Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Actualitate religioasă In memoriam „Slavă lui Dumnezeu, nu lui Stalin!”

„Slavă lui Dumnezeu, nu lui Stalin!”

Galerie foto (3) Galerie foto (3) In memoriam
Un articol de: Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon - 24 August 2022

În ziua de 17 august, l-am condus pe ultimul drum pământesc pe venerabilul părinte profesor Gheorghe I. Drăgulin, trecut la Domnul în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, pe la ora 11:00, în timpul Sfintei Liturghii… În 14 aprilie 2022, împlinise vârsta de 93 de ani!

Slujba de prohodire s-a făcut în Biserica „Sfântul Nicolae” de la Mănăstirea Cernica, de către un sobor de 12 preoți, avându-l protos pe părintele Tudor Ciocan, care i-a fost duhovnic în ultima vreme. Înainte de prohod, am săvârșit slujba Sfintei Liturghii, în aceeași biserică, foarte frumos restaurată, grație ostenelilor vrednicului stareț, protosinghel Vasile Pârjol. La sfârșitul slujbei În­mor­mântării, părintele Emilian Vîlcu, secretarul Protoieriei Sector 2 Capi­tală, a dat citire mesajului de condo­leanțe din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. În acest me­saj, Preafericirea Sa a evi­den­țiat personalitatea părintelui Drăgulin, ca preot devotat, ca mărtu­risitor curajos în vremuri grele și ca teolog erudit. Am rostit și eu câteva cuvinte, transmițând un mesaj de prețuire și recunoștință din partea profesorilor Facultății de Teologie din București, în mod expres din partea părintelui profesor Ionuț Moldoveanu, decanul facultății. La final, părintele Tudor Ciocan a evocat dialogurile minunate avute cu părintele Drăgulin în ultimii ani și frumoasa lor conlucrare, atât duhov­nicească, cât și culturală.

Detalii biobibliografice găsim din abundență în dicționare și enciclopedii, tipărite și pe internet. Însă câteva amănunte inedite apar în excelentul interviu realizat de Daniela Șontică pentru „Ziarul Lumina”. Deși au trecut 10 ani de atunci, interviul parcă ar fi fost luat zilele trecute, de aceea îl recoman­dăm din toată inima. Un alt interviu, la fel de impresionant, i-a luat și părintele Ciprian Bâra, în 2017, pe care îl recomandăm cu aceeași căldură.

Din aceste interviuri vom afla, între altele, că pe timpul studenției la Teologie (anii 1950-1952), pe strada facultății, Sfânta Ecaterina, era o lozincă mare cu „Slavă marelui Sta­lin, eliberatorul popoarelor!”... Iar stu­dentul Drăgulin, care era premiantul nr. 1, striga în clasă: „Ce slavă lui Stalin? Numai lui Dumnezeu îi spunem Slavă! Ce eliberator? Că a luat jugul de lemn şi l-a pus pe cel de fier... Haideți să luăm topoarele şi coasele şi să distrugem comunismul!” N-a mai apucat să ia nici un topor, însă a fost arestat și târât prin iadul a 10 pușcării, cu tot calvarul aferent, deși intervalul a fost de numai doi ani, fiind eliberat în 1954, la un an după moartea „elibe­ratorului…” (1953).

Despre părintele Drăgulin vom mai scrie și, cu siguranță, vor mai scrie și alții de acum încolo, întrucât a fost un model sub toate aspectele: om de caracter, preot conștiincios, familist jertfelnic, profesor erudit, patriot sincer. Am avut privilegiul să-l cunosc îndeaproape, întrucât l-am avut naș de cununie, în 1978, recomandat la vremea respectivă de părintele Constantin Voicescu, tatăl soției mele. Se cunoșteau bine, mai ales că purtaseră aceeași cruce a detenției (părintele Voicescu făcuse 12 ani de pușcărie, tot ca deținut politic). Împreună cu nașa Mariana, ne-a botezat și primul copil, pe Octavian-Gheorghe. În anii în care au urmat cununiei, în casa nașilor mi-a fost dat să văd o biblio­tecă uriașă, cum nu mai văzusem la nici un preot până atunci. Pe birou era prezent mereu dicționarul „Bailly” (grec-francez), alături de alte dicționare și cărți, iar pe lângă birou avea câteva cutii pline de fișe tematice, scrise de mână... Propriu-zis, avea în bibliotecă toate cărțile de referință pentru acei ani, încât de multe ori ce nu găseam în bi­blioteca facultății, ori a Sfântului Sinod de la Antim, găseam la părin­tele. Mi le împrumuta cu generozitate, dar mă întreba de fiecare dată: „Finule, când mi le aduci? Uite, scriu aici în caiet...”. Ținea foarte mult la cărți, mai ales la unicate, întrucât, mărturisea, le procurase atât de greu!

Părintele Drăgulin și distinsa soție, profesoară-filolog, au fost pentru noi cel mai bun exemplu de preot și preoteasă, nu doar în viața de zi cu zi, în general, ori în slujirea Bisericii și a Neamului, ci și în modul în care au conlucrat la publicarea cărților și studiilor. Părintele redacta textul, îl scria de mână (și avea un scris atât de frumos!), nașa îl „bătea” la mașină (după „Revoluție”, pe calculator), dar îl și ajuta cu sugestii și pentru stilizarea finală. Așa s-au plămădit cele 20 de cărți și sutele de studii și articole…

Revenim puțin pe firul ascensiunii academice. După absolvirea Institutului Teologic (1956), ca șef de promoție, obține un doctorat stră­lucit (1979), sub coordonarea pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, cu teza: „Eclesiologia tratatelor areopagitice și importanța ei pentru ecumenismul contemporan”. În mod firesc, ar fi trebuit să intre în rândurile profesorilor, dar „statutul” de fost puș­căriaș l-a plasat mereu în „umbră” și abia evenimentele din decembrie 1989 i-au deschis ușile profesoratului, la București și, în paralel, la Alba Iulia (1990-1999). Ca preot, a slujit la două dintre bi­sericile bucureștene: Ceauș-Radu (1963-1967) și Hagiu (1967-2010), iar ca pensionar, părintele profesor s-a atașat de biserica din curtea Școlii Gimnaziale Nr. 58, „Petre Ghelmez”, construită prin osteneala unui vrednic ucenic al părintelui Galeriu, pr. dr. Constantin Dragnea, profesor de religie la această școală, biserică la care mai slujesc doi preoți iubitori de carte: Dan Bădulescu și Tudor Ciocan - pomenit mai sus.

Preocuparea de căpătâi a părin­telui Drăgulin a fost să dovedească identitatea „misticului bizantin, Dionisie Areopagitul”, din sec. 6, autorul tratatelor areopagitice, cu ieromonahul Dionisie Smeritul (Exiguul), născut în Sciția Mică - Dobrogea și canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 2008, cu zi de pomenire la 1 septembrie.

Unii istorici și teologi, români și străini, i-au confirmat ipoteza, alții nu (încă). Despre cei care l-au contrazis, unii chiar brutal, părintele Drăgulin spunea cu tristețe: „Nu au citit, nu s-au documentat”…

Rămâne ca urmașii-ucenici în specialitate să-i ducă mai departe crezul și să risipească îndoielile, având temei demonstrația lui docu­mentată printr-o râvnă și perseve­rență cum rar întâlnim. Părintele a fost și rămâne unic, nu doar sub aspectul unicității persoanei, ci și ca om de știință, fidel unei cauze majore, până la capăt! Asta m-a impresionat cel mai mult… Chiar dacă, să admitem, cei „doi” Dionisie nu sunt una și aceeași persoană, perseverența lui de cercetător pasionat, așezarea cap-la-cap a argu­mentelor etc. reprezintă un exem­plu viu de căutător neobosit al adevărului. Un semn al perseve­renței îl reprezintă și retipărirea Epistolelor Sfântului Dionisie, cu puțin timp înainte de a trece în veșnicie, într-o ediție revăzută și completată, traduse de preacucernicia sa din limba greacă veche (Editura Stefadina, București, 2022, 254 p).

În ce mă privește, citindu-i atent toate dovezile, de-a lungul anilor, dar cunoscând și confirmarea unor cercetători remarcabili, sunt convins de identitatea celor doi și-mi imagi­nez, în duhul credinței, cum Sfântul Dionisie Smeritul îi va deschide o portiță în Casa Tatălui și îl va îm­bră­țișa la intrarea în sălașurile ce­rești, mulțumindu-i pentru dragos­tea, râvna și osteneala pe care le-a dovedit. Iar noi vom nutri mereu în suflete simțăminte de prețuire și recunoștință, pomenindu-l la Sfintele Liturghii, dar și în rugăciunile de acasă și de toată vremea. Veșnică să-i fie pomenirea!

Citeşte mai multe despre:   Pr. prof. Gheorghe Drăgulin