Înălţarea Domnului la cer - slava omului îndumnezeit

Ieri, 28 mai 2009, la praznicul Înălţării Domnului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, însoţit de Preasfinţitul Casian, Episcopul Dunării de Jos, şi de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească alături de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, în Catedrala patriarhală cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Constantinopol. Cu această ocazie, Preafericirea Sa a rostit un cuvânt de învăţătură, pe care îl oferim integral cititorilor noştri.

Cu adevărat mare este bucuria pe care o trăim astăzi! Ne bucurăm că împreună-slujirea şi convorbirea cu Sanctitatea Voastră ne oferă binecuvântat prilej de a trăi în unitatea Duhului şi în legătura păcii (cf. Efeseni 4, 3). Astăzi, îndeosebi, la praznicul Înălţării Domnului, ne bucurăm de încununarea tainei de ridicare în slavă veşnică a firii noastre umane, şi prin ea, a întregii creaţii, „nu de la cele mai dedesubt ale pământului la cele pământeşti, ci de la cele pământeşti la cerul cerului şi până la tronul de dincolo de acestea al Celui ce peste toate stăpâneşte“, cum atât de frumos spune Sfântul Grigorie Palama1.

Sanctitatea Voastră,

Taina minunată a Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos la cer îmbracă semnificaţii multiple şi profunde. Dintre ele, dorim să evidenţiem doar trei.

1) Înălţarea Domnului înseamnă îndumnezeirea umanului

Înălţarea cu trupul la cer a Mântuitorului nostru Iisus Hristos reprezintă în primul rând ridicarea firii umane la slava divină, la o demnitate şi o cinste nemaiîntâlnite până atunci. „Şi cu milostivire înălţând firea noastră cea căzută ai pus-o să şadă împreună cu Tatăl“, se spune în Penticostar2, iar Sfântul Ioan Hrisostom spune că, prin Înălţarea lui Hristos, firea noastră umană „a trecut mai presus de îngeri, s-a înălţat peste arhangheli, peste heruvimi şi serafimi, şi nu s-a oprit până ce a şezut pe tronul lui Dumnezeu“3.

Slujba Vecerniei praznicului Înălţării Domnului arată că Înălţarea Domnului este ieşirea deplină din întunericul morţii şi al iadului şi intrarea în lumina cerească a vieţii veşnice, adică ridicarea firii noastre umane în iubirea Preasfintei Treimi şi primirea ei pe tronul slavei divine: „Îngerii se minunează văzând un om mai presus decât ei. Tatăl primeşte în sânuri pe Acela pe Care Îl are în sânuri de-a pururea; Duhul Sfânt porunceşte tuturor îngerilor Săi: Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre! Toate neamurile bateţi din palme, că S-a suit Hristos unde era mai înainte“4.

Această înălţare a umanului a fost posibilă pentru că Hristos Cel înălţat întru slavă nu a lepădat firea umană, ci a asumat-o total şi a condus-o în însuşi centrul vieţii Sfintei Treimi. Hristos nu Se întoarce la ceruri şi nu Se înfăţişează Tatălui numai ca Dumnezeu, ci şi ca Om, ca pe noi, oamenii, să ne facă fii după har ai Tatălui ceresc în slava împărăţiei cerurilor (cf. Ioan 1, 12 şi 17, 24).

Teologia ortodoxă învaţă că Înălţarea lui Hristos întru slavă şi şederea Sa de-a dreapta Tatălui reprezintă deplina îndumnezeire a umanităţii Lui şi eternizarea umanului în Dumnezeu, pnevmatizarea sau transfigurarea desăvârşită a trupului Său omenesc, adică ridicarea Lui supremă la starea de „mediu transparent al iubirii infinite a lui Dumnezeu“5 - după cum spune părintele Dumitru Stăniloae. Omul este ridicat la cinstea supremă, în maximă apropiere şi comuniune desăvârşită cu Creatorul său, în chiar intimitatea existenţei divine a Preasfintei Treimi. Astfel, se vede că înălţarea omului în slava divină a fost scopul coborârii sau al Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Într-o predică la sărbătoarea Înălţării Domnului, Sfântul Grigorie Palama arată că Hristos „S-a înălţat în slavă şi a intrat în Sfânta Sfintelor cea nefăcută de mână şi a şezut de-a dreapta măririi în ceruri, pe acelaşi tron al dumnezeirii, pentru ca de-aceeaşi dumnezeire să facă (părtaşă, n.n.) firea noastră cu care S-a amestecat (unit, n.n.)“6. Aşadar, Înălţarea lui Hristos întru slavă înseamnă îndumnezeirea şi preaslăvirea omului în iubirea veşnică a lui Dumnezeu.

2) Hristos Cel înălţat în slavă devine Viaţa vieţii creştinului

Ridicarea supremă a omenităţii lui Hristos în centrul slavei Sfintei Treimi, aşezarea ei de-a dreapta Tatălui, nu înseamnă însă ruperea comuniunii cu ucenicii Săi, nu înseamnă izolarea sau distanţarea Lui de cei care cred în El. Oricât de paradoxal ar părea, Înălţarea Domnului reprezintă, în acelaşi timp, o apropiere supremă a lui Dumnezeu de om. Datorită pnevmatizării sau transfigurării supreme a trupului lui Hristos prin Înălţare, Hristos poate deveni interior celor care cred în El (cf. Ioan 17, 26). Firea Lui umană, înălţată în intimitatea slavei Sfintei Treimi, devine centrul de transparenţă al harului divin comunicat oamenilor prin Sfântul Duh, Care face pe Hristos prezent şi lucrător în viaţa creştinilor (cf. Ioan 14, 16-21; 16, 13-15; Galateni 2, 20).

Deci, pnevmatizarea sau transfigurarea deplină a umanului din Hristos nu are doar sensul de ridicare a Lui în slava dumnezeiască, ci şi unul de interiorizare a prezenţei Sale în alţi oameni, ca sălăşluire a lui Hristos Cel răstignit şi preaslăvit în cei care cred în El şi-L iubesc pe El, pentru ca ei să devină hristofori (purtători de Hristos), potrivit făgăduinţei lui Hristos: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el“ (Ioan 14, 23).

Deci, Dumnezeu-Omul, Cel din ceruri, şade pe tronul dumnezeiesc al slavei şi locuieşte în inima celor ce-L iubesc. El Se află deodată în intimitatea Sfintei Treimi şi în centrul vieţii Bisericii, Se înalţă întru slavă la cer şi coboară tainic în inimile celor de pe pământ (cf. Efeseni 1, 20; 2, 22; 3, 17 şi Coloseni 1, 27). În acest sens, Fericitul Augustin spune că Domnul „nu S-a depărtat de cer când S-a pogorât pentru a veni la noi; nu S-a depărtat de noi când S-a înălţat pentru a reveni în cer. Era deja acolo sus, fiind aici jos; cum o atestă El Însuşi: «Nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer» (cf. Ioan 3, 13)“7.

În textul liturgic ortodox al sărbătorii Înălţării Domnului se arată acelaşi adevăr. Astfel, în Condacul de la sărbătoarea Înălţării Domnului se spune: „Plinind rânduiala cea pentru noi şi pe cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti, Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despărţit; ci, rămânând nedepărtat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră!“.

3) Biserica este spaţiul ridicării omului la viaţa veşnică

Sfântul Grigorie Palama subliniază legătura dintre Taina Înălţării Domnului Hristos şi întemeierea Bisericii prin Pogorârea Sfântului Duh la Cincizecime, când zice că Stăpânul Cel mai presus de ceruri „Se înalţă, ori de câte ori Se pogoară, ca pe cele de jos să le aducă împreună cu cele de sus şi să întemeieze o singură Biserică, cerească şi pământească, întru slava iubirii Sale de oameni. Aşadar, bucurându-se, ucenicii s-au întors la Ierusalim şi erau pururea în altar, adică aveau mintea la ceruri, şi binecuvântau pe Domnul, pregătindu-se pentru primirea binevestită a Pogorârii dumnezeiescului Duh“8.

Astfel, Biserica este manifestarea sălăşluirii lui Hristos, prin Duhul Sfânt, în inimile oamenilor, ea fiind constituită în mod vizibil la Cincizecime ca revărsare a vieţii lui Hristos Cel Unul Sfânt în oamenii cei mulţi care cred în El, Capul Bisericii, ca aceştia să devină sfinţi şi fii după har ai lui Dumnezeu (cf. Ioan 1, 12 şi Efeseni 2, 18).

Sărbătoarea Învierii Domnului, sărbătoarea Înălţării Domnului şi sărbătoarea Cincizecimii sunt legate tainic între ele prin lucrarea Sfântului Duh asupra Trupului înviat al lui Hristos, ca prin Trupul Lui răstignit, înviat şi înălţat în slavă să se reverse apoi viaţa veşnică divino-umană a lui Hristos în Biserica Sa, ca să o pregătească ca pe o mireasă pentru viaţa veşnică (cf. Ioan 6, 40 şi 47; Romani 6, 22-23; Efeseni 2, 6), pentru slava împărăţiei lui Dumnezeu sau slava Ierusalimului ceresc (cf. Apocalipsă cap. 21).

Aşadar, Hristos cel înălţat în slavă este prezent în Biserică prin Du-hul Sfânt, îndreptând necontenit viaţa creştinilor spre Învierea de obşte şi spre împărăţia cerească a slavei Preasfintei Treimi, potrivit făgăduinţei Sale: „Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine“ (Ioan 12, 32).

Deci, destinaţia ultimă a Bisericii este împărăţia cerească a Preasfintei Treimi, celebrată ca arvună sau anticipată în Sfintele Taine şi în întreaga viaţă liturgică a Bisericii Ortodoxe. De aceea, se spune că „Biserica este plină de Sfânta Treime“ (Origen) şi că ea este „antecamera împărăţiei cerurilor“ (Sfântul Nicolae Cabasila). Iar o cântare liturgică spune: „În Biserica slavei Tale stând, în cer ni se pare a sta“ (slujba Utreniei).

Sanctitatea Voastră,

În lumina sărbătorii Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh, problemele lumii de astăzi pe care le-aţi amintit ne cheamă, pe de o parte, la misiunea sfântă de a vesti şi mai mult Evanghelia iubirii lui Hristos şi de a chema oamenii la dobândirea mântuirii şi a sfinţeniei în Biserica lui Hristos, iar, pe de altă parte, ne cheamă la coresponsabilitate, cooperare, consultare şi ajutorare frăţească reciprocă în situaţii dificile.

De aceea, noi dorim să ne consultăm periodic cu Patriarhia Ecumenică şi cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, având conslujirea liturgică drept icoană de lumină şi sursă de inspiraţie pentru coresponsabilitate şi conlucrare pastorală şi socială.

Slăvitul praznic al Înălţării Domnului ne oferă, încă o dată, prilejul de a exprima dragoste şi preţuire deosebită faţă de venerabilul Tron Ecumenic, acesta fiind primul între Scaunele patriarhale ortodoxe şi Biserica Mamă de la care Biserica Ortodoxă Română a primit autocefalia, în anul 1885, şi recunoaşterea rangului de Patriarhie, în anul 1925.

În acelaşi timp, considerăm că, pe baza autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române din anul 1885 şi a rangului de Patriarhie din anul 1925, libertatea deplină şi demnitatea cea mai înaltă în Biserica lui Hristos cheamă la mai multă coresponsabilitate, conlucrare şi împreună-slujire a Ortodoxiei. Astfel, având în vedere chiar cele cuprinse în Tomosul de acordare a autocefaliei (25 aprilie 1885) - respectiv faptul că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române este declarat „frate în Hristos“ -, acesta are datoria de-a arăta permanent coresponsabilitate fraternă în păstrarea şi promovarea credinţei ortodoxe şi în intensificarea misiunii Ortodoxiei în lume.

Întrucât în cuvântul Sanctităţii Voastre rostit azi aţi reamintit că Biserica Ortodoxă Română, în anul 1885, a fost „proclamată din Biserică fiică, Biserică soră, egală în rang“, aceasta ne obligă să fim mai cooperanţi în a păstra şi promova valorile Ortodoxiei astăzi.

De asemenea, apreciem, în mod deosebit, dragostea şi preţuirea arătate de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol faţă de Mitropolia Ţării Româneşti, oferindu-i mitropolitului de la Bucureşti, în anul 1776, titlul onorific de „Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei“. Acesta ne obligă să preţuim şi noi, prin cuvânt şi faptă, strălucita moştenire spirituală primită de la Sfinţii Capadocieni. În acest sens, dorind să evidenţieze odată mai mult personalitatea spirituală deosebită a Sfinţilor Capadocieni, în general, şi pe cea a Sfântului Vasile cel Mare, în special, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Noastră, a hotărât proclamarea, în întreg cuprinsul Patriarhiei Române, a anului 2009 ca An comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379 - de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc 1630 de ani), şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni.

În acest context, Patriarhia Română publică anul acesta, 2009, în limba română, pentru prima dată, opera omnia (opera integrală) a Sfântului Vasile cel Mare în ediţie critică, precum şi o serie de studii academice sub titlul „Studia Basiliana“, cuprinse în trei volume, urmând ca în anii următori să fie publicate şi operele integrale ale Sfântului Grigorie de Nazianz şi ale Sfântului Grigorie de Nyssa.

La acestea se adaugă şi o mulţime de cărţi de popularizare care prezintă selectiv şi tematic cele mai frumoase învăţături ale Sfântului Vasile şi ale altor Sfinţi Capadocieni, atât de necesare şi folositoare duhovniceşte pentru clerul şi credincioşii Bisericii noastre.

Tot în acest an comemorativ-omagial a fost emisă şi o medalie de argint aurit cu chipul Sfântului Vasile cel Mare, pe care o oferim cu multă dragoste Sanctităţii Voastre şi tuturor membrilor Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol.

În aceeaşi perspectivă, am hotărât ca, în acest an, Centrul de Pelerinaj Sfântul Apostol Pavel al Patriarhiei Române să intensifice pelerinajele în Capadocia. O dovadă a acestei acţiuni este mulţimea credincioşilor ortodocşi români din ţară şi din Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord (Scandinavia), care s-au alăturat nouă în această călătorie spirituală la Constantinopol şi în Capadocia.

De aceea, sperăm ca lumina praznicului Înălţării Domnului să ne călăuzească paşii de pelerini pe urmele marilor Sfinţi Capadocieni, ca mărturisitori ai lui Hristos, care ne cheamă „să ridicăm ochii şi cugetele noastre la înălţime, să ne înălţăm… spre porţile cereşti“9, spre iubirea Preasfintei Treimi.

Să priveghem, aşadar, şi să îndreptăm ochii sufletului nostru către bunurile împărăţiei lui Dumnezeu, întrucât Înălţarea Domnului ne cheamă la speranţă şi iubire, la demnitate şi sfinţenie, ne înalţă dincolo de toate ispitele şi căderile lumii acesteia, ne îndeamnă pe fiecare dintre noi la gândire cerească, la dobândirea „gândului lui Hristos“ (cf. I Corinteni 2, 16), dăruitor de pace şi bucurie duhovnicească.

Ca semn de profundă recunoştinţă pentru bucuria de a fi coliturghisit astăzi în Catedrala patriarhală din Constantinopol, dorim să oferim Sanctităţii Voastre, cu profund respect şi iubire frăţească, un sfânt potir şi un set de sfinte engolpioane din partea Patriarhiei Române, rugând pe Hristos Domnul să Vă dăruiască pace şi bucurie, sănătate şi mult ajutor în slujirea Patriarhiei Ecumenice şi a comuniunii fraterne panortodoxe.

† DANIEL

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Note:

1 Sf. Grigorie Palama, Omilia 21 - La Sfânta Înălţare, în Omilii, vol. II, Ed. Anastasia, Bucureşti, 2004, pp. 7-8.

2 Slujba Înălţării Domnului - Vecernia Mare, Stihira V idiomela, Penticostar, EIBMBOR, Bucureşti, 1999, p. 245.

3 Sf. Ioan Gura de Aur, Cuvânt la Înălţarea Domnului, în Predici la duminici şi sărbători, Ed. Bunavestire, Bacău, 2005, p. 20.

4 Slujba Înălţării Domnului - Vecernia Mare, Stihira I idiomela, în Penticostar, ed. cit., p. 245.

5 D. Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. II, EIBMBOR, Bucureşti, 1996, p. 123. O inimă omenească bate în Treime (Stăniloae).

6 Sf. Grigorie Palama, op. cit., p. 15.

7 Augustin, Sermon 263, Pour le jour de lâAscension, 2.

8 Sf. Grigorie Palama, op. cit., p. 15.

9 Slujba Înălţării Domnului - Utrenia, Icos, în Penticostar, ed. cit., p. 255.

* Biroul de Presă al Patriarhiei Române