Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam Preotul Niculae M. Popescu, vicepreședinte al Academiei Române și distins profesor de teologie (III)

Preotul Niculae M. Popescu, vicepreședinte al Academiei Române și distins profesor de teologie (III)

Galerie foto (3) Galerie foto (3) In memoriam
Un articol de: Ionuț-Daniel Barbu - 13 Sep, 2022

CITEȘTE ȘI: Preotul Niculae M. Popescu, vicepreședinte al Academiei Române și distins profesor de teologie (I) și Preotul Niculae M. Popescu, vicepreședinte al Academiei Române și distins profesor de teologie (II)

Chiar în Anul comemorativ 2021 în Patriarhia Română, închinat celor adormiți în Domnul și cimitirelor, a ieșit la iveală un fapt necunoscut public, anume că părintele profesor Niculae M. Popescu a fost implicat în alcătuirea cărții Necropola Capitalei, singura catagrafie până în momentul de față, care indică unde se află mormintele personalităților din Bucureşti și împrejurimi, decedate până în anii 1960. Îndeosebi se referă la cele înmormântate în Cimitirul „Șerban Vodă”-Bellu, dar și la personalitățile cu locul de veci în cea mai importantă necropolă bisericească din România - Cimitirul Mănăstirii Cernica. Sprijinul său acordat istoricului Gheorghe Bezviconi, autorul care semnează lucrarea, în mod neîndoielnic a însemnat includerea multor nume de preoți și de alte personalități bise­ricești în paginile monografiei respective. El aprecia volumul ce avea să apară la București în 1972, și la Chișinău în 1997, în felul următor: „Această lucrare va fi tipărită cu litere de aur şi va deveni o carte de căpătâi în fiecare familie de intelectual român”.

Chiar dacă a prețuit mult perso­nalitățile înmormântate în Cimitirul Bellu și monumentalul ansamblu funerar în sine, un alt amănunt biografic necunoscut este faptul că părintele Niculae Popescu își rânduise din vreme locul de odihnă în satul natal, alături de părinții săi și de alți trei preoți din neam - bunicul, străbunicul și stră-străbunicul. Mărturie testamentară în acest sens stau chiar mișcătoarele rânduri, ca o rugăciune de altfel, scrise în încheierea medalionului dedicat memoriei bunicului său - „Popa Dumitru din Dâmbovicioara” -, în cartea Preoți de mir adormiți în Domnul: „Bunicule, în biserica unde ai preoțit tu și părinți din părinții tăi, nădăjduiește să slujească spre bătrânețe și nepotul tău, a cărui fierbinte dorință din urmă este numai aceasta: să doarmă somnul de veci lângă tine, la cap cu o cruce, unde să se pomenească tot neamul nostru; și unde nepoți de nepoți să aprinză câte o lumânare și să zică cu gând creștin Dumnezeu să-i ierte”.

Revenind la începutul aceluiași text encomiastic închinat bunicului-preot, aflăm cum nepotul-preot îl evoca în cuvinte neaoșe, pline de căldura recunoștinței: „Când eram băiat de școală, m-a dus bunica în curtea bisericii noastre, la fereastra Altarului, și mi-a arătat crucea - de atunci căzută - subt care dormea bunicul încă din anul 1868, când avea numai 46 de ani. Deci nu l-am cunoscut față către față, dar dacă m-am făcut preot și mă lupt să-mi păstrez un pic de suflet curat, amintirei lui o datoresc. Căci spunea bunica, spuneau bătrânii satului, adăogau neamurile de departe, că preot ca Popa Dumitru n-a fost altul în părțile noastre. […] Mai spunea lumea: Popa Dumitru slujea frumos; vorba lui era mângâioasă și purtarea lui era cucernică. N-a intrat niciodată în cârciumă. Nu l-a văzut nimeni fumând. Nu l-a auzit nimeni vorbind de rău pe cineva. Duminica, după slujbă, sta la poartă, încins cu o curea peste antiriul [sutana] petrecut, și aștepta să-i intre în curte toți învrăjbiții satului. În fața lui se desveleau nemul­țu­mirile; el îi împăca: care veneau uitându-se ca pe pușcă unii la alții, plecau ținându-se de mână, ca doi frați buni. Cuvântul lui Popa Dumitru avea trecere și la săteni, și la boieri. Cât a trăit el, Dâmbovicioara a fost scutită de nevoi. Și am dorit și eu să mă fac preot, ca să fiu împăciuitor, ca bunicul”.

La o simplă cercetare a micului cimitir cu brazi falnici, aflat în ­curtea Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfânta Sofia” din localitatea Dâmbovicioara, s-a constatat, cu uimire, că exact la fereastra centrală a Sfântului Altar al lăcașului există o monumentală cruce brâncovenească, din anii 1930, care a înlocuit-o pe cea veche, „căzută”. Neîndoielnic, în urma confruntării informațiilor consemnate în carte cu cele culese din teren, acest monument, pe „gustul” omului de cultură, reiese că a fost așezat de însuși părintele profesor Niculae M. Popescu. Chiar felul în care este compus textul epitafului, săpat cu litere adânci în piatra crucii, vădeș­te scrisul autorului cu simț istoric: „Pome­nește, Doamne, pre adormiții robii Tăi Vlad †1700; Toma preotul 1750 - †după 1825; Ana preoteasa 1753 - †după 1810; Gheorghe preotul, †după 1853; Rada preoteasa †1850; Dumitru preotul 1822 - †1868; Maria preoteasa 1836 - †1892, Mihail 1859 - †1930”.

De asemenea, aceste date corespund întru totul cu ceea ce a lăsat scris despre înaintașii săi preoți, consemnat în aceeași carte, când aduce în discuție „Arborele genealogic al Popii Dumitru din Dâmbovicioara de lângă Titu”, întocmit după un manuscris de la Academia Română, documente din fondul Mitropoliei, aflate în Arhivele Statului, și după acte de familie.

Un aspect inedit legat de crucea neamului preoțesc Popescu de la Dâmbovicioara mai este și următorul. Comparând silueta sau conturul crucii desenate pe coperta ediției princeps (1942) a cărții Preoți de mir adormiți în Domnul, se poate observa similitudinea dintre aceasta și forma monumentului existent la căpătâiul înaintașilor săi. Astfel, părintele Niculae M. Popescu adăpostea sub aceeași cruce de mormânt atât rudele sale sfințite, cât și, simbolic, pe toți preoții cu biografii descrise în carte, dintre care deja mulți fără mormânt din pricina sutelor de ani trecute.

Cu aceeași ocazie a vizitei în localitatea dâmbovițeană a fost confirmat și faptul că Patriarhia Română a sprijinit restaurarea Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfânta Sofia”, monument istoric (1747) din satul Dâmbovicioara, așa cum lăsase testamentar părintele Niculae Popescu în 1962, cu un an înainte de trecerea sa la cele veșnice, când a donat Bibliotecii Sfântului Sinod 6.000 de volume, între care multe manuscrise și cărți românești rare. Acest lucru s-a îndeplinit întocmai, fiind men­ționat în textul pisaniei, pe care îl redăm în întregime: „Această sfântă și dumnezeiască biserică din satul Dâmbovicioara, Parohia Braniștea, județul Dâmbovița, întru care se cinstesc și se prăznuiesc hramurile Nașterea Maicii Domnului și Sfânta Sofia, dintru început a fost zidită de marele vistier Ene Dâmboviceanu și soția sa Maria, la anul 1747. Stricându-se de cutremurul din 14 octombrie 1802, a fost înnoită de strănepotul acestuia, Biv Vel Sărdarul Răducanu Dâmboviceanu și soția sa Sofia, precum mai pe larg în celelalte două pisanii de aici se arată. Cu timpul învechindu-se, între anii 1965 şi 1969, pe unde nevoia a cerut, i s-a dres zidăria cea veche și s-a reîntregit cu zidărie nouă, iar între anii 1974 şi 1976, i s-a conservat pictura de epocă, reîntregită cu pictură nouă în fresco, adu­cân­du-se astfel la forma ei dintru început. Cheltuielile acestor lucrări s-au acoperit cu sumele donate de credincioșii satelor Dâmbovicioara, Atârnați și Gara Titu, din daniile unor parohii din Protoieria Titu și din sumele pe care, prin bună­voința PF Părinte Patriarh Justinian, le-au dat Arhiepiscopia Bucureș­tilor și Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, în dreptul fondului de manuscrise, cărți vechi și noi și reviste lăsate în acest scop Bibliotecii Sf. Patriarhii de preotul profesor universitar și academician Nicolae Popescu din Bucureș­ti, fiul acestui sat. S-au săvârșit toate acestea, precum se văd, în vremea când ținea cârma Bisericii Ortodoxe Române Prea Fericitul Părinte Patriarh Justinian, prin osârdia preotului deservent Ioan C. Popescu și a credin­cioșilor, paroh fiind preotul Teodor Ivănescu, protoiereu fiind preotul Nicolae Dumitrescu Răcari, zidar fiind Iancu Zidaru din Stoe­nești Palanca. Lucrările de conservare și restaurarea picturii au fost executate de pictorul restaurator Ioan Taflan din Bucu­rești”. (va urma)

Citeşte mai multe despre:   evocare  -   Preotul Niculae M. Popescu