Icoana, vedere prin credință a Împărăției lui Dumnezeu

Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei 2017

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioși și credincioase,

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în prima duminică din Postul Mare, numită și Duminica Ortodoxiei, sărbă­torim biruința asupra tuturor rătăcirilor doctrinare de la dreapta credință și de la dreapta vedere a prezenței și lucrării lui Dumnezeu în lume.

Potrivit Sfintei Tradiții a Bisericii, Icoana Domnului Iisus Hristos este chipul liturgic văzut al Dumnezeului Celui viu și nevăzut, Care S‑a făcut om (cf. Coloseni 1, 15).

Fundamentul dogmatic al cultului sfintelor icoane este Întruparea Fiului lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, la plinirea vremii. Părinții Bisericii care au teologhisit despre venerarea sau cinstirea sfintelor icoane, fiind purtați și luminați de Duhul Sfânt, au fost încre­dințați adeseori prin minuni și experiențe duhovnicești neîndoielnice de adevărul și puterea harică a sfintelor icoane.

De altfel, potrivit Sfintei Tra­diții, prima Icoană a Mântuitorului Hristos este Sfânta Mahramă sau Icoana nefăcută de mână ome­nească a Domnului, care a fost trimisă regelui Abgar al Edesei.

Prin venirea lui Mesia‑Hristos pe pământ, „la înfățișare aflân­du‑Se ca un om” (Filipeni 2, 7), a fost dezlegată opreliștea dată lui Moise de a nu face „nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, și din câte sunt pe pământ, jos” (Ieșire 20, 4). Interdicția din Vechiul Testament era una pedagogică și tem­porară pentru a nu se cădea în idolatrie, deoarece Dumnezeu Cel Nevăzut din ceruri nu luase chip de om pe pământ. Însă pentru noi, creștinii, Icoana Domnului Iisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, este mărturie și mărturisire a Întrupării Sale, după cum zice Sfântul Evanghelist Ioan: „Și Cuvântul S‑a făcut trup și S‑a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia‑Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1, 14).

Scriptura și Icoana se „arată” și se „explică” reciproc

Învățătura ortodoxă despre cinstirea sfintelor icoane a fost formulată, în mod deplin, la Sinodul al VII‑lea Ecumenic de la Niceea, din anul 787, de la care se împlinesc anul acesta 1.230 de ani. Această învățătură este în deplin acord cu Sfânta Scriptură și cu Sfânta Tradiție, întrucât se fundamentează pe dogma hristo­logică a Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Sinodul afirmă că Sfânta Scriptură și sfânta icoană se „arată” și se „explică” reciproc. Ima­ginea vizuală are aceeași valoare cu imaginea verbală. Așa cum Sfânta Scriptură este o imagine în cuvinte, tot astfel și icoana pictată este un cuvânt în culori. Prin icoană, conținutul Sfintei Scripturi nu este transmis sub forma unei doctrine abstracte, ci în chip liturgic, adică într‑un mod integral și concentrat, care se adresează „față către față” persoanelor din biserică aflate în stare de comuniune‑rugăciune cu Preasfânta Treime și cu toți sfinții.

Citând cuvintele Sfântului Vasile cel Mare, Sinodul al VII‑lea Ecumenic afirmă că „cinstea arătată icoanei trece asupra prototipului, iar cel care venerează icoana venerează persoana pe care aceasta o înfățișează” (Leonid Uspenski, Teologia icoanei, trad. de Teodor Baconsky, Editura Anastasia, București, 1994, pp. 84-85). Astfel, sfintele icoane fac posibilă comuniunea harică între persoanele reprezentate și credincioșii care le cinstesc și se roagă în fața lor.

Sfințind și tămăduind pe cei ce le cinstesc

Un alt eveniment important în care s‑au confirmat și reafirmat rolul, sensul și importanța artei sacre sau liturgice în viața Bisericii a fost Sinodul de la Constantinopol, din anul 843. Făcând trimitere directă la imaginea repre­zentată în icoană, Synodiconul acestui Sinod proclamă pomenirea veșnică a celor care cred, dovedindu‑și spusele prin scrieri și acțiunile prin reprezentări, pentru răspândirea și afirmarea ade­vă­rului prin cuvinte și prin icoane (Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Foame și sete după Dumnezeu, Editura BASILICA a Patriarhiei Române, București, 2008, p. 140).

Tot în acest document sinodal se subliniază faptul că icoana participă la sfințenia și harul prototipului ei și, de aceea, icoana sfințește ochii celor credincioși și tămăduiește bolile sufletești și trupești ale celor care le cinstesc. La rândul său, Sfântul Ioan Damaschin spune că „harul lui Dumnezeu se odihnește deasupra icoanei”, pentru că „în timpul vieții lor sfinții erau plini de Duh Sfânt. La fel și după moarte, harul Sfântului Duh rămâne pururea în sufletele lor, în trăsăturile și sfintele lor chipuri, iar aceasta nu prin fire, ci ca urmare a harului și a lucrării divine”. Iar pentru a face posibilă întâlnirea prin rugăciune și prin harul Duhului Sfânt, reprezentarea lui Hristos, a sfinților și a evenimentelor Istoriei Sfinte trebuie să exprime cu fidelitate realitatea istorică.

Rostul de a fi al icoanei este acela de a‑i arăta pe moștenitorii Împărăției lui Dumnezeu, pe cei care o caută, o pregustă și o prefigurează încă din timpul vieții lor pe pământ. Și cu toate că sfinții pictați pe icoane sunt deosebiți între ei la chip, au totuși ceva comun, și anume aureola sau nimbul de lumină. Aureola este semnul văzut al slavei dumnezeiești din Împărăția cerurilor, care nu se poate vedea cu ochii trupești, dar care se află tainic prezentă în sufletul și trupul sfinților.

De aceea, icoana este și o vedere prin credință a Împărăției lui Dumnezeu, iar nu doar un simplu element estetic și didactic în Biserică.

Iubiţi fii duhovnicești,

Sfânta Scriptură ne învață că omul este icoana vie făcută de Dumnezeu după chipul Fiului Său.

Așa cum icoana exprimă într‑un mod văzut slava nevăzută a prototipului său ceresc, tot astfel și omul, „icoana” văzută a lui Dumnezeu, a fost făcut de Creator „după chipul Său” (Facere 1, 27) ca să se reflecte, în om și prin el, lumina cea necreată și neapusă a Dumnezeirii sau frumusețea preaslăvită și negrăită a Celui Nevăzut. Întrucât Ortodoxia este atât mărturisirea adevărului unirii dumnezeirii și a omenității în Persoana Domnului Iisus Hristos, cât și mod de cunoaștere și de trăire în arvună a slavei Îm­pă­răției cerurilor, noi, creștinii, suntem datori să mărturisim dreapta credință și să căutăm „sfințenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu” (Evrei 12, 14). Totodată, trebuie să armo­ni­zăm dreapta mărturisire și prea­mă­rire a lui Dumnezeu cu iubirea mi­lostivă față de aproapele nostru, care este chipul lui Hristos în­dreptat spre noi (cf. Matei 25, 40).

Întrucât fiecare om este făcut „după chipul lui Dumnezeu”, iubind pe aproapele nostru, iubim și pe Dumnezeu. Astfel, sfânta icoană ne arată „calea” iubirii milostive față de toți oamenii, pe care a mers Fiul lui Dumnezeu când S‑a făcut Om și pe care au mers apoi oamenii credincioși și sfinți care s‑au îndumnezeit, urmându‑L. Cine ajută pe cel ce are nevoie de ajutor, acela iubește pe Hristos care Se identifică cu toți oamenii aflați în suferință, zicând: „Întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi‑ați făcut” (Matei 25, 40).

Pentru că în 2017 se împlinesc 1.230 de ani de la Sinodul al VII‑lea Ecumenic, anul acesta a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română.

Fiindcă sfintele icoane sunt reprezentări vizibile ale unor rea­lități tainice, nevăzute și cerești, rostul sfintelor icoane este să ne înalțe sufletul spre pacea, bucuria și slava Împărăției cerurilor. De aici marea responsabilitate ce‑i revine pictorului iconar. Potrivit Sinodului al VII‑lea Ecumenic, „pictorului îi aparține doar natura tehnică”, în timp ce diataxis, compoziția sau forma artistică, depinde, în mod evident, de ce au hotărât Sfinții Părinți.

Cine ajută pe cel nevoiaș devine icoana vie a lui Hristos

Dumnezeu a descoperit Sfin­ților Părinți prin experiențe duhovnicești ceea ce trebuie să redea icoana prin culori. Ei con­templau prototipul și apoi exprimau, în limbajul picturii, modelul sau chipul. Iar acele prototipuri care au fost descoperite Sfinților Părinți sunt rememorate în icoana ortodoxă, trezind în conștiința privitorilor stări spirituale sfinte. La rândul lor, pictorii iconari primeau și pictau icoanele după îndru­mările venite de la Duhul Sfânt prin Sfinții Părinți, încât ei, ca martori și mărturisitori iconografi, nu se reprezentau și nu se măr­turiseau pe ei înșiși, ci erau mărturisitorii lui Dumnezeu Cel Întrupat și ai sfinților Săi.

Așadar, scopul vieții duhov­ni­cești creștine este să devenim și noi sfinți, icoane vii ale lui Iisus Hristos, înnoiți și transformați sau transfigurați de El prin harul Duhului Sfânt, pregustând slava dumnezeiescă, având ca înain­te­mer­gători pe Mântuitorul Iisus Hristos și pe toți Sfinții Săi (Cf. Pavel Florenski, Iconostasul, trad. de Boris Buzilă, Editura Anastasia, 1994, pp. 160-161).

Potrivit Tradiției Bisericii Ortodoxe Române statornicite în timpul Patriarhului Justinian (1948‑1977), cu ocazia sărbătorii numită Duminica Ortodoxiei, se realizează colecta pentru Fondul Central Misionar. Așa cum în Biserica primară prisosul unora plinea lipsa altora și „nimeni nu era între ei lipsit” (Fapte 4, 34), tot astfel și acum Biserica Orto­doxă Română îndeamnă la dăr­nicie și întrajutorare frățească pentru a susține multiple acti­vi­tăți spre binele și folosul cre­din­cioșilor ei din țară și din diasporă.

La nivel național, bisericesc, social, liturgic, pastoral, misionar și cultural, aceste activități sunt de o importanță majoră. Darul în bani, care va fi colectat acum, în Duminica Ortodoxiei și în următoarele trei duminici, până la 26 martie, va fi folosit pentru construirea de locașuri de cult din parohiile mici și sărace pentru întreținerea așezămintelor so­cial‑fi­lan­tropice din țară și de peste hotare, pentru sprijinirea și inițierea unor activități spirituale și culturale pentru apărarea și promovarea dreptei credințe, dar și pentru păstrarea identității etnice a românilor de pretutindeni și pentru ajutorarea parohiilor și a familiilor sărace.

Dorindu‑vă să folosiți cu mult spor duhovnicesc vremea Marelui Post ca pregătire pentru sfânta sărbătoare a Învierii Domnului, ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi şi să vă dăruiască sănătate și mântuire, pace și bucurie.

„Harul Domnului nostru
Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!” (2 Corinteni 13, 13).

Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,

† DANIEL
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române