Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va resfinţi luni, 4 iunie, Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din parohia Boboteni - Hangu, Protopopiatul
Trei licee din Iaşi au derulat luna trecută în parteneriat o serie de activităţi care au urmărit prevenirea consumului de droguri. 20 de tineri au aflat ieri de la reprezentanţii Fundaţiei "Alături de voi" care
La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia a avut loc ieri, 31 mai, festivitatea de absolvire a unei noi generaţii de studenţi teologi. Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie săvârşită în capela
La sediul Episcopiei Sălajului a avut loc întrunirea comisiei de evaluare a dosarelor profesorilor de religie în vederea acordării titlului de "Profesorul anului". Lucrările comisiei au fost prezidate de
Azi, 1 iunie, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Copilului, la sediul Protopopiatului Sibiu, are loc festivitatea de premiere a câştigătorilor concursului "Şcoala mea" din cadrul proiectului "Alege
La Liceul Teologic Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" din Oradea a avut loc lansarea campaniei de informare şi comunicare anuală "Europa, casa noastră", menită să transpună priorităţile de comunicare ale
După ample lucrări de consolidare şi reabilitare, sediul istoric al Bibliotecii ASTRA din Sibiu a fost redeschis miercuri, 30 mai, în cadrul unei festivităţi la care au participat conducerea instituţiei,
Membrii Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi din Cluj (ASCOR) organizează, începând de miercuri, 30 mai, o serie de activităţi menite să celebreze copilăria şi viaţa. Azi, 1 iunie, la bisericuţa din
Ziua Copilului va fi marcată de Asociaţia "Vasiliada" printr-o serie de spectacole organizate în oraşele Târgu Jiu şi Bumbeşti-Jiu. Va participa, în calitate de invitat, actorul Adrian Şerban, colaborator al
Preoţii din Episcopia Severinului şi Strehaiei au participat joi, 31 mai, la lucrările conferinţei pastoral-misionare de primăvară. Activitatea, organizată pe tema "Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor", a
Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi (ASCOR), Filiala "Sfântul Irodion de la Lainici" din Târgu Jiu, organizează astă-seară mai multe manifestări dedicate zilei de 1 iunie. Evenimentul, aşezat sub
Miercuri, 6 iunie, de la orele 19:00, Filarmonica "Oltenia" va găzdui un concert aniversar dedicat diaconului Alexandru Racu la împlinirea vârstei de 75 de ani. Sub bagheta emeritului dirijor, corala filarmonicii va
Secţia periodice-legislaţie a Bibliotecii Judeţene "Antim Ivireanul" din Râmnicu Vâlcea, alături de Biroul de catehizare a tineretului din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, a organizat marţi, 29 mai,
În zilele de 29-30 mai s-a desfăşurat în municipiul Arad sesiunea finală a cursurilor de instruire a formatorilor din cadrul programului "Alege şcoala!" destinat preoţilor din Arhiepiscopia Aradului. Aceste
Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii "Aurel Vlaicu" din Arad a organizat zilele trecute Simpozionul naţional "Biserica Ortodoxă şi grupările religioase neoprotestante", parte a "Programului de
Cu multă vreme în urmă, cronica Mănăstirii Snagov consemna un fapt mai neobişnuit pentru zilele noastre! Pentru dotarea stranei sfintei mănăstiri, vieţuitorii acesteia erau obligaţi să vândă şase pogoane
Corul de copii şi tineret "Symbol" al Patriarhiei Române va susţine un concert în Biserica Boteanu-Enei din Bucureşti. Concertul va avea loc în Duminica Rusaliilor, la ora 19:00, în Biserica Boteanu-Enei, care se
În cadrul Centrului multifuncţional de servicii sociale "Speranţe pentru vârsta a III-a" de la Parohia "Pogorârea Duhului Sfânt" din Galaţi, a avut loc miercuri, 30 mai, o activitate cu caracter pastoral-misionar
O delegaţie din partea Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti, formată dintr-un profesor şi trei studenţi, a participat în aceste zile la un seminar internaţional despre situaţia
Astăzi are loc o acţiune caritabilă din cadrul proiectului "Copiii, solidari în faţa suferinţei", care se desfăşoară la nivelul Arhiepiscopiei Bucureştilor. Copiii din Centrul de plasament "Cireşarii 2" vor pr
Familiile bucureştene din cartierul Fundeni au de azi o grădiniţă pentru copiii lor. Aceasta a fost construită de Parohia "Sfinţii Trei Ierarhi" - Fundeni, Protopopiatul II Capitală, fiindcă în zonă nu a fost
La Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit ieri în vizită de prezentare pe Excelenţa Sa Domnul Dusko Kovacevic, noul ambasador al Bosniei-Herţegovina în
Începând din anul 2008, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful este ocrotitorul Mănăstirii Stavropoleos din Bucureşti. Luni, 4 iunie, în ziua
În parohia "Pogorârea Sfântului Duh" - Vicovu de Jos, Protopopiatul Rădăuţi, va avea loc luni, 4 iunie, festivalul coral de muzică religioasă "Bucuriile cântării", ediţia a VIII-a. Evenimentul va fi organizat
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Fraților, vă îmbrățișează Aristarh, cel întemnițat împreună cu mine, și Marcu, vărul lui Barnaba – în privința căruia ați primit porunci; de va veni la voi, primiți-l – asemenea și Isus, cel ce se
Sfântul Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia (†285) erau din oraşul Egeea, din Cilicia (Asia Mică). Ei s-au născut în prima jumătate a secolului al III-lea după Hristos.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 457-458 „Încă pe când era vicar, arhimandritul Andrei Șaguna și-a început activitatea de păstor,
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


