Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Concert caritabil pentru copiii din Centrul „Cireşarii“
Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“ a găzduit ieri, în sala de festivităţi, un concert caritabil susţinut de Grupul psaltic „Tronos“ al Catedralei Patriarhale. Evenimentul a fost organizat în beneficiul copiilor de la Centrul de primire în regim de urgenţă „Cireşarii“ din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5.
Cei prezenţi au putut admira o expoziţie de icoane pe sticlă, pictate de elevii Şcolii Gimnaziale nr. 52 „Iancului“, expuse spre vânzare, banii strânşi fiind parte din contribuţia la colecta pentru ajutorarea copiilor şi tinerilor „cireşari“.
Spectacolul caritabil a fost deschis de corul colegiului gazdă, coordonat de prof. Ramona Ungureanu, urmat de alte câteva reprezentări artistice în interpretarea elevilor aceleiaşi instituţii de învăţământ.
Recitalul susţinut de Grupul psaltic „Tronos“ al Catedralei Patriarhale a fost momentul mult aşteptat al evenimentului, prilej cu care arhidiaconul protopsalt Mihail Bucă, dirijorul corului, a spus: „Vrem să mulţumim conducerii colegiului pentru frumosul gând de a participa aici. Muzica bizantină este foarte caldă şi înţeleasă atât de copiii mari, cât şi de cei mici. Dacă le-am putut aduce o mică bucurie prin acest cânt înseamnă că ne-am atins scopul. Este foarte bine să ne uităm şi la semenii noştri, mai ales când vine vorba despre copiii care au nevoie de ajutor. Noi vom răspunde întotdeauna invitaţiilor de acest fel, deoarece bucuria este deplină, căci ducem mai departe mesajul lui Hristos prin muzică, care este vindecător de inimi.“
În aplauzele invitaţilor, a urcat pe scenă Antonica Simion, directoarea Centrului de primire în regim de urgenţă, care a prezentat situaţia copiilor instituţionalizaţi: „Centrul nostru are ca misiune asigurarea protecţiei, creşterea şi îngrijirea copilului separat temporar sau definitiv de părinţii săi. Beneficiari sunt copii şi tineri cu vârste între 3 şi 18 ani, cărora încercăm să le asigurăm toate condiţiile necesare unei dezvoltări armonioase şi să îi pregătim pentru integrarea socio-profesională. Centrul este casa noastră, iar regulile sunt aceleaşi ca într-o familie obişnuită. Adevărata suferinţă a acestor copii este că o bucată a copilăriei lor le-a fost furată. În aceste momente, care preced marea sărbătoare a Învierii Domnului, mângâierea vine numai şi numai de la noi, toţi cei care formăm societatea. Ţin să mă înclin în faţa gesturilor dumneavoastră - elevi, profesori, şi a tuturor celor care au ştiut să organizeze acest frumos eveniment.“
De asemenea, preotul Horia Măluşanu de la Parohia Iancu Vechi-Mătăsari, aflată în apropierea Colegiului Naţional „Mihai Viteazul“, a fost prezent printre tineri şi a ţinut să le vorbească: „Şcoala şi Biserica lucrează la unison pentru luminarea noii generaţii. Evenimentul de astăzi este un astfel de prilej, de a regăsi prin muzică, poezie şi culoare lumina faptelor bune ce cultivă în inimi iubirea milostivă a lui Hristos.“