Comunicarea mediatică în lumea catolică

Dr. Mihail Dobre, diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi lector al Facultăţii de Istorie din Universitatea Bucureşti, le-a vorbit joi, 3 aprilie, masteranzilor de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti despre specificul comunicării mediatice în Biserica Romano-Catolică, prin prisma experienţei diplomatice ca Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României pe lângă Sfântul Scaun în perioada 2002-2006.

Cursul-dezbatere a fost organizat de Centrul de Studii şi Documentare „Societate. Drept. Religie“, cu scopul de a furniza masteranzilor de la specializarea „Comunicare şi comuniune în spaţiul eclesial“ o analiză a modelelor comunicaţionale de succes, dar şi a sincopelor de comunicare din activitatea mediatică a Sfântului Scaun, ajutându-i astfel să înveţe din experienţa unei Biserici creştine care a făcut pionerat în acest domeniu mai puţin explorat în spaţiul ortodox european până la ieşirea statelor de sub represiunea regimurilor totalitariste.

Dezbaterea, intitulată „Biserica Romano-Catolică şi societatea contemporană: tipologii de comunicare“, a fost organizată şi moderată de pr. lect. dr. Nicolae Dascălu şi de lect. dr. Laurenţiu Tănase. În deschiderea evenimentului, lect. dr. Laurenţiu Tănase a precizat că a fost aleasă această temă deoarece e nevoie de o articulare a celor trei componente: „Biserica“, „societatea“ şi „comunicarea“, pentru a înţelege cum funcţionează ele împreună şi cu eficienţă. „Fiecare etapă a societăţii cunoaşte provocări multiple, iar societatea contemporană modernă, tocmai prin înalta tehnologizare care o caracterizează, aduce provocări dintre cele mai variate Bisericilor în ansamblul lor. Mesajul trebuie să fie transmis într-o anumită manieră; bineînţeles, substanţa mesajului nu poate fi schimbată deoarece este vorba despre adevărul revelat, dar este necesar ca mijloacele, metodele şi strategiile inovative de comunicare ale Bisericii să ţină pasul cu provocările societăţii în care trăim.“

Părintele Nicolae Dascălu, care este şi consilier patriarhal, coordonator al Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, a arătat că, spre deosebire de Bisericile creştine din Occidentul Europei, care au avut mai multă libertate de mişcare în domeniul mediatic, Biserica Ortodoxă Română a traversat o perioadă de 45 de ani în care nu a putut să exercite suficient comunicarea în societate. În ultimii 25 de ani însă, Biserica noastră a reuşit să reducă şi să depăşească acest decalaj, utilizând atât metodele tradiţionale de comunicare, cât şi noile tehnologii ale informaţiei. În acest sens, părintele consilier a amintit despre activitatea Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române şi a instituţiilor media care funcţionează la nivelul eparhiilor şi al altor unităţi bisericeşti. „Privind spre Occident, spre Biserica Romano-Catolică şi spre Bisericile protestante, care au un exerciţiu de comunicare de secole şi care folosesc mijloacele de comunicare cu abilitate şi profesionalism şi în zilele noastre, noi, ortodocşii, nu avem privirea aţintită numai spre ceea ce transmitem noi, ci şi spre modul în care alţii o fac, poate mult mai bine decât noi din punct de vedere profesional; dar ştim cu toţii că timpul poate să ne ajute să învăţăm noi tehnologii şi, în acelaşi timp, să păstrăm ceea ce este esenţial, adică învăţătura de credinţă“, a spus părintele Nicolae Dascălu.

Pentru a creiona un tablou cuprinzător al comunicării mediatice din Biserica Romano-Catolică, dr. Mihail Dobre şi-a structurat prelegerea pe patru paliere: comunicatorii din Biserica Romano-Catolică; forme şi instituţii ale comunicării în activitatea Sfântului Scaun; probleme sensibile recente în comunicarea Sfântului Scaun; forme de comunicare şi mesaje noi ale Papei Francisc.

În ceea ce îi priveşte pe protagoniştii comunicării catolice, diplomatul a arătat că principalul comunicator este Suveranul Pontif, ale cărui acţiuni se bucură de o largă acoperire mediatică, urmat de purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, episcopii şi demnitarii Curiei Romane, membrii Sălii de Presă a Sfântului Scaun şi ai celorlalte mijloace de presă, precum şi aşa-numiţii „vaticanişti“, redactori specializaţi care lucrează în instituţiile media laice.

Referindu-se la instituţiile mediatice ale Sfântului Scaun, dr. Mihail Dobre a evidenţiat diversitatea mijloacelor de comunicare utilizate. Astfel, a amintit mai întâi mijloacele de presă scrisă: Sala de Presă a Sfântului Scaun (creată în 1966 prin înglobarea Oficiului de informaţii constituit în 1939), Serviciul de Informaţii al Vaticanului (înfiinţat la 28 martie 1990) şi LâOsservatore Romano, cotidian în limba italiană şi săptămânal în alte limbi (înfiinţat la 1 iulie 1861, la iniţiativa Papei Pius IX). De asemenea, au fost enumerate instituţii de comunicare video: Consiliul Pontifical pentru Comunicaţii Sociale (înfiinţat în 1948, fiind iniţial o comisie pentru cinematografie) şi Centrul de Televiziune al Vaticanului (creat în 1983 ca fundaţie şi intrat din 1988 sub administrarea directă a Sfântului Scaun), precum şi mijloacele audio, între care cel mai important loc îl ocupă Radio Vatican (înfiinţat în 1931 de către Guglielmo Marconi şi inaugurat pe 12 februarie 1931 în prezenţa Papei Pius XI).

Între temele promovate de Biserica Romano-Catolică în spaţiul mediatic, demnitarul a amintit: apărarea dreptului la viaţă din momentul concepţiei şi până la moartea naturală; promovarea familiei tradiţionale ca celulă de bază a societăţii; eliminarea sărăciei; respectarea drepturilor omului în toate situaţiile; condamnarea terorismului şi consolidarea păcii; lupta împotriva marilor maladii, protejarea mediului înconjurător, tratarea efectelor globalizării ş.a.