În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
„Dor de Eminescu” la Slobozia
Miercuri, 14 ianuarie, cu prilejul Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 176 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu, la sediul Protopopiatului Slobozia, elevii clasei a IV-a de la Școala Gimnazială „Sfântul Andrei” din Slobozia, județul Ialomița, coordonați de învățătoarea Elena Curelea-Simionescu, au participat la activitatea cu tema „Dor de Eminescu - 15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale”. Părintele Ioan Constantin Bălan de la Parohia Gheorghe Doja, județul Ialomița, a transmis celor prezenți informații despre viața poetului Mihai Eminescu, cu referiri la familia sa și la educația primită în cadrul acesteia.
Pentru implicarea lor, copiii au fost răsplătiți cu produse de patiserie și băuturi răcoritoare de către Protopopiatul Slobozia.
Manifestarea culturală s-a desfășurat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, fiind rodul parteneriatului dintre Protopopiatul Slobozia și Școala Gimnazială „Sfântul Andrei” din Slobozia.



.jpg)
