PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR HAR, BUCURIE ŞI PACE DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS
Mesaj de condoleanţe la prohodirea preotului Ion Nicolăescu
Vrednicul preot Ion Nicolăescu, slujitor cu mare dăruire şi misionar ostenitor al Arhiepiscopiei Râmnicului, a fost condus la finele săptămânii trecute pe ultimul drum pământesc. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a transmis un mesaj de mângâiere pentru cei care i-au fost rude, credincioşi, fraţi întru slujire şi prieteni.
„În perioada dintre praznicul mare al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos și sărbătoarea Arătării Sale, preacucernicul părinte Ion Nicolăescu s-a născut în cer, mutându-se întru bucuria cea veșnică, în casa pe care și-a pregătit-o prin rugăciune și jertfă timp de aproape 88 de ani. Părinte apreciat de credincioși, Preacucernicia sa a păstorit timp de aproape patru decenii parohiile Petculești, Voicești, Zlătărei și Momotești. Preot harnic și evlavios, soţ devotat, tată jertfelnic şi slujitor neobosit al Bisericii strămoșești, părintele Ion va rămâne pururi în inimile păstoriților săi drept cel ce s-a jertfit pentru mântuirea și bunăstarea sufletească a fiecăruia. Iubit de cei din jur şi de familia sa, Părintele Ion a reprezentat, pentru cei care l-au cunoscut şi prețuit, modelul de slujitor al lui Hristos, soţ şi tată iubitor, care şi-a dedicat întreaga viaţă Bisericii și familiei sale, având conştiinţa profundă a datoriei împlinite.
Născut la data de 17 noiembrie 1930, atras fiind de chemarea lui Dumnezeu la apostolat, s-a format ca preot la prestigioasa Facultate de Teologie din Sibiu. Chemat la slujirea preoţească, părintele Ion a devenit iconom al Tainelor lui Dumnezeu, urmând cuvintelor Sfântului Apostol Pavel: „Nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Hristos Iisus Domnul” (2 Corinteni 4, 5). În toată activitatea preacucerniciei sale, s-a străduit să împlinească aceste cuvinte, și anume să-L mărturisească pe Hristos Domnul atât prin cuvânt, cât și prin fapte. Cu multă dragoste și jertfă s-a pus în slujba Bisericii Sale, împlinind cu conștiinciozitate toate cele ce i-au fost încredințate, sădind pace, echilibru și bucurie în sufletele tuturor. Căsnicia sa a fost binecuvântată de Dumnezeu cu doi băieți și o fată, care i-au dăruit cinci nepoți și trei strănepoți. Durerea acestora la primirea veștii că părintele Ion s-a mutat în Împărăția lui Dumnezeu a fost atât de mare, încât doamna preoteasă, care i-a fost alături în drumul său zeci de ani, a trebuit să fie internată la spital. Poate nu întâmplător, Dumnezeu a rânduit să se mute acum în casa sa cea veșnică, slujba sa de prohodire săvârșindu-se în ziua Epifaniei Domnului.
Ne rugăm ca Hristos Domnul, Cel născut pentru mântuirea noastră a tuturor și Care a prilejuit omenirii întregi întâlnirea cu Dumnezeu Întreit în Persoane în mod desăvârșit, să odihnească sufletul slujitorului său, Ion preotul, în loc luminat, în loc de odihnă, de unde au fugit toată durerea, întristarea şi suspinul; şi să-i ierte orice greşeală a săvârşit el cu cuvântul, cu fapta sau cu gândul, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni! Veşnică să-i fie pomenirea din neam în neam! Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru familia îndoliată”, a consemnat IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
(Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului)