Preoţii din protoieriile Craiova Nord şi Horezu s-au întâlnit concomitent, luni, 5 noiembrie, în cadrul celei de a II-a conferinţe pastoral-misionare de toamnă. Fiecare întâlnire a fost aşezată sub genericul Tainei Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor.
Preoţii din Protoieria Craiova Nord s-au întrunit luni, 5 noiembrie, în cadrul celei de-a doua conferinţe pastoral-misionare de toamnă din Arhiepiscopia Craiovei. Activitatea, dedicată Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii la altarul Bisericii "Sfinţii Împăraţi" - Obedeanu, din Craiova. Întâlnirea, prezidată de Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a fost găzduită de Centrul de restaurare, consevare patrimoniu şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova. În deschidere, preotul Marius Bârlădeanu, de la Biserica "Sfânta Tatiana" din Parohia Ciutura, judeţul Dolj, a prezentat referatul cu tema "Îngrijirea bolnavilor în raport cu Taina Sfântului Maslu", urmat de discuţii pe marginea acestui subiect.
"Numai în unitate suntem puternici împotriva răului"
La final, IPS Mitropolit Irineu a vorbit despre strânsa legătură care există între bolile sufleteşti şi trupeşti, dar şi între păcat şi afecţiunile trupului. "Fiecare dintre noi este un om suferind, care, în diverse împrejurări ale vieţii, îşi uită menirea. În această situaţie, departe de harul mântuitor, omul rămâne bolnav şi suferind. Aici intervine lucrarea tămăduitoare a Bisericii, spitalul duhovnicesc, clinica unde sunt vindecate toate bolile. A vindeca pe cineva înseamnă a-L avea pe Dumnezeu în suflet, în propria existenţă", a precizat IPS Irineu. În acest context, Mitropolitul Olteniei a amintit despre criza morală ce macină societatea contemporană, menţionând că remediul vine doar prin rugăciune, prin dragoste faţă de semeni şi unitate. "Nu poţi să depăşeşti criza materială, nici pe cea economică, fără să depăşeşti mai întâi criza morală. Ne aflăm într-o stare avansată de boală spirituală, pe care trebuie neapărat s-o conştientizăm şi s-o vindecăm prin unitate. Numai în unitate suntem puternici împotriva răului. Aceasta cu atât mai mult, cu cât noi, preoţii, suntem puşi ca luptători, ca soldaţi împotriva răului", a conchis IPS Mitropolit Irineu.
Liturghie arhierească la Horezu
În Arhiepiscopia Râmnicului, cea de a doua conferinţă pastoral-misionară de toamnă, dedicată "Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor", a reunit preoţii din Protopopiatul Horezu. Întrunirea a debutat cu Sfânta Liturghie şi slujba de Te Deum, săvârşite în Biserica "Naşterea Maicii Domnului" din incinta protoieriei de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, părintele ierodiacon Vasile Lucian Florin Mihon de la Mănăstirea "Sfinţii Trei Ierarhi" Gruiul Lupului a fost hirotonit întru ieromonah pe seama acestei chinovii.
După slujbă, lucrările conferinţei au continuat în sala de şedinţe a protopopiatului, sub preşedinţia PS Emilian Lovişteanul. La eveniment au fost prezenţi preotul Emilian Groşenoiu, vicar administrativ în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, şi preotul Constantin Cârstea, consilier cultural al eparhiei râmnicene.
Dezbateri culturale şi administrative
În prima parte a şedinţei, preoţii desemnaţi au prezentat şase referate pe tema Tainei Sfântului Maslu. Partea a doua a fost marcată de analizarea problemelor curente ale activităţii pastoral-misionare şi administrative cu care se confruntă parohiile din cuprinsul Protopopiatului Horezu, insistându-se asupra intensificării activităţii social-filantropice şi a dezvoltării activităţilor tradiţionale cultural-educative pentru atragerea şi formarea copiilor şi a tinerilor în spiritul creştin ortodox. Preotul Emilian Groşenoiu a prezentat Pastorala, care se va citi în prima Duminică din Postul Naşterii Domnului, pe 18 noiembrie 2012, în toate bisericile şi mănăstirile din Patriarhia Română. În încheiere, PS Emilian Lovişteanul a subliniat problematica legată de Taina Sfântului Maslu, accentuând anumite elemente de simbolism şi ritual ce trebuie reţinute de către preoţii slujitori din temele dezbătute. Tot în acest context, arhiereul râmnicean a evidenţiat locul special pe care îl ocupă această Taină în viaţa creştinilor ortodocşi. De asemenea, PS Părinte Emilian a prezentat hotărârile luate în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod desfăşurată pe data de 29 octombrie 2012, la Reşedinţa patriarhală.
În după-amiaza aceleiaşi zile, PS Emilian Lovişteanul a efectuat o vizită pastoral-misionară la Parohia Bărbăteşti, Protopopiatul Horezu, judeţul Vâlcea. Cu acest prilej, s-a întâlnit cu preotul paroh Gheorghe Nicolaescu, a analizat problemele pastoral-misionare, administrative şi filantropice existente şi a vizitat Biserica parohială "Sfânta Cuvioasă Parascheva", precum şi filia acestei parohii.
(Arhid. Ioan Liviu Găman, Gabriela Popescu)