În cadrul a patru programe de finanțare deschise fermierilor la 1 septembrie, sunt disponibile fonduri de aproape 180 de milioane de euro pentru modernizarea şi dezvoltarea fermelor mici, pentru afacerile din
În cadrul a patru programe de finanțare deschise fermierilor la 1 septembrie, sunt disponibile fonduri de aproape 180 de milioane de euro pentru modernizarea şi dezvoltarea fermelor mici, pentru afacerile din
În Europa Centrală şi de Est, valurile de căldură record şi deficitul cronic de apă le afectează periodic fermierilor recoltele la porumb și îi forțează să abandoneze această cultură, transmite Reuters. Se
În contextul secetei extreme şi al altor fenomene care pot afecta culturile, notificările asupra pagubelor suferite trebuie trimise în termen de 15 zile lucrătoare Centrului judeţean/local APIA la care fermierul a
Direcţia Silvică Gorj a cesionat dreptul de recoltare pentru 11 tone de ciuperci comestibile - hribi şi gălbiori -, în ciuda faptului că 2026 a fost un an secetos, a declarat, pentru Agerpres, şeful instituţiei,
Reprezentanţii Direcţiilor Sanitare Veterinare din Vaslui, Brăila, Tulcea, Bistrița-Năsăud au intensificat controalele la exploataţiile de ovine şi caprine, în contextul alertelor naţionale privind variola,
Cursurile anului școlar 2026‑2027 vor începe luni, 7 septembrie 2026, și se vor încheia la 18 iunie 2027. Acest an şcolar marchează începutul unor schimbări importante în special pentru elevii de clasa a
Comisia Europeană, prin Direcția Generală Traduceri, a lansat ediția 2026‑2027 a concursului anual „Juvenes Translatores”, dedicat elevilor în vârstă de 17 ani din toate statele membre ale Uniunii Europene,
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a pus în consultare publică proiectul de ordin privind acordarea voucherelor de vacanţă pentru anul 2026 personalului din învăţământ. Beneficiarii voucherelor în valoare de
Unitățile de învățământ pot include Parcul Natural Văcărești în programul activităților desfășurate în cadrul „Săptămânii verzi” a anului școlar 2026‑2027, potrivit unui anunţ al
De fiecare dată când întâlnesc copii care iubesc Biserica, mi se umple inima de bucurie și sufletul de nădejde că Dumnezeu încă mai are răbdare cu noi. În lumea în care trăim și în care suntem nevoiți
La Catedrala Ortodoxă din Satu Mare va avea loc duminică, 6 septembrie 2026, de la ora 12:00, vernisajul expoziției itinerante „Episcop Nicolae Popovici - 90 de ani de la înscăunare și 89 de ani de la sfințirea
Sala de festivități a Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din Bucureşti a fost plină ochi de copii, elevi între 10 și 18 ani, care nu au pregetat să răspundă invitației de a „pune început
La Muzeul de Istorie din Suceava va avea loc mâine, 4 septembrie 2026, vernisajul expoziției de fotografie „Poveștile fascinante ale Chinei”, care propune o incursiune vizuală de-a lungul uneia dintre cele mai sp
În Grecia, la Salonic, va avea loc mâine, 4 septembrie 2026, vernisajul expoziţiei internaţionale itinerante „Brâncuşi - Calea spre lumină”. Expoziția foto-documentară continuă astfel seria manifestărilor
O colecţie de 45 de opere de artă, semnate de sculptorul Constantin Antonovici, a intrat oficial în patrimoniul statului, potrivit unei decizii luate recent de Guvern. Operele vor fi incluse în inventarul
În cabinetul de pediatrie, când vorbim despre sănătatea copilului, discuția se rezumă adesea la alimentație, vaccinuri, infecții sau dezvoltare. Mai rar ne gândim că un lucru atât de simplu precum somnul are
Un bărbat de 52 de ani are dureri de spate de patru luni. Rezonanța magnetică arată uzura unui disc intervertebral în zona lombară joasă. Concluzia pare evidentă: discul este cauza. Dar aceleași modificări
Mulți dintre noi am discutat măcar o dată telefonic cu un medic, pentru un sfat sau o îndrumare medicală. Sau chiar am trimis pe aplicațiile de mesagerie o fotografie cu diverse leziuni cutanate sau un buletin de
Aproximativ 1,4 miliarde de adulți cu vârsta cuprinsă între 30 și 79 de ani sufereau de hipertensiune arterială la nivel mondial, în anul 2025, conform datelor publicate de Organizația Mondială a
Lupusul eritematos sistemic (LES) este o boală cronică, cu evoluție ondulantă, în care perioadele de activitate alternează cu perioade de remisiune sau de control bun al bolii. Uneori, însă, boala poate fi
La a opta sa ediţie, Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocşi (ITO) revine după 10 ani în capitala României, de data aceasta organizatori şi gazde fiind Arhiepiscopia Bucureştilor în colaborare cu
De la Cernăuți în Germania, apoi la Mănăstirea Oașa. Drumul unei tinere crescute între culturi diferite a devenit și o căutare a identității. Întâlnirea cu comunitatea ortodoxă română din Germania și,
Când telefonul ajunge să fie primul lucru pe care îl verificăm dimineața și ultimul înainte de culcare, e bine să fim mai atenți la felul în care folosim rețelele sociale. Elena Ancuța Zăvoianu, doctor în
Pentru Andreea Elena Olaru, 24 de ani, lipsa vederii nu reprezintă o tragedie și nici o neputință, ci realitatea în care s-a născut, trăit şi format. Cu ajutorul tehnologiei citește sute de pagini pentru examene şi îşi cultivă cea mai mare pasiune - lectura. A absolvit anul acesta Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sf. Dumitru Stăniloae” din Iași ca şefă de promoţie la specializarea Asistență Socială și vorbește despre credință, educație și viitor cu o siguranţă care te liniștește, în ciuda zgomotului asurzitor în care se pierd vieţile noastre zilnice. Aminteşte cu un deosebit respect despre profesorii care i-au influenţat parcursul academic, atinge, tangenţial, şi prejudecățile de care s-a lovit în viaţă, dar mai ales pune accentul pe lecţiile pe care le-a învăţat de la viaţă și i-au dat puterea de a merge mai departe.
Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu a fost unul dintre marii părinți duhovnicești ai Ortodoxiei contemporane. Te primea la Schitul Românesc Prodromu într-o atmosferă duhovnicească unică, ce i se datora în cea mai mare parte. Ajutat de părintele Justinian și de părintele Iulian, el era motorul nevoinței duhovnicești din schit. Icoană vie a monahului-ascet, plin de râvnă și curăție, arzând în focul rugăciunii, radia lumină taborică, trăind în postiri și privegheri. Am avut ocazia să vorbesc cu Părintele Petroniu, iar una dintre convorbiri am înregistrat-o pentru o viitoare publicare.
Capitala s‑a umplut zilele acestea de frumusețea și tinerețea miilor de tineri care au venit din toate colțurile României, dar și din alte țări, pentru a celebra împreună Ortodoxia, credința lor în
Să faci sarmale, să coci pâine, să sculptezi mobilier, să mergi la biserică și la concertele Filarmonicii, să citești, să faci școală sau chiar o facultate, să înveți o meserie - cine ar putea bănui că toate astea se întâmplă într-o închisoare? Am ajuns la Penitenciarul Mioveni pe urmele unei știri neobișnuite: începând din iulie, aici se face pâinea și pentru Penitenciarul Găești. Am aflat la fața locului că se fac mult mai multe: deținuții asigură și curățenia, și spălatul rufelor, și toate reparațiile necesare, plus că participă la o mulțime de activități spirituale, de învățământ, culturale și sportive.
Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Feredeni, comuna Deleni, Protopopiatul Hârlău, județul Iași, a organizat, în perioada 1-9 august 2026, o nouă ediție a Școlii de vară Feredeni. Timp de nouă zile, apr
Inaugurat în anul 2024, Centrul catedral social „Sfânta Treime” al Arhiepiscopiei Sibiului, aflat într-o clădire din curtea Catedralei Mitropolitane „Sfânta Treime”, oferă vârstnicilor din Sibiu spaţii cu cele mai bune condiţii pentru activităţi zilnice, asistenţă şi terapie, toate susţinute financiar de Arhiepiscopia Sibiului. Încă de la intrare se remarcă condiţiile moderne pe care clădirea din curtea Catedralei Mitropolitane din Sibiu le oferă beneficiarilor. Printr-un amplu proiect cofinanţat de Uniunea Europeană, clădirea a fost modernizată şi echipată cu tot ceea ce este necesar pentru asistenţa a până la 200 de vârstnici din Sibiu.
Întâia Învățătoare În viața-mi de școlar, lumina poartă chipul Doamnei mele, iar mâna-i, când atinge mâna-mi, se simte ca un psalm. Din vorba dumneaei se coc și litere, și stele și parcă orice
Cântarea mea Cântarea mea pe tine te-ncunună Cu gândurile cele mai curate Din câte-n omenire vor străbate, Pân’ soarele pe veci o să apună! Cum gândul tinde către unitate, Cu ea doar să existe
acasă ce-o să-I spui lui Dumnezeu când Îl întâlnești? că ai iubit banii și casa, și mașina, și vacanțele în Argentina? sau că ai fost cineva care-și concedia angajații, la primele probleme
În arealul teologic românesc contemporan se distinge într-un fel aparte chipul Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, prin felul curajos cu care ia parte la dezbaterea de idei pe care societatea le
RĂSPUNS LA O ÎNTREBARE Ia privește atent un fir de iarbă, o gâză, o broscuță, o picătură de ploaie căzută din cer, o stea pictată pe geam când e ger. Ai nevoie de multă
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian, Centrul eparhial al Episcopiei Caransebeşului a găzduit marţi, 17 februarie, prima sesiune din acest an a examenului de capacitate preoţească,
Şcoala primară „Sfântul Antim Ivireanul“ din Timişoara a organizat marţi, 17 februarie 2015, acţiunea intitulată „Ziua porţilor deschise“. Cu acest prilej, timişorenii au putut
La biserica Parohiei Roşiuţa, situată în vecinătatea municipiului Motru, judeţul Gorj, pregătirile pentru Postul Paştilor au început de la finele săptămânii trecute. Astfel, în
Marţi, 17 februarie, în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Tiron, parohia mehedinţeană Obârşia Cloşani a îmbrăcat straie de sărbătoare, cinstindu-şi ocrotitorul. Praznicul
Parohia Ortodoxă „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din localitatea Sâncraiul de Mureş, Protopopiatul Târgu Mureş, organizează o seară de cateheză cu tema „Care este folosul
Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca va organiza săptămâna viitoare o primă serie de înscrieri pentru ciclul primar. Instituţia de învăţământ, situată pe str. Avram Iancu, pune la di
Departamentul social de la Arhiepiscopia Sibiului continuă şi în acest an acţiunile de prevenire a abandonului noilor născuţi la Sibiu, prin vizite la Maternitatea din cadrul Spitalului Judeţean din oraş. Re
În perioada 16-18 februarie a avut loc a doua sesiune a cursurilor de duhovnicie pentru preoţii din judeţul Bistriţa-Năsăud. Cursurile organizate de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului au loc
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu a avut loc ieri, 18 februarie, o şedinţă consultativă cu reprezentanţii eparhiilor sufragane Mitropoliei Ardealului.
La sediul Protopopiatului Piatra Neamţ a avut loc marţi, 17 februarie 2015, şedinţa lunară de lucru cu preoţii. Referatul cu tema „Autocefalia şi Patriarhatul Bisericii Orotodoxe Române - comemorarea
Pe data de 19 martie 2015, părintele profesor Vasile Mihoc (foto) de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sf. Andrei Şaguna“ din Sibiu va fi prezent în Protopopiatul Piatra Neamţ, unde va susţine co
În sala de festivităţi a Protopopiatului Botoşani s-a desfăşurat marţi, 17 februarie 2015, o nouă conferinţă din cadrul „Serile catehetice părintele Ilie Cleopa“. Întâlnirea a
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) - filiala Iaşi organizează azi, 19 februarie 2015, evenimentul intitulat „O seară românească“. Cu începere de la ora 18:00, la Centrul de
Este adevărat că preotul are o misiune complexă şi dificilă, de multe ori. El trebuie să se ocupe de slujbe şi rânduieli liturgice, de propovăduirea mesajului evanghelic, de păstorirea tinerilor, a
Preoţii din Cercul pastoral nr. 1 din Arad, coordonat de pr. Ioan Tulcan, s-au întrunit marţi, 17 februarie, în şedinţă de lucru la biserica din incinta Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din
În urma şedinţei Permanenţei Consiliului eparhial al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei din data de 13.02.2015 s-a hotărât scoaterea la concurs a postului vacant de preot II la Parohia „Izvorul
Profesorii de religie din judeţul Dolj vor participa, din luna martie, la o serie de activităţi didactice şi informative, menite să dezvolte capacitatea lucrului în echipă şi să exemplifice activitatea de
În protopopiatele din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului au avut loc şedinţe preoţeşti, în care au fost abordate teme privind modalitatea de a accesa foduri europene în vederea
La Parohia Ortodoxă Română „Naşterea Domnului“ din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda, în cadrul parteneriatului „Cu Hristos în faţa marilor încercări ale
La sediului Protoieriei din oraşul Avrig, judeţul Sibiu, a avut loc ieri, 17 februarie, şedinţa administrativă lunară a preoţilor din parohiile arondate acestei unităţi administrative din Arhiepiscopia
La sediul Protopopiatului Vaslui a avut loc luni, 16 februarie 2015, întrunirea lunară cu preoţii. Mai întâi, la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Vaslui a fost
În cea de-a două lună a anului, în perioada 13-15 februarie 2015, tinerii din comitetele organizatorice ASCOR şi ATOR Iaşi au lăsat deoparte morişca oraşului pentru spaţiul Miclăuşenilor, unde
Parohia „Pogorârea Sfântului Duh“, în colaborare cu mai multe instituţii publice şi private din oraşele Rădăuţi şi Siret, a început derularea unui proiect socio-cultural şi
La Biserica „Sfântul Arhidiacon Ştefan“ din Iaşi a fost oficiată luni, 16 februarie 2015, slujba înmormântării părintelui Vasile Irina, profesor pentru multe generaţii de elevi ai
Duminica a 14-a după Rusalii (Pilda nunţii fiului de împărat) Matei 22, 1-14 Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. Și a trimis pe
„În vremea aceea a venit la Iisus unul din mai-marii sinagogii, anume Iair, și, văzându-L pe Iisus, a căzut la picioarele Lui și L-a rugat mult, zicând: Fiica mea este pe moarte; ci, venind, pune mâinile peste
Fraților, cu privire la cei ce sunt mai de seamă – oricine ar fi fost ei cândva, nu mă privește; Dumnezeu nu caută la fața omului – cei mai de seamă n-au adăugat nimic la Evanghelia mea. Ci dimpotrivă,
Sfântul Sfinţit Mucenic Vavila, Episcopul Antiohiei (†251), a păstorit vreme de 13 ani. Împăratul Filip Arabul, venind în Antiohia împreună cu împărăteasa, a fost oprit de Sfântul Vavila să intre în biser
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 694-695 „Părintele Veniamin (Iorga) avea mare evlavie către Maica Domnului, pe care o lăuda ziua și
Vreme a căutărilor, a întrebărilor interioare, a forjării discernământului și a așezării în faptă, cu entuziasm, a multor planuri și idealuri, tinerețea se aseamănă adesea cu un diamant în proces de
Într-o căsnicie creștină fericită, ceea ce poate fi observat imediat atât la soț, cât și la soție este discernământul fin care conduce eficient la rezolvarea crizelor și suportarea necazurilor, dar și
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


