Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Unirea Principatelor Române din 24 ianuarie 1859 a fost sărbătorită ieri în Catedrala patriarhală din Bucureşti, unde Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit slujba Te
Luni, la Tulcea, în Catedrala episcopală "Sfântul Nicolae" a fost săvârşită Vecernia de către Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi în cadrul Săptămânii de
Asociaţia Japoneză pentru Studiul Creştinismului Răsăritean a anunţat recent publicarea unui nou volum din traducerea în japoneză a Filocaliei, informează pravoslavie.ru. Cu ajutorul mai multor specialişti din
Credincioşii de la Parohia ortodoxă română "Sfântul Dionisie Exiguul" din Albacete, Spania, continuă lucrările de amenajare şi înfrumuseţare a bisericii lor, astfel încât săptămâna trecută, prin grija
Mâine este sărbătorit Sfântul Bretanion, episcop al Tomisului. Cu acest prilej, mănăstirea cu hramul "Sfântul Ierarh Bretanion", situată lângă comuna 23 august, se află în haine de sărbătoare. "Slujba
Unirea Principatelor Române din 24 ianuarie 1859 a fost comemorată în Catedrala patriarhală din Bucureşti, unde Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit slujba Te Deumului
"Culture Action Europe", în parteneriat cu Fundaţia Europeană pentru Cultură, a lansat în toate ţările membre ale Uniunii Europene o campanie de strângere de semnături intitulată "We are more - act for culture
Ziua Unirii Principatelor Române, de la a cărei înfăptuire se împlinesc astăzi 153 de ani, va fi marcată şi în învăţământul preuniversitar ieşean, şcolile din judeţ organizând diverse manifestări
Ministerul Educaţiei a adus noi precizări cu privire la modul de desfăşurare a activităţilor din clasa pregătitoare, învăţarea prin joc fiind dezideratul pe care-l vor urma cadrele didactice. De asemenea, elevi
La Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi a avut loc, pe 20 decembrie 2011, susţinerea lucrărilor publice în vederea obţinerii gradului I în preoţie. La acest examen s-au înscris trei
La sediul Protopopiatului Bârlad, a avut loc ieri, cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, prima conferinţă lunară din acest an. Pr. Ionuţ Dima de la parohia Ibăneşti a susţinut
Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul a slujit, în urmă cu două zile, Sfânta Liturghie în demisolul Bisericii "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Galata din Iaşi. Sfântul lăcaş, aflat în
Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a petrecut ziua de ieri, 23 ianuarie 2012, în mijlocul elevilor de la Seminarul Teologic "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Piatra Neamţ.
La Parohia "Naşterea Domnului" din Cluj-Napoca a avut loc, duminică, 22 ianuarie, întâlnirea, în comunitatea liturgică, a familiilor cununate în această biserică pe parcursul anului 2011. Din cele 41 de perechi
În judeţele Alba şi Mureş s-au deschis centrele de incluziune socială care oferă servicii de consiliere vocaţională şi motivaţională, mediere, orientare profesională şi sprijin pentru ocuparea unui loc de mu
Sâmbătă, 21 ianuarie, în Aula "Mitropolit Ioan Meţianu" a Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Sfântul Andrei Şaguna" din Sibiu au avut loc şedinţele comune ale Consiliului şi Adunării Arhiepiscopiei Sibiului.
Înalt Preasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din
Parohia Sălişte III a primit un nou preot paroh, instalat în această funcţie duminică, 22 ianuarie, de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Părintele Claudiu Teşa
Hakkima Pharsaya, după numele sirian Afraate (280-345), a fost călugăr şi apoi episcop la Mănăstirea Marmattai, foarte aproape de oraşul iranian Mosul. În unele manuscrise este identificat cu numele de Iacob,
Cea de-a XXXII-a Duminică după Rusalii, închinată mărturisirii de credinţă făcută de vameşul Zaheu, a adunat peste două sute de credincioşi la Paraclisul mitropolitan "Sfânta Treime" din Craiova. Sfânta
Duminică, 22 ianuarie, în ziua de prăznuire a Sfântului Apostol Timotei, Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie la paraclisul cu hramul "Sfântul Cuvios Maxim
Duminică, 22 ianuarie, în Duminica a XXXII-a după Rusalii, PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica "Sfântul Ioan Rusul" şi
Creştinii din Spania s-au adunat vineri, 20 ianuarie, la Biserica ortodoxă română "Preasfânta Fecioară Maria" din Madrid, unde Preasfinţitul Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, a oficiat
Astăzi, 24 ianuarie, în cadrul unei ceremonii solemne, Înalt Preasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Fraților, vă îmbrățișează Aristarh, cel întemnițat împreună cu mine, și Marcu, vărul lui Barnaba – în privința căruia ați primit porunci; de va veni la voi, primiți-l – asemenea și Isus, cel ce se
Sfântul Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia (†285) erau din oraşul Egeea, din Cilicia (Asia Mică). Ei s-au născut în prima jumătate a secolului al III-lea după Hristos.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 457-458 „Încă pe când era vicar, arhimandritul Andrei Șaguna și-a început activitatea de păstor,
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


