Mănăstirile ortodoxe - oglinzi ale transfigurării omului şi universului

Domnule Preşedinte al Academiei Române,

Onorat prezidiu,

Înaltpreasfinţia Voastră,

Doamnelor şi Domnilor Academicieni,

Distins auditoriu,

Vocaţia Bisericii ca spaţiu pascal, de trecere, între crucea pământului şi slava cerului este aceea de a transfigura materia în lumină, de a preschimba energiile din patimile egoiste în energii ale iubirii sfinte, de a transforma moartea-separaţie în învierea-comuniune.

Spre deosebire de principii Renaşterii europene occidentale, domnitorul român, ctitor de mănăstiri, nu-şi afirmă autonomia de gândire în opoziţie cu autoritatea eclesială, ci constată, cu smerenie, împreună cu Biserica, mai ales după căderea Imperiului Bizantin (1453), că imperiul politic creştin nu este, în realizarea sa exterioară, terestră, icoana Împărăţiei cerurilor, întrucât Împărăţia cerurilor este prezentă pe pământ doar în Sfintele Taine ale Bisericii şi în inimile sfinţilor. În acest sens, Sfânta Scriptură ne învaţă că „Împărăţia cerurilor este înlăuntrul vostru“ (Luca 17, 21) pentru că ea este „dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt“ (Romani 14, 17).

Monahul care, prin rugăciunea continuă, interiorizează în inima sa Împărăţia cerurilor este cel dintâi căutător şi profet al acestei Împărăţii cereşti interiorizate în inimă. De aceea, monahul sau eremitul (pustnicul) devine sfetnicul sau părintele spiritual al monarhului (domnitorului), iar domnitorul creştin construieşte mănăstirea ca ofrandă adusă Domnului Hristos, Capul Bisericii şi Împăratul veacurilor. Conţinutul spiritual al bisericii cruciforme este însăşi prezenţa pnevmatică (duhovnicească) a lui Hristos Cel răstignit şi înviat în ea. Promisiunea făcută de Iisus ucenicilor Săi: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor“ (Matei 28, 20) este confirmată de salutul liturgic: „Hristos în mijlocul nostru!“ - „Este şi va fi!“ (cf. Matei 18, 20).

Viaţa creştină, în general, şi viaţa monahală, în special, se realizează prin interiorizarea progresivă a tainei Crucii şi a Învierii lui Hristos: răstignirea patimilor egoiste şi învierea sufletului din păcat prin iubire sfântă faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Această spiritualitate a Crucii şi a Învierii lui Hristos este, de fapt, conţinutul concentrat al Evangheliei, rezumat pe cele două coperţi ale Evangheliarului liturgic, şi anume: icoana Răstignirii şi icoana Învierii. Acesta este, în acelaşi timp, şi conţinutul tuturor Sfintelor Taine ale Bisericii şi al întregului an liturgic, întrucât fiecare săptămână este marcată de pomenirea Tainei Crucii (miercurea şi vinerea) şi de lumina Învierii (duminica). În fiecare duminică, început de săptămână, Biserica Ortodoxă cântă „Iată, prin Cruce a venit bucurie la toată lumea“ (Utrenia). Astfel, creştinul, dar mai ales monahul devine un purtător al Crucii şi un pelerin spre Înviere, iar slava Învierii conţine în ea puterea iubirii jertfelnice a Crucii.

Acesta este şi conţinutul spiritual fundamental al arhitecturii şi picturii tuturor mănăstirilor şi bisericilor creştine ortodoxe, iar arhitecţii şi pictorii, ca artişti-teologi care ne-au lăsat moştenire aceste oglinzi ale transfigurării omului şi universului, au concentrat spiritual prin rugăciune Cerul în inimi şi apoi l-au desfăşurat în lume prin arta de a edifica „porţi ale Cerului“ şi „case ale lui Dumnezeu“. În acest sens, mănăstirile noastre ne cheamă să descoperim, prin şi dincolo de frumuseţea exterioară a artei creştine, frumuseţea interioară a sfinţeniei inimii şi slava iubirii veşnice a lui Dumnezeu pentru lume.

Pentru o mai bună cunoaştere a istoriei monahismului ortodox românesc, pentru o înţelegere mai profundă a spiritualităţii şi activităţii vieţii monahale din mănăstirile noastre, dar mai ales pentru pomenirea tuturor ierarhilor, domnitorilor, duhovnicilor din mănăstiri, a monahilor şi monahiilor de peste veacuri, care au ţinut aprinsă făclia credinţei apostolice strămoşeşti, am propus Academiei Române să ni se alăture, prin specialiştii săi, într-un demers amplu de publicare a unei trilogii monografice dedicate Monahismului Ortodox Românesc.

Publicarea acestui prim volum, cu titlul Istoria monahismului ortodox românesc de la începuturi până în prezent, este rodul unei implicări exemplare a comisiei formate din istorici bisericeşti şi istorici din cadrul Academiei Române, care a răspuns cu multă bucurie iniţiativei noastre.

Pe această cale, mulţumim tuturor ierarhilor şi profesorilor de teologie ai Patriarhiei Române, membrilor şi cercetătorilor Academiei Române, celor doi coordonatori generali, Preacucernicului Părinte Preot Profesor Mircea Păcurariu şi Domnului Profesor Nicolae Edroiu, membri corespondenţi ai Academiei Române, tuturor membrilor Comisiei mixte, care au lucrat cu multă râvnă la împlinirea acestui proiect editorial, primul volum fiind lansat astăzi, 4 aprilie 2014, cu prilejul Zilei Academiei Române şi a porţilor deschise, nădăjduind ca el să rodească bucurii vii în sufletele tuturor cititorilor săi.

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cuvânt rostit cu prilejul lansării primului volum al lucrării Monahismul Ortodox Românesc. Istorie, contribuţii şi repertorizare, realizat de Patriarhia Română în colaborare cu Academia Română (Aula Academiei Române, Bucureşti, 4 aprilie 2014).