Viața satelor, cercetată de echipele lui Dimitrie Gusti

La 13 februarie 1880 se năștea, la Iași, Dimitrie Gusti, filosof, sociolog, profesor, creatorul sociologiei româneşti şi fondatorul Muzeului Naţional al Satului din București. În discursul său de la inaugurarea muzeului din 1936, Gusti arăta că nu a fost creat după modelul muzeelor în aer liber existente în acea vreme în Europa, acestea fiind „prea etnografice și în mare măsură romantice”, ci a dorit ca instituția creată de el să „înfățișeze lucruri adevărate”, fiind o sinteză a satelor din toată România. 

În perioada interbelică, mai ales între anii 1925 și 1935, profesorul Dimitrie Gusti și principalii săi colaboratori Henri H. Stahl, Traian Herseni şi Octavian Neamţu au mers în satele românești împreună cu echipe de cercetare. Aceste echipe erau formate din numeroşi studenţi, plini de entuziasm, dar şi din specialişti în sociologie, etnografie, geografie, statistică, me­dicină și artă plastică. Echipele de mono­grafiști au parcurs țara în zigzag și au studiat peste 600 de sate, cercetările lor desfășurându-se în două etape. În prima etapă au fost studiate satele: Goicea Mare (Dolj, 1925); Ruşeţu (Brăila, 1926); Nereju (Vrancea, 1927); Fundul-Moldovei (Bucovina, 1928); Drăguş (Făgăraş, 1929); Runcu (Gorj, 1930); Cornova (Orhei, Basarabia, 1931); iar în a doua au fost descinderi și în satele deja cercetate, dar și în altele noi: Şanţ (Năsăud, 1935 şi 1936); Drăguş (Ţara Făgăraşului); Nereju (Ţara Vrancei); Plasa Dâmbovnic (1939); dincolo de râul Bug (1943).

Pe baza cercetărilor teoretice și de teren, în numai două luni, echipele de specialişti şi studenţi care participaseră la campaniile monografice sub conducerea profesorului Gusti și a lui H.H. Stahl au achiziţionat din zonele cercetate case țărănești, anexe gospodăreşti, biserici, instalaţii tehnice, mobilier, ceramică, ţesături, unelte, considerate ca reprezentative pentru locurile lor de origine și în acest fel au creat Muzeul Satului din București. 

Deschiderea festivă a muzeului a avut loc în 10 mai 1936, în prezența regelui Carol al II-lea al României și a președintelui Cehoslovaciei, Eduard Beneš. O săptămână mai târziu a avut loc inaugurarea pentru public. 

Muzeul se întindea pe o suprafaţă de 4.500 mp şi cuprindea 29 de case aduse din locurile lor de origine şi remontate aici. Existau atunci: o biserică de lemn maramureşeană, cinci mori de vânt, o moară de apă, un teasc de ulei, o instalaţie de fabricat ţuică, o construcţie pentru prepararea şi depozitarea temporară a peştelui şi alte anexe. 

Repere din viața lui Dimitrie Gusti

S-a înscris la Facultatea de Litere a Univer­sităţii din Iaşi, dar, din 1900, a ales să-şi continue studiile în străinătate: mai întâi la Leipzig, unde a obținut doctoratul în filosofie, apoi la Berlin, unde a urmat Dreptul, Sociologia şi Economia politică. Format academic în renumitele universităţi germane, s-a întors în țară cu dorul de a face lucruri mărețe. După o scurtă specializare la Paris, a fost numit profesor la Catedra de istoria filosofiei antice şi de etică a Universităţii din Iaşi, unde a rămas un deceniu. 

În 1919, Gusti a fost ales membru al Academiei Române, pe care a și condus-o mai târziu. Din 1920, Dimitrie Gusti a fost profesor la Universitatea din Bucureşti, iar un an mai târziu a fondat în Capitală Institutul Social Român. A fost, de asemenea, ministru al educaţiei în guvernele conduse de Alexandru Vaida-Voievod şi de Iuliu Maniu. 

A înfiinţat şi condus revistele „Arhiva pentru ştiinţă şi reformă socială” (1919-1943) şi „Sociologie românească” (1936-1944). A obţinut legiferarea serviciului social în anul 1939, prin care se instituţionaliza, pentru prima oară în lume, cercetarea sociologică, îmbinată cu acţiunea socială practică şi cu pedagogia socială, apoi a devenit preşedintele Academiei Române, în perioada 1944-1946, şi preşedinte al Consiliului Naţional de Cercetări Ştiinţifice, în perioada 1947-1948.

Printre operele lui Dimitrie Gusti se află „Egoismus und Altruismus”, 1904; „Die soziologischen Betrehungen in der neuen Ethik”, 1908; „Cosmologia elenă”, 1929; „Cunoaştere şi acţiune în serviciul naţiunii” (2 volume), 1939; „Problema sociologiei”, 1940; „La science de la realité sociale”, 1941. 

Din cauza legăturii sale cu foștii oameni politici care proveneau din clasa burgheză, dar și pentru poziția sa pro-monarhistă, în iunie 1950, Dimitrie Gusti și familia sa au fost evacuați de comuniști din locuință, profesorului confis­cându-i-se manuscrisele, cărţile, tablourile și alte bunuri.­ În lunile următoare a fost supus şicanelor de tot felul. I s-a retras și calitatea de membru al Academiei Române. A trecut la cele veșnice la 30 octombrie 1955. 

Presa vremii despre campania de la Runcu 

În ziarul „Dimineaţa“ din 21 august 1930, apărea un articol despre prezența cercetătorilor în satul Runcu, județul Gorj, însoțiți de magistralul lor profesor, dar și de studenți din Germania, veniți să observe pe teren realitățile rurale românești. Iată un fragment din articolul respectiv, care avea titlul „O zi printre monografiştii de la Runcu“: „Monografiştii de la Runcu, sub conducerea distinsului profesor sociolog d. Dimitrie Gusti, şi-au încheiat zilele acestea lucrările de monografie ale satului Runcu, săvârşite în curs de o lună. Studenţii germani, în număr de 25, veniţi să asiste la documentata expunere a profesorului Gusti asupra cercetărilor analitice făcute în studiul monografiei Runcului, au rămas profund surprinşi de vastul material strâns. (...) Au vizitat astfel Valea Jiului şi bazinul minier al Petroşanilor şi bisericile Polovragi, Crasna, Tismana şi Lainici. 

La sosirea în Tg.-Jiu, atât monografiştii nemţi, cât şi monografiştii români au depus câte o coroană de flori la mormintele eroilor, în prezenţa autorităţilor civile şi militare. (...) 

La Tismana, unde s-a sărbătorit hramul bisericii, studenţii germani au avut ocaziunea să vină în contact cu elementul pur de la sate, să admire frumuseţea portului naţional, jocurile româneşti, peisajul pitoresc al văilor şi munţilor. D. Dim. Gusti, profesor sociolog, le-a dat pretutindeni lămuririle şi explicaţiunile necesare. Seara, la Runcu, s-a ţinut o şedinţă solemnă de despărţire a monografiştilor români de studenţii germani. După masă au avut loc în curtea şcoalei primare hore naţionale la care a participat întreg satul. Studenţii nemţi s-au produs cu cântece. A doua zi, oaspeţii străini au părăsit oraşul nostru. D. Dimitrie Gusti a plecat, de asemenea, la Bucureşti. Zilele acestea vor părăsi Runcul şi restul monografiştilor rămaşi să-şi completeze parte din studiile lor monografice. (...) D. profesor Gusti mi-a arătat vastul material documentar, strâns în 14 volume, cuprinzând mii de fişe.“