotul Ioan Culîghin”, au contribuit la orientarea lui totală spre Ortodoxie și, în final, spre preoție.

Referindu-se la această impresionantă convertire, Mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatului insista asupra „privilegiului de care s-a bucurat Biserica noastră de a fi numărat printre slujitorii săi trei evrei convertiți la creștinism” [...]: Mihail Wieder, cu a sa Convertire a Sfântului Apostol Pavel (Arad, 1940), Marc Mihail Avramescu și Nicolae Steinhardt, cu al său Jurnal al fericirii (1991). „Trei urmași ai lui Avraam au decis, la un moment dat, să-i urmeze tot unui aparținător al neamului lui Avraam, Care s-a numit Iisus” (Nicolae, Mitropolitul Banatului, Cuvânt înainte la Calendarul incendiat al lui Ierusalim Unicornus, Ed. Anastasia, București, 1999, p. 6).

Preocuparea pentru problemele spirituale l-a determinat să se înscrie, în anul 1931, la Facultatea de Teologie din Bu­cu­rești, ale cărei cursuri a fost nevoit să le întrerupă în anii celui de-al Doilea Război Mondial (1941-1944). Rechiziționat la muncă obligatorie, câțiva ani a lucrat la Institutul Central de Statistică, unde a condus Secția de statistică cosmo-biologică, în care au activat mai mulți tineri evrei, printre care s-a aflat și poeta Nina Cassian. Tot în acei ani, viitorul preot a colaborat la ziarul „Democrația” și, mai ales, la „Lumea creștină”, revistă a Ministerului Cultelor, unde a semnat, între altele, un amplu eseu despre semnificațiile și implicațiile textelor filocalice.

Unul din cele mai importante momente ale vieții sale l-a trăit în anul 1946, când l-a cunoscut pe preotul Ioan Culîghin, urmaș al tradiției de la Mănăstirea Optina, refugiat la București în anii războiului împreună cu Mitropolitul Nicolae al Rostovului. Ioan Culîghin s-a stabilit la Mănăstirea Cernica până la sfâr­și­tul anului 1946 și a participat activ la întâlnirile „Rugului aprins” de la mănăstirea bucu­reș­teană Antim, grupare spirituală de care s-a apropiat și Mihail Avramescu. La Antim, Mihail Avramescu a descoperit, împreună cu alți intelectuali, frumusețea duhovnicească a isihasmului, rugăciunea inimii și dragostea participanților la întrunirile „Rugului aprins” față de valorile credinței drept­măritoare.

Între anii 1948 şi 1949, a lucrat ca funcționar la Societatea Reconstrucția și tot în 1949 i s-a aprobat prezentarea la examenele restante la Facultatea de Teologie din București și sus­ținerea tezei de licență cu titlul „Qabbalah – gnoza ortodoxă a Legii celei vechi”, apreciată cu calificativul „Excepțional” (AAORT, Certificat provizoriu nr. 3133/28 aprilie 1950, eliberat de rectorul Institutului Teologic de Grad Universitar din Bu­cu­rești, dos. personal). 

Slujire și pastorație

Vreme de doi ani (1949-1951) a fost redactor la revista „Analele de Istorie și Filosofie”, apoi, urmare dorinței sale mai vechi, la 24 și 29 iunie 1951 a fost hirotonit diacon și preot, pe seama Parohiei Biserica Albă, București. În continuare a slujit ca preot paroh la Biserica „Stavropoleos”, la Biserica „Schitul Maicilor”, la Biserica „Sfântul Nicolae Udricani”, la Biserica „Sfântul Nicolae” din Tulcea și la Parohia „Valea Nucarilor” – Tulcea, parohie de la care a fost destituit la 14 martie 1959, „pentru părăsirea postului din cauza unei grave crize familiale”.

Deși la Biserica „Schitul Maicilor” a slujit doar o perioadă scurtă, preotul Mihail Avramescu s-a bucurat imediat de atenția și prețuirea cre­din­cioșilor și, mai cu seamă, a intelectualilor. Predicile pe care le-a rostit la biserica bucureșteană au impresionat puternic „auditoriul, în primul rând prin conținutul neo­bișnuit de bogat în idei situate în zonele cele mai înalte, cu adevărat spirituale, ale unei cunoașteri de cuprindere universală, dovezi de cultură vastă”, notează biograful său (Constantineanu, p. 99).

După „exilul” la Tulcea și la Valea Nucarilor, cauzat de divorțul survenit în viața de familie, față de care „autoritățile clericale s-au arătat înțele­gă­toare, o femeie cu totul deosebită a crezut în el, l-a ajutat să se regenereze, însoțindu-l, în condiții materiale dure, în surghiunul de la marginea lumii românești, la Jimbolia” (Constantineanu, p. 107).

În cartea canonică eliberată de către Episcopia Dunării de Jos, la 29 septembrie 1960, semnată de Episcopul Chesarie Păunescu, se arată că preotul Mihail Avramescu în perioada cât a funcționat la Parohia Valea Nucarilor „a avut preoție lucrătoare. La 15 martie 1959 i s-a aplicat art. 26 din Regulamentul de procedură – «destituire» – fără a suferi alte pedepse canonice sau administrative, și nu a fost judecat sau condamnat de Consistoriul Eparhial” (AAORT, dos. personal, actul nr. 2347/29 aprilie 1960).

Mitropolitul Nicolae Corneanu, cunoscut pentru deschiderea sa față de preoții veniți din alte eparhii, a aprobat încadrarea preotului Avramescu în postul de paroh la Parohia Văliug, Protopopiatul Reșița, numire recunoscută de Departamentul Cultelor. Preotul Mihail Avramescu a funcționat la Văliug până la 1 octombrie 1962, când a fost numit preot paroh la Parohia Jimbolia. 

Activitatea pastorală din Jimbolia

Stabilirea preotului convertit la creștinism, Mihail Avramescu, în Parohia Jimbolia este descrisă în cuvinte emoționante de Mitropolitul Nicolae Corneanu, pe atunci Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Timișoarei și Caran­se­be­șului: „Fiecare întâlnim în viața noastră oameni care ne impresionează și ne lasă amintiri care nu se mai uită. Printre cei pe care personal am avut prilejul să-i cunosc și să mi-i amintesc mereu se numără preotul Mihail Avramescu. De abia preluasem conducerea Arhiepiscopiei Ti­mi­șoarei, când s-a prezentat cu rugămintea de a-l ajuta să obțină o parohie, un cleric de origine evreu, convertit la creștinism, cu studii de filosofie și teologie, pe deasupra având darul scrisului. Modest, reținut, chiar smerit, m-a impresionat prin comportamentul său de neprefăcută noblețe” (Nicolae, Mitropolitul Banatului, Cuvânt înainte la „Calendarul incendiat al lui Ierusalim Unicornus”, p. 5).

Despre activitatea pastorală desfășurată de preotul Mihail Avramescu la Parohia Jimbolia nu deținem foarte multe date. Monahul Nicolae Steinhardt precizează că „el n-a lăsat, cred eu, cărți de evlavie. Predica foarte frumos, vorbea foarte frumos, era un om de mare cultură și de mare inteligență” (Steinhardt – Pintea, pp. 216-217).

Cu privire la slujirea din primii ani după hirotonie, Alexandru Paleologu sublinia „evoluția și etapele extraordinare” ale preotului Mihail Avramescu, precum și marea audiență dobândită de el ca duhovnic și predicator la Schitul Maicilor și apoi la Udricani.

Perioada în care a funcționat ca paroh la Jimbolia a fost „pozitivă și fecundă în viața lui de preot”. Dedicându-se întru totul misiunii sacerdotale „a influențat și îndrumat pe mulți, a fost foarte iubit de enoriași - oameni obiș­nuiți, fără complicații intelectuale” (Constantineanu, În loc de postfață, p. 107). În liniștea parohiei de la granița cu Serbia, a dobândit o stare de profundă liniște interioară, care i-a „îngăduit destule limpeziri – după cum însuși mărturisește – și mai exacte orientări”.

Preotul Mihail Avramescu s-a pensionat la data de 1 septembrie 1976, dar a rămas în Jimbolia până în anul 1981, când soția sa Sabina a plecat la ceruri. Rămas singur, s-a întors în Bucureștiul natal, unde a trecut la Domnul, în anul 1984.

Prieten cu Mircea Eliade, Arșavir Acterian, Vasile Lovinescu și Eugen Ionescu, apreciat de alți scriitori, precum Nina Cassian, Alexandru Paleologu și mai tânărul Andrei Pleșu, de timișorenii Cornel Ungureanu, Șerban Foarță, Andrei Ujică și Marcel Tolcea, preotul cărturar Mihail Avramescu, „teolog cu înclinație spre metafizică [...], intelectual subțire de aleasă cultură, în special teologică, filosofică și beletristică ...” (Tolcea, p. 20), a scris o frumoasă pagină de spiritualitate creștin-ortodoxă în istoria Bisericii bănățene, pentru care a primit aprecierea și afecțiunea sinceră a păstoriților săi și a Mitropolitului Nicolae Corneanu.