Catedrala românilor din preajma Sibiului

Anul acesta se împlinesc 200 de ani de la începerea lucrărilor de zidire a Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din localitatea Boiţa, judeţul Sibiu. Lăcaşul de cult impresionează prin frumuseţe, prin mărturiile istorice pe care le adăposteşte şi reprezintă un simbol al românismului din Transilvania şi o podoabă a monumentelor din Mărginimea Sibiului.

Într-un loc de o frumuseţe rară, acolo unde bătrânul Olt brăzdează munţii ce străjuiesc Ţara Transilvaniei, în punctul de interferenţă dintre Mărginimea Sibiului şi Ţara Făgăraşului, se află comuna Boiţa, veche vatră românească, care îşi are rădăcinile adânc înfipte în istoria neamului nostru. În vecinătatea comunei, locul numit "Rude" a fost cândva o aşezare dacică, menită să păzească intrarea dinspre sud în minunata ţară a Transilvaniei, iar apoi un castru roman numit "Caput Stenarum", care asigura liniştea locurilor şi siguranţa trecătorii în timpul ocupaţiei romane. În acest loc binecuvântat de Dumnezeu s-a înfiripat comuna Boiţa, în mijlocul căreia străjuieşte, pe o culme, o biserică impunătoare, o adevărată catedrală a Mărginimii, construită între anii 1812 şi 1822. Se pare că pe locul unde se află acum Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Boiţa, la anul 1630, exista o altă biserică, probabil de lemn, mai mulţi credincioşi făcând danii pentru a susţine biserica şi preoţii slujitori.

Jertfa boicenilor

Datorită poziţiei strategice a comunei şi hărniciei boicenilor, o seamă de mari negustori răsar în localitate, negustori care fac afaceri cu turme de porci şi de vite, chiar şi cu împăraţii de la curtea vieneză. Creşte astfel nivelul de trai al comunei şi boicenii se gândesc la ridicarea unui măreţ lăcaş de rugăciune care să nu aibă asemănare în tot ţinutul. S-au donat, astfel, mari sume de bani şi s-au făcut mari sacrificii pentru realizarea acestui ideal măreţ. Toate sumele necesare s-au strâns de la boiceni şi tot ei au procurat varul, nisipul, piatra, lemnul, contribuind, desigur, cu muncă gratuită până la terminarea lăcaşului. Sacrificiul a fost cu atât mai mare cu cât, după începerea lucrărilor, o foamete cumplită a cuprins întreaga zonă şi, de foame, bieţii boiceni, care lucrau la zidirea bisericii şi care se hrăneau cu coceni de porumb, primeau mâncare din hrana zidarilor înduioşaţi de foametea acestori admirabili ctitori.

Pictată de "Zogravu de la Cozia"

Cel care a construit biserica a fost meşterul sibian Andeiaş Kremer, pentru suma de 3.900 de florini, uşile şi ferestrele le-a confecţionat tâmplarul Ioan Wolf în 1817 pentru suma de 1.140 de florini, iar crucea mare din vârful bisericii a fost făcută de maestrul Johann Traugott Leutschafter pentru suma de 600 de florini.

Biserica a fost terminată în 1822, la un an după revoluţia lui Tudor Vladimirescu. Are o înălţime de aproape 50 de metri, zidurile groase de 1,50 metri, iar stilul arhitectonic este specific Mărginimii Sibiului, fiind aproape identică cu monumentala biserică din Răşinari, care este însă puţin mai încăpătoare. Biserica din Boiţa poate găzdui aproximativ 1.000 de credincioşi.

Începerea lucrărilor s-a făcut cu minunata poartă de intrare, în anul 1812, care păstrează şi astăzi urmele talentului marelui pictor Ioan Zugravul sau Ioan de la Poplaca, pictură care dăinuie după 200 de ani. Sfinţirea bisericii a fost făcută de episcopul Vasile Moga în anul 1822, preoţi slujitori fiind Ioan Cathanoviciu, Vartolomei Cathanoviciu şi Marcu Popoviciu. Lor le-au urmat la slujire preoţii Ioan Rotar şi Marcu Popoviciu. Biserica a fost pictată de pictorul Zogravu de la Cozia, ajutat de Ioan Maniu din Boiţa, cel din urmă fiind timp de 40 de ani crâsnic al acestei biserici şi care se pare că a ajuns să fie un pictor renumit în zonă. El a pictat iconostasul, precum şi tâmpla bisericii. Icoanele împărăteşti de pe iconostas au fost pictate de un alt pictor boicean în anul 1819, călugărul Isaia de la Cozia, născut în Boiţa şi botezat cu numele Ilie. De altfel, se pare că, odată cu construirea acestei minunate biserici s-au născut aici şi o pleiadă de pictori localnici, care au marcat pictura bisericilor din zonă în secolul al XIX-lea. Negustorii au cumpărat din Budapesta haine preoţeşti şi odăjdii frumoase pentru suma de 240 de florini, iar o familie pe nume Istrate a donat o Evanghelie legată şi brodată în aur şi argint împreună cu o cădelniţă de argint.

Inspiraţie pentru Dimitrie Cunţanu

După ce şi-au încheiat activitatea preoţii mai sus-amintiţi, a primit misiunea pastorală aici un fiu al satului pe nume Ioan Bobeş, pe care mitropolitul Neofit al Ţării Româneşti îl ia din Boiţa şi îl ţine, pe cheltuiala sa, timp de cinci ani la învăţătură la Seminarul Central din Bucureşti. El a introdus noile cântări în această biserică măreaţă, iar marele profesor Dimitrie Cunţanu, care a fost prin excelenţă ghidul preoţilor în ceea ce priveşte cântarea bisericească în Ardeal, mărturiseşte, în prefaţa cărţii sale, că glasurile bisericeşti le-a auzit şi învăţat de la preotul Ioan Bobeş şi de la cântăreţii bisericii din Boiţa, scriindu-le apoi pentru a fi cântate la fel în tot Ardealul. Iată un serviciu de netăgăduit adus de biserica din Boiţa muzicii bisericeşti din Ardeal.

Au urmat la slujire, începând cu secolul al XX-lea, vrednicii de pomenire preoţi Ioan Druhora şi fiul său Virgil Druhora, iar din 1955 a fost hirotonit şi instalat aici ginerele părintelui Virgil, vrednicul de pomenire preot Viorel Lăzăriciu, care a păstorit cu cinste această frumoasă comunitate timp de 52 de ani.