Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În viața duhovnicească a binecredinciosului popor român, pelerinajele la locurile sfinte au reprezentat dintotdeauna o expresie a Credinței Ortodoxe, manifestată prin rugăciune, evlavie, compasiune față de aproapele, dar mai ales o mărturisire a întâlnirii cu Dumnezeu, potrivit cuvintelor Domnului Iisus Hristos: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu (Luca 8, 39).
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Seara zilei de vineri, 26 octombrie, a adunat la slujba Privegherii pentru sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou mulţi pelerini veniţi să mărturisească evlavia lor pentru ocrotitorul Capitalei. Vecernia
Muzica bisericească este parte integrantă a cultului liturgic creştin ortodox şi a culturii muzicale în general, cu rol deosebit de important în activitatea pastorală şi misionară a Bisericii. Cântarea
În timpul celor şapte zile ale evenimentelor religioase închinate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, membrii a trei formaţii corale şi a patru grupuri psaltice ne-au înfrumuseţat
În Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei poate fi vizitată zilele acestea, până la începutul lunii noiembrie, expoziţia tematică de fotografie "2012 - Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii
Înalt Preasfinţitul Efrem, Mitropolit de Ydra, Spetses şi Eghina, a săvârşit ieri, 28 octombrie, Sfânta Liturghie în Biserica "Buna Vestire" din incinta Ambasadei Greciei din Bucureşti. Înalt Preasfinţia Sa s-
În Reşedinţa patriarhală are loc astăzi şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. În debutul şedinţei se oficiază Sfânta Liturghie
Ieri, în ziua pomenirii Sfântului Ierarh Iachint, primul mitropolit al Ţării Româneşti, recunoscut de Patriarhia Ecumenică în 1359, la Catedrala patriarhală, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de
În Aula Magna "Teoctist Patriarhul" din Palatul Patriarhiei a avut loc ieri, 28 octombrie, şedinţa solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu tema "2012 - Anul omagial al Sfântului Maslu şi al
An de an, sfârşitul lui octombrie este timpul în care Bucureştiul trăieşte sublima mărturie a evlaviei faţă de sfinţii care ne ocrotesc. Pentru câteva zile, Capitala parcă se dezmeticeşte dintr-un somn toropitor, respiră un alt fel de a fi şi priveşte cu o uimire, de fiecare dată nouă şi proaspătă, dovada vie a unei Românii profunde, a unui popor care îşi resimte cu putere rădăcinile ortodoxe şi priveşte cu speranţă spre ziua de mâine, în pofida tuturor suferinţelor care ne apasă pe umerii firavi.
"Voind Dumnezeu a ne mângâia pentru multe nevoi şi necazuri, te-a dat nouă ocrotitor; dar noi te cunoaştem pe tine şi părinte şi de minuni făcător. Pentru aceasta mulţumind pentru înţelepciunea Lui cea negr
Joi, 25 octombrie, pr. Mihai Iliuş, slujitor al Parohiei "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" din Caransebeş, s-a aflat în mijlocul copiilor preşcolari de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1 din
Recent, la sediul de implementare a proiectului "Implicarea clerului şi a membrilor comunităţilor parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului şi Arhiepiscopiei
De Ziua Armatei Române, joi, 25 octombrie, la Timişoara, Arad şi Caransebeş au fost organizate o serie de manifestări militare, culturale şi religioase, cu defilări ale brigăzilor militare şi depuneri de
În zilele de joi şi vineri, respectiv 25-26 octombrie, credincioşii craioveni au participat în număr mare la programul liturgic dedicat prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ocrotitorul
Cu o zi înainte de sărbătoarea Sfântului Dimitrie, educatoarele, personalul şi preşcolarii de la grădiniţa patronată de Arhiepiscopia Sibiului şi ocrotită de sfântul mucenic prăznuit pe 26 octombrie au
Ziua Armatei Române a fost marcată în Transilvania prin ceremonii militare şi religioase. La Sibiu a avut loc o ceremonie militară care s-a desfăşurat în Piaţa Mare, unde studenţii anului I ai Academiei
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a fost cinstit prin rugăciune de mii de credincioşi din toată Moldova. Joi seara, în lăcaşele de închinăciune ocrotite de acest sfânt a fost oficiată
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a fost sărbătorit în mod cu totul deosebit ieri, la Mănăstirea Pângăraţi din judeţul Neamţ, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul
Palatul Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim, locul actual al Bibliotecii Sfântului Sinod, îşi sărbătoreşte anul acesta centenarul. Pentru a marca această anivesare, mâine, Preafericitul Părinte Patriarh
În întâmpinarea sărbătorii hramului Catedralei patriarhale, Televiziunea Patriarhiei Române are în această săptămână o grilă specială. Cei care nu reuşesc să ajungă la sărbătoarea din acest an a
Mâine, 28 octombrie, va fi inaugurat Centrul de formare continuă "Dumitru Stăniloae" al Patriarhiei Române, printr-o slujbă de sfinţire săvârşită de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Or
În această seară, în Aula Magna "Teoctist Patriarhul" din Palatul Patriarhiei, începând cu ora 18:00, are loc etapa finală a celei de-a V-a ediţii a concursului naţional de muzică bisericească "Lăudaţi pe Do
Slujba Privegherii la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a fost oficiată de Preasfinţitul Macarie, Episcopul românilor ortodocşi din Europa de Nord, înconjurat de un sobor numeros
În şedinţa sa de lucru din 17 februarie 2011, Sfântul Sinod, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a hotărât ca anul 2012 să fie proclamat "Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Fraților, vedeți cu ce fel de litere v-am scris eu, cu mâna mea. Câți vor să placă în trup, aceia vă silesc să vă tăiați împrejur, numai ca să nu fie prigoniți pentru crucea lui Hristos, căci nici ei
Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia – Ei fac parte din categoria Sfinților doctori fără de arginți. Aceștia au fost medicii creștini care aduceau vindecare fără a aștepta sau
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 534 „Hristos este fratele tău și împreună-moștenitor. Fă-L și aici pe pământ
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


