Doar treizeci şi ceva de ani, atâta a fost viaţa filmului mut în istoria cinematografiei, dar ce ani...!
Revoluţia pe care au produs-o realizările fraţilor Lumière – inventatorii aparatului de filmat şi ai aparatului de proiecţie cinematografică -, constând în trecerea de la imaginile statice din fotografii la imagini în mişcare, s-a transformat până în zilele noastre în industrie. Să ne întoarcem la primii 30 de ani de film mut, să vedem cum a început povestea filmului.
Istoria filmului consemnează data de 28 decembrie 1895 ca fiind ziua proiecţiei primului film. Fraţii Lumière au prezentat prima proiecţie având numele „La sortie dâusine Lumiére à Lyon“, fiind un film mut. Aparatul inventat de cei doi fraţi, care era în acelaşi timp şi de filmat, şi de proiecţie, prin adăugarea unei surse de lumină, prezenta doar imagini alb-negru. Însă cei doi fraţi au realizat că ar deveni mai mulţi oameni interesaţi de filme dacă imaginile ar fi color. Cum filmele erau scurte, nu a fost o problemă să fie colorată imagine cu imagine, rezultând imagini colorate pe care istoria cinematografului nu le consideră film color. Dar tot cei doi fraţi sunt inventatorii filmului color, creând în 1903 sistemul îAutochrome”, care a fost folosit şi pentru fotografii.
Poveştile primelor filme erau simple, personajele nu puteau fi auzite, aşa că între unele secvenţe erau adăugate inserturi scrise. Pe nimeni nu lăsa indiferent noua invenţie, aşa că sălile de cinematograf se deschideau unele după altele. Pentru a se suplini oarecum lipsa sunetului, uneori se recurgea la combinarea filmului cu concertul, aducându-se în sală un pian sau chiar o întreagă orchestră. Ba chiar mai mult decât atât! Regizorul american D.W. Griffith (1875-1948) a adăugat un plus de dramatism proiectării filmului său "Naşterea unei naţiuni” (cu premiera în 8 februarie 1915), aducând actori în spatele pânzei pe care se proiecta filmul, actori care spuneau replicile personajelor, creând astfel efectul unui film cu sonor. Ingenios!
Dacă la început simpla mişcare a personajelor şi interacţiunile dintre ele, fiind sub semnul noului, păreau suficiente, destul de curând s-a simţit nevoia de un plus de artă, aşa încât filmele mute reuşite – astăzi cu titlu de capodopere ale genului – erau combinaţii între teatru şi film, actorii având prestaţii mai specifice teatrului decât filmului – aşa cum îl înţelegem astăzi. Charlie Chaplin rămâne maestrul incontestabil al filmului mut, interpretările sale şi mersul îmarcă înregistrată” stârnind râsul şi astăzi. Ca un amuzament în plus putem aminti de temerea marelui artist cum că filmul sonor va însemna… moartea cinematografului, temere împărtăşită de destui oameni ai acelor vremuri.
După doar câteva luni de la consemnarea primei proiecţii de film din lume, revoluţionara invenţie a fraţilor Lumiére a poposit şi în Micul Paris: pe 27 mai 1896 a avut loc prima proiecţie de film din România, în salonul jurnalului francofon „LâIndépendance Roumaine”.
Un an mai târziu, un tânăr fotograf francez stabilit la Bucureşti, Paul Menu, a înregistrat imagini din timpul defilării făcute cu ocazia zilei naţionale (10 mai 1897), această peliculă marcând începutul filmului românesc.
Medicul Gheorghe Marinescu, un vizionar
Dacă astăzi aparatura medicală capabilă să obţină imagini interne cu fătul aflat în burta mamei sau cele obţinute în timpul intervenţiilor chirurgicale laparoscopice nu mai miră pe nimeni, se cuvine să-l amintim pe unul dintre primii medici ai lumii care au realizat că invenţia fraţilor Lumiére poate fi folosită în ştiinţă – legenda neurologiei româneşti, doctorul Gheorghe Marinescu, împreună cu operatorul Constantin Popescu, a sintetizat experienţele sale medicale prin filmări făcute între anii 1898 şi 1901, creând lucrarea „Les applications générales du cinématographie aux sciences biologiques et à lâart” (Paris, 1900). După acest moment, exact ca într-un film de aventuri al zilelor noastre, înregistrările savantului român au rămas uitate în fişetul său vreme de peste 70 de ani, fiind descoperite abia în anul 1973.
În anul 1910, operatorul Constantin Theodorescu şi inginerul Gheorghe Ionescu-Cioc au fondat societatea de producţie îTraian” şi laboratorul "Carmen Sylva”. Cei doi au realizat documentarul îCurse de ski şi bobleigh la Sinaia, 1911”, dar drumul lor împreună a fost de scurtă durată, fiecare mergând pe cont propriu, Theodorescu deschizându-şi singur un laborator îRomânia Film” şi Sala îNaţional”, iar Ionescu-Cioc administra Sala îVenus” şi a rămas la conducerea laboratorului "Carmen Sylva”.
Începuturile filmului românesc se află sub semnul concurenţei dintre cei doi români Theodorescu şi Ionescu-Cioc, pe de o parte, şi Casa Pathé, ai căror operatori veniţi la Bucureşti - fost Hugues d'Eywo și Victor de Bon - au realizat câteva documentare, din care amintim îÎn parcul Palatului Cotroceni, 1911” şi au filmat docudrama lui Octav Minar din 1914 "Eminescu-Veronica-Creangă”.
În 1911, Grigore Brezeanu (fiul actorului Iancu Brezeanu) a făcut filmul "Amor fatal”, cu soţii Bulandra în rolurile principale. Un an mai târziu, Grigore Brezeanu împreună cu Aristide Demetriade au făcut filmul îIndependenţa României”, cu sprijinul financiar al magnatului Leon Popescu, asociat cu actori de la Teatrul Naţional, cu Brezeanu şi cu Pascal Vidraşcu, obţinând şi colaborarea armatei.
