Salvamontiştii vin cu recomandări pentru turiştii care practică activităţi montane în această perioadă de tranziţie dintre toamnă şi iarnă, îndemnându-i să fie atenţi la starea vremii şi la echipament.
Salvamontiştii vin cu recomandări pentru turiştii care practică activităţi montane în această perioadă de tranziţie dintre toamnă şi iarnă, îndemnându-i să fie atenţi la starea vremii şi la echipament.
Guvernul a aprobat, la sfârşitul săptămânii trecute, prima rectificare bugetară din 2026. Fondurile suplimentare au fost direcționate în special către sectorul medical, plata pensiilor şi serviciilor sociale,
Persoanele care au împlinit vârsta de pensionare și doresc să încheie anumite acte juridice pot beneficia de asistenţă şi consiliere juridică gratuită din partea Autorității Tutelare a Primăriei
Pensionarii din județele Bistrița-Năsăud, Covasna, Harghita și Ialomița care încasează drepturile bănești în cont bancar sau pe card vor primi, începând cu luna noiembrie, taloane noi, de culoare mov.
Primăria Municipiului Bucureşti a început de ieri amenajarea, în Piaţa Constituţiei, a Târgului de Crăciun, care va funcţiona în perioada 27 noiembrie - 27 decembrie. Autorităţile promit „o atmosferă de po
„Oare cine este Acesta, că poruncește și vânturilor și apei, și ascultă de El?” (Luca 8, 25) Ei, pescari deprinși cu stihiile repezi ale văzduhului, se cutremurau acum la vederea Lui simplă și atât de lin
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
La Cupola Palatului Braunstein din Iași va avea loc azi, 3 noiembrie 2026, începând cu ora 16:00, conferința „Osteneli cu dragoste pentru lumina Cuvântului. Aspecte privind arta și tehnica tiparului”,
Publicul ieșean va putea participa, în perioada 10-14 noiembrie 2026, la cea de-a treia ediție a Festivalului de film creștin „Quo Vadis”. Evenimentul este organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei,
Salonul Național de Artă Contemporană (SNAC) 2026, desfășurat în două spații expoziționale din București, o expoziție de acuarelă la Râmnicu Vâlcea, dar și două saloane internaționale la Brăila -
Compozitorul și academicianul Gheorghe Mustea va fi omagiat, la împlinirea a 75 de ani, printr-un turneu de muzică clasică organizat în opt localități din Republica Moldova. Celebrarea celor 75 de ani de viață
De Ziua Radioului Național, 1 noiembrie, la Muzeul Brăilei „Carol I”, vizitatorii mari și mici s-au putut bucura de mai multe activități dedicate acestei teme. În afară de atelierele radiofonice,
Unul dintre cele mai importante sisteme ale organismului nostru, de care depinde starea de bine fizică și psihică, este sistemul muscular. Format din peste 600 de mușchi scheletici, sistemul muscular reprezintă
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Franța se află în stare de șoc după tulburările din ultima perioadă. Oare Macron a subestimat nemulțumirea din țară? Politologul Jacob Ross vorbește despre acuzațiile aduse președintelui - și despre
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Inginerul Vasile Balcan este unul dintre cei mai cunoscuți fermieri și antreprenori din agrobusinessul românesc, care activează pe raza județului Neamț, la Roman. Pe lângă sectorul vegetal pe care l-a dezvoltat
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În viața duhovnicească a binecredinciosului popor român, pelerinajele la Locurile Sfinte au reprezentat dintotdeauna o expresie a credinței ortodoxe, manifestată prin rugăciune, evlavie, compasiune față de aproapele, dar mai ales o mărturisire a întâlnirii cu Dumnezeu, potrivit cuvintelor Domnului Iisus Hristos: „Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu” (Luca 8, 39). Între acestea, pelerinajul desfășurat de peste două veacuri și jumătate în capitala României, cu prilejul hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocupă un loc deosebit atât prin istoria și tradiția sa, cât și prin amploarea pelerinilor din toate colțurile lumii veniți să mărturisească împreună cu Prorocul David: „cât de minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui” (Psalmul 67, 36).
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
În Duminica a 3-a din Postul Sfintelor Paşti, sau a Sfintei Cruci, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la slujba Sfintei Liturghii ce a fost săvârşită
În aproape 40 de oraşe din întreaga ţară au fost organizate, în zilele de 22 şi 23 martie, marşuri pentru viaţă. Tema promovată în acest an a fost „Adopţia, o alegere
La Reşedinţa episcopală din Caransebeş a avut loc, zilele trecute, întâlnirea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, cu delegaţia Asociaţiei umanitare „Rumanien
Miercuri, 26 martie, pr. conf. dr. Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, va fi invitatul studenţilor teologi timişoreni în cadrul seriei de conferinţe prepascale, derulată sub
Duminică, 23 martie, în incinta bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din Parohia Răcăşdia, Protopopiatul Moldova Nouă, a avut loc un atelier de creaţie cu tema „Sfânta Cruce şi
Vineri, 21 martie, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a primit, în Sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea“ a Centrului eparhial, un grup de 100 de tineri de la
De aproape 40 de ani, încă din timpul comunismului, vrednicul de pomenire părinte Ioan Sabău a iniţiat un obicei frumos, cel de a săvârşi Taina Sfântului Maslu după un program stabilit la
O nouă ediţie a Marşului pentru Viaţă, o acţiune publică de protest împotriva avortului, a avut loc sâmbătă, 22 martie, la Cluj-Napoca. Marşul organizat de mai multe asociaţii laice şi
În cadrul Târgului Internaţional de Carte şi Muzică de la Braşov au fost lansate două lucrări apărute la Editura „Andreiana“ a Arhiepiscopiei Sibiului, la eveniment participând
În sala de şedinţe a Centrului eparhial Roman a avut loc miercuri, 19 martie 2014, întâlnirea Comisiei canonice, juridice şi administrative a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Întrunirea
Fundaţia Star of Hope România, în colaborare cu Sucursala Teritorială Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România, a organizat vineri, 21 martie 2014, „Marşul
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în perioada 27 februarie - 23 martie 2014, în Parohia Valea Şoşii - Poduri,
„Pe la ora 19:00, părintele Zenovie m-a chemat la el, cerând să-i dau crucea pectorală şi întrebându-mă dacă hainele îi sunt pregătite. Nedumerit, l-am întrebat: «De
La parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Găneşti a avut loc miercuri, 19 martie 2014, întrunirea Cercului pastoral nr. 8 „Ion Neculce“ din cadrul Protopopiatului
Miercuri, 19 martie 2014, la Colegiul „Sfântul Nicolae“ a avut loc conferinţa „Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul - semnificaţii şi importanţă“, ce a fost susţinută
În ciuda asaltului mediatic asupra noastră, în care locul central îl ocupă ştirile senzaţionale cu subiecte ce au final teroarea zilei, răzbunarea şi ura care se amplifică în moarte,
În Duminica a III-a din Postul Mare, Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Galata din Iaşi. IPS Pimen,
În Parohia Negreşti II, Protopopiatul Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, s-a desfăşurat miercuri, 19 martie 2014, întrunirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Mare Mucenic Mina“. De
Comisia Europeană şi Europa Nostra au anunţat câştigătorii Premiului Uniunii Europene 2014 pentru patrimoniul cultural/Premiilor Europa Nostra. Cele 27 de proiecte laureate, alese dintre 160 de proiecte
În Aula „Sfântul Voievod Neagoe Basarab“ a Reşedinţei eparhiale din Târgovişte, a avut loc joi, 20 martie, Sinaxa stareţilor şi stareţelor din Arhiepiscopia Târgoviştei, sub
Proiectul de restaurare a frescelor din secolul al XVII-lea de la Mănăstirea Dragomirna, judeţul Suceava, a fost anunţat, alături de alte 26 de proiecte laureate, între câştigătorii Premiilor Uniunii
Joi, 3 aprilie 2014, începând cu ora 19:00, pe scena Sălii Radio din Bucureşti, Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură şi Asociaţia Help Autism, în parteneriat cu Societatea Română de
Parohia Deta cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh“, din localitatea Deta, judeţul Timiş, Protoieria Deta, Arhiepiscopia Timişoarei, organizează licitaţie pentru adjudecarea lucrărilor de
În Sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu“ a Centrului eparhial din Galaţi s-a desfăşurat joi, 20 martie, conferinţa cultural-misionară cu tema „Sfânta Cruce în arta şi
Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil și al tuturor cereștilor puteri (Luca 10, 16-21) „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se
„În vremea aceea, fiind Iisus într-un loc și rugându-se, când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învață-ne să ne rugăm, cum a învățat și Ioan pe ucenicii lui. Și le-a zis: Când vă ru
Fraților, voi v-ați făcut următori ai noștri și ai Domnului, primind cuvântul cu bucuria Duhului Sfânt, deși ați avut multe necazuri. Așa încât v-ați făcut pildă tuturor celor ce cred din Macedonia și di
Sfinții Sfinţiți Mucenici Achepsima, Iosif şi Aitala (†376) au fost contemporani cu împăratul Constantin cel Mare (306-337) şi regele Persiei, Sapor al II-lea (309-379). Sfântul Achepsima avea vârsta de 80 de
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 421-422 „Pe când stătea la singurătate în pădurile Nechitului, (arhimandritul Irinarh Rosetti) se
Când ne gândim la sfințenie, ne imaginăm adesea o existență retrasă din lume, departe de tumultul vieții cotidiene și de grijile care ne consumă timpul. Viața Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina ne
Marile praznice ale sfinților reprezintă momente de mare bucurie și trăire creștinească, întrucât, cinstindu-i cu evlavie pe sfinți, într-un anume fel, ajungem să ne și împărtășim din sfințenia lor. În
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


