Prezenţa Mântuitorului Hristos în apele Iordanului la dumnezeiescul Său Botez deschide în gândirea Sfântului Efrem Sirul două direcţii de interpretare a simbolului nunţii. Pe de o parte, el vede Botezul ca pe actul de consacrare, ca într-o logodnă, între Hristos şi Biserică şi, pe de altă parte, transpune această legătură la nivel personal, în viaţa fiecărui creştin. "Logodirea Bisericii cu Hristos" - spune sirologul Sebastian Brock - "se desprinde din sacralitatea spaţială şi temporală, conturând, pe de altă parte, paradigma sau modelul portretizat în termenii mistici ai logodirii creştinului cu Hristos, realitate ce se desfăşoară în timpul şi spaţiul istoric ca botez. Deoarece logodirea Bisericii cu Hristos aparţine timpului sacru, ar putea fi aşezată în legătură cu mai multe momente diferite din viaţa Mântuitorului (sau, aşa cum vom vedea, se referă la moartea Sa). Două dintre ele, de mare importanţă pentru noi, sunt botezul în Iordan (bazat pe Ioan 3, 28) şi pironirea pe Cruce. În diferite ocazii, Iacob de Sarug leagă logodirea Bisericii de aceste două evenimente. Această tendinţă o regăsim, de asemenea, şi în poezia liturgică anterioară lui, în tradiţia siriană de Răsărit şi de Apus, la praznicele Botezului sau Cincizecimii".
Dată fiind abilitatea sa teologică, putem observa foarte uşor capacitatea Sfântului Efrem de a pendula între sensul colectiv şi cel individual, reuşind să transpună alternativ aceste imagini în majoritatea textelor sale. Aşa se face că de la Biserică sfântul trece imediat la subiectul individual, pentru ca mai apoi să revină la dimensiunea colectivă a comuniunii în Hristos. Comentând prezenţa Domnului la nunta cea din Cana Galileii, Sfântul Efrem vede în logodirea dintre mire şi mireasă o anticipare a adevăratei uniri dintre Hristos - Mirele Ceresc şi mireasa Sa - Sfânta Biserică: "Binecuvântată eşti Cană/, căci pe Mirele de sus/ l-a chemat mirele tău/ care nu mai avea vin,/ a chemat oaspetele care El Însuşi chemase/ la o nuntă a bucuriei şi vieţii în Eden" (De Virginitatae 16, 2).
În acelaşi context, cufundarea în apa Iordanului reprezintă pentru părintele sirian o prefigurare a morţii Domnului pe Cruce. Legătura dintre Hristos, Biserică şi Jertfa Crucii este subliniată de sfântul părinte în comentariul său la Diatessaron: "Ea a ieşit din sânge şi apă, adică Biserica înseşi, temeluită pe Hristos, la fel cum Eva a fost scoasă odinioară din coasta lui Adam. Coasta lui Adam este soaţa lui, iar sângele vărsat de Domnul pe Cruce este Biserica Lui. Moartea a ieşit din coasta lui Adam şi viaţa din coasta Domnului Hristos. Măslinul reprezintă, de asemenea, taina Mântuitorului, căci el dă lapte copiilor, apă tinerilor şi ulei celor bolnavi. La fel şi Hristos, acest măslin al vieţii, ne-a dat prin moartea Sa apă, sânge şi ulei"
(Comentariu la Diatessaron, 21, 11, traducere din Leloir - Source Chretiene de diac. Ioniţă Apostolache)
.jpg)
