Ziua Eroilor, sărbătoare izvorâtă din Primul Război Mondial

Primul Război Mondial a reprezentat unul dintre momentele cruciale ale istoriei poporului român, iar jertfele de pe câmpurile de luptă unde s-a făurit Marea Unire au însângerat și îndurerat aproape fiecare familie. Ne spune un cronicar al epocii, de la palate și până la bordeie nu era familie care să nu fi pierdut pe cineva drag, iar durerea aceasta a fost imensă. De aceea, România s-a simțit datoare ca să facă nepieritoare această jertfă și peste tot în satele și orașele țării, în perioada interbelică, s-au ridicat prin voința comunităților monumente ale eroilor căzuți pentru Marea Unire în anii 1916-1919. 

Trebuie spus că imediat după încetarea operațiunilor militare pe teritoriul României societatea a simțit nevoia să cinstească în cel mai înalt grad memoria celor căzuți. Poate și pentru că cei care trăiau înțelegeau că bucuria și mărirea țării din acel moment se datorau, mai ales, jertfei supreme făcute pe câmpul de luptă de acei eroi. Unii dintre ei muriseră și fuseseră îngropați rapid, sub focurile tunurilor, iar locurile au fost uitate și multe familii nu știau unde își odihneau osemintele cei dragi. Și la Conferința de Pace de la Paris, diplomații solicitaseră tuturor belige­ran­ților să se preocupe cu respect de osemintele soldaților, inclusiv de cele ale foștilor inamici, astfel că au luat ființă peste tot cimitire în care erau onorați soldații autohtoni, dar și cimitire ale soldaților străini căzuți în Primul Război Mondial.

În septembrie 1919, la propunerea generalului Arthur Văitoianu, era înființată prin decret regal Societatea „Mormintele Eroilor Căzuți în Război”, al cărei prim președinte a fost Miron Cristea, devenit ulterior primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. În expunerea de motive pentru înființarea acestei societăți, gen. Arthur Văitoianu sublinia înalta datorie a țării față de cei căzuți, dar mai ales arătase faptul că această acțiune de cinstire a eroilor neamului trebuia să fie și o operă educativă pentru generațiile viitoare. Trebuie spus că acestei asociații, devenită rapid națională, i s-au alăturat în acțiune mai toate personalitățile epocii, de la generali ai armatei române până la regina Maria și doamnele din înalta societate. Inclusiv Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române, care avea filiale în marile orașe ale vechii Românii, a devenit un partener activ și implicat în toate acțiunile inițiate în anii următori. Datorită acestor impulsuri și angajamente ale elitei, în mai toate satele țării, prin grija preoților și învăță­torilor, s-a declanșat un veritabil cult al memoriei eroilor căzuți pentru patrie.

 Potrivit Oficiului Național pentru Cultul Eroilor (ONCE), rolul acestei societăți a fost determinant, iar rezultatele muncii de-a dreptul impresionante. Astfel, în intervalul 1919-1948, în România „au fost amenajate 456 de cimitire şi parcele de onoare, 84 de cripte şi 11 mausolee şi osuare, în care au fost centralizate osemintele a peste 200.000 de morţi de război români şi de alte naţionalităţi. În străinătate, până în anul 1948, au fost identificate şi amenajate peste 500.000 de morminte ale morţilor de război români, dintre care aproximativ 70.000 numai în Ungaria şi Cehoslovacia”. În același timp, privind asupra parcursului acestei societăți, în 1927 ea și-a schimbat numele din „Mormintele Eroilor” în „Cultul Eroilor” și a activat până în 1948, când regimul comunist a desființat-o.

Consacrarea sărbătorii Înălțarea Domnului și ca zi a eroilor

Revenind la momentul anilor 1919-1920, în această perioadă cultul memoriei eroilor și-a avut ca posibil punct de pornire alegerea sărbătorii de Înălțare şi ca zi dedicată eroilor. La manifestația de la Iași, din 29 mai 1919 (Ziua Înălțării Domnului), ieșenii au ieșit în stradă pentru a onora, printr-o slujbă de pomenire, eroii căzuți, dar și pentru a cere ca Banatul să fie recunoscut României la Conferința de Pace. Această aserțiune poate fi desigur o speculație, însă ceea ce trebuie reținut și consemnat este faptul că ziua de Înălțare a fost desemnată oficial ca zi a eroilor atât de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cât și de către statul român, prin decretul publicat în „Monitorul Oficial” nr. 24, din 4 mai 1920, în care se stipulau următoarele: „Articolul I. Comemorarea eroilor căzuți în rasboi se va face în fiecare an, în ziua Înălțărei Domnului nostru Isus Christos, din luna Maiu, când Floarea este mai bogată. Art. II. Această zi se decretează ca sărbătoare națională și va fi serbată în toate comunele țărei printr-un parastas, prin procesiuni-serbări cu caracter național și patriotic după un program stabilit de societatea Mormintele eroilor căzuți în răsboi, la care vor lua parte toate instituțiile de Stat și particulare”.

Alegerea acestei zile, Înălțarea Domnului, are desigur o simbolistică aparte, ea transmite peste timp că eroii care și-au sacrificat viața pentru țară, prin jertfa lor supremă, s-au înălțat de-a pururi la ceruri și, de asemenea, este și o frumoasă parabolă a faptului că memoria lor va fi eternă, nu vor fi uitați niciodată și vor fi slăviți, aici pe pământ, de poporul din rândul căruia s-au ridicat.

Dublată și de decizia Bisericii de a fi parte a acestui proiect de întreținere a flăcării veșnice a recunoștinței față de eroii neamului, prima mare comemorare publică a eroilor români ai Primului Război Mondial a avut loc în 1920, când ziua de Înălțare a picat în 20 mai. Atunci, în toate satele și orașele României unite s-au oficiat slujbe religioase în memoria eroilor, s-au ținut adunări și manifestații publice în care eroii au fost evocați. Și în Capitală, după cum scria presa vremii, toate școlile au fost anunțate de către ministerul de resort să se pregătească pentru acest eveniment.

Să lăsăm reporterul ziarului „Dimineața” să relateze atmosfera din Bucureștiul zilei de 20 mai 1920: „În Capitală, această zi a fost sărbătorită grandios. Pe piața Victoriei s-a construit cu acest prilej un mare altar cu 8 coloane în jur unde trebuia să slujească prelaţii. În fața altarului se afla instalat ad-hoc un cenotaf. Pe vârful căruia ardea tămîie și pe care era scris: «Eroilor morţi în războiul din 1916-918 Patria recunoscătoare». Rând pe rând sosesc și iau loc în piaţa Victoriei şcolile primare, micuţii orfani de război conduşi de profesoarele lor, Societatea veteranilor din 1877 sub conducerea bătrânului colonel Vasilescu, invalizii, membrii societăţii Mormintele Eroilor, inițiatorii serbărei, delegați din regimentele din garnizoană. La ora 10 fără un sfert soseşte IPS Mitropolitul Primat Miron Cristea însoțit de archiereii Scriban, Nicolau, precum şi de preoţii din împrejurimi. La ora 10 se oficiază serviciul divin de către IPS Mitropolitul Primat, asistat de întregul cler. Răspunsurile au fost date de către corul societății Carmen. Asistența se descoperă și toți ascultă cu evlavie rugăciunile prelaţilor pentru odihna celor din lumea fericiţilor. După terminarea slujbei, IPS Mitropolitul Miron Cristea a rostit următoarele cuvinte: «Izvorul unor fapte de mare glorie și vitejie şi de însemnate foloase pentru neam şi țară a fost acest dar al strămoşilor. Astăzi, poporul întreg, de la Rege până la cel mal paşnic şi depărtat supus al său, cinstește după cuviinţă pomenirea celor ce şi-au dat viaţa pentru țară. Acum, în clipa rugei noastre, duhurile lor sunt de față, ne privesc şi se bucură că ştim să le dăm partea de slavă la care au dreptul şi li se cade. Odinioară, în faţa împăratului roman, gladiatorii treceau zicând: «Bucură-te Cezar, cei ce au să moară, te salută». Aceste frumoase cuvinte ni le-au spus fraţii şi eroii noştri când au plecat să-și dea viața pentru noi. Închinămu-ne şi noi dară memoriei lor scumpe de la vlădică până la opincă»”. După acest discurs și al altor oficialități, a urmat o procesiune la cimitirul Bellu.

Astfel de evenimente de amploare s-au mai desfășurat, potrivit aceluiași ziar, la Iași, Sinaia, Craiova, Târgoviște, Bârlad. A lipsit familia regală, care se afla în vizită în Basarabia. Din acel an, Ziua Eroilor a fost celebrată până la venirea comuniștilor. Așa cum se știe, sărbătoarea a fost reluată după 1989, iar noi, cei de azi, se cuvine, fiecare în felul său, să cinstim memoria eroilor care au căzut pentru țară.