Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
De Izvorul Tămăduirii, mii de pelerini poposesc la istorica mănăstire de la Sâmbăta de Sus, marea lavră din Ardeal. Şi în acest an, Sfinţirea apei de la fântâna tămăduitoare din incinta mănăstirii a fost urmată de Sfânta Liturghie arhierească la altarul din pădure, iar slujba Sfântului Maslu de obşte a încununat programul liturgic de la hram.
Credincioşii creştini din Drobeta-Turnu Severin s-au adunat în comuniune joi, 19 aprilie, la hramul Catedralei episcopale "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", prăznuit de ei în Săptămâna Luminată. Sfânta
Pentru Parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel-Govândari" din Reşiţa, Săptămâna Luminată a fost plină de momente de bucurie duhovnicească. Astfel, în Duminica Învierii, după săvârşirea Sfintei
La iniţiativa Arhiepiscopiei Timişoarei şi a Fundaţiei Culturale "Artmedia", luni, 23 aprilie, pe scena Operei Naţionale din Timişoara va avea loc spectacolul umanitar "Oscar şi Tanti Roz", dedicat copiilor
La Editura Basilica a Patriarhiei Române a apărut, recent, lucrarea Parabola făcliei aprinse. Comunicarea religioasă în era informaţională a pr. dr. Nicolae Dascălu, consilier patriarhal, directorul general al
Ieri, la Biserica cu hramul "Buna Vestire" din municipiul Brăila au venit zeci de mii de credincioşi, brăileni, dar şi din ţară şi din străinătate pentru a lua parte la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii şi p
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii este un prilej de pelerinaj pentru foarte mulţi credincioşi spre Mănăstirea Ghighiu a Arhiepiscopiei Bucureştilor, de lângă oraşul Ploieşti. Ca în fiecare an, de joi seara,
În Vinerea din Săptămâna Luminată de praznicul Izvorului Tămăduirii, o cinstim pe Maica Domnului. A ceastă sărbătoare este mult preţuită de creştinii ortodocşi, fiindcă de-a lungul timpului o mulţime
Televiziunea Patriarhiei Române, Trinitas TV a realizat un nou DVD, dedicat de data aceasta Mănăstirii Vorenţ, din judeţul Suceava. Subiectul DVD-ului intitulat "Voroneţ - fereastră a cerului" îl constituie
Corul de copii şi tineret "Symbol" al Patriarhiei Române va susţine luni, 23 aprilie, de la ora 19:00, un concert coral la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Concertul este organizat de Asociaţia Na
La Iaşi se va încheia astăzi Olimpiada Naţională de Religie pentru seminarii şi licee teologice ortodoxe, când cei mai buni elevi din ţară la disciplina religie vor fi premiaţi. Competiţia a reunit anul
În fiecare an, înainte de sărbătoarea Izvorul Tămădurii, credincioşii argeşeni participă la procesiunea cu moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia, informează eparhiaargesului.ro. La procesiunea de la Paraclisul
În seara zilei de miercuri, 18 aprilie 2012, după slujba de Te Deum oficiată în Catedrala mitropolitană din Iaşi în prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi
La sediul Protopopiatului Ceahlău a avut loc ieri întâlnirea lunară cu preoţii. Referatul cu tema "Taina Sfântului Maslu în viaţa creştinilor" a fost susţinut de pr. Vasile Arsene de la parohia Popeşti. "Tema
În Duminica Tomii, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Mănăstirea Groşi din judeţul Suceava. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală
Parohia Uda - Tătăruşi, Protopopiatul Paşcani, a organizat miercuri, 18 aprilie, un pelerinaj la mănăstirile din nordul Moldovei. Pelerinajul a fost răsplata pentru copiii care au participat la proiectul
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii va aduna astăzi, în bisericile din toată Moldova, mii de credincioşi care o vor cinsti prin rugăciune pe Maica Domnului. La câteva din aşezările monahale din ţinutul
Parohia "Naşterea Domnului" din Cluj-Napoca a oferit credincioşilor posibilitatea de a vizita în Săptămâna Luminată o expoziţie de icoane pe sticlă care este deschisă până mâine. De asemenea,
În Episcopia Sălajului s-au finalizat săptămâna aceasta proiectele "Bucuria Învierii" şi "Dar pascal", aflate la a treia şi respectiv a doua ediţie. Proiectul "Bucuria Învierii" s-a derulat în circumscripţia
Pentru a veni în ajutorul persoanelor afectate de boli oncologice şi al familiilor acestora, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, prin Asociaţia "Sfântul Nectarie" din Cluj, a iniţiat în anul 2009
Mai multe mănăstiri şi biserici din Transilvania îşi sărbătoresc azi hramul, în vinerea Izvorului Tămăduirii din Săptămâna Luminată. În Arhiepiscopia Sibiului, la hramul mănăstirii de la Sâmbăta de
În a doua zi a Sfintelor Paşti, credincioşii orşoveni s-au bucurat de o slujire arhierească devenită tradiţională la Parohia Tufări. Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a săvârşit Sf
Fundaţia "Cuvântul care zideşte", ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, organizează miercuri, 25 aprilie, Festivalul "Îngerul a strigat". Activitatea are ca scop promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor specifice
Aproximativ 20 de elevi de la şcolile din Băileşti şi din localităţile învecinate au fost premiaţi miercuri, 18 aprilie, pentru icoanele pictate în cadrul unei manifestări care a avut loc la Casa de Cultură
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Fraților, vă îmbrățișează Aristarh, cel întemnițat împreună cu mine, și Marcu, vărul lui Barnaba – în privința căruia ați primit porunci; de va veni la voi, primiți-l – asemenea și Isus, cel ce se
Sfântul Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia (†285) erau din oraşul Egeea, din Cilicia (Asia Mică). Ei s-au născut în prima jumătate a secolului al III-lea după Hristos.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 457-458 „Încă pe când era vicar, arhimandritul Andrei Șaguna și-a început activitatea de păstor,
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


