Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Mănăstirea vâlceană Arnota şi-a prăznuit marţi, 8 noiembrie, ocrotitorii. Sărbătoarea a început în seara zilei de 7 noiembrie cu slujba Privegherii şi a continuat a doua zi cu Sfânta Liturghie,
De praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, credincioşii gorjeni din Târgu Cărbuneşti şi din împrejurimi au participat la târnosirea bisericuţei de lemn cu hramul "Sfinţii Voievozi", din incinta Măn
Parohia "Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil" din localitatea Lădăuţi, Protopopiatul Întorsura Buzăului, judeţul Covasna, a avut bucuria de a participa la slujba oficiată de Înalt Preasfinţitul
Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Braşov şi-a sărbătorit marţi, 8 noiembrie, hramul. Sute de credincioşi au umplut lăcaşul de cult şi curtea acestuia pentru a participa la Sfânta Liturghie
Până pe 12 noiembrie, în cadrul expoziţiei "Arta pelerinajului. Obiecte din spaţiul est şi sud-est carpatic în secolele IV-XVI", deschisă la Muzeul Unirii din Iaşi, puteţi admira o foarte frumoasă cruce
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a prezidat în această toamnă conferinţele pastoral-misionare organizate în Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor. La fiecare întrunire a fost
Ieşenii şi pelerinii din mai multe zone ale Moldovei au participat ieri la hramul Bisericii "Sfântul Ierarh Nectarie" din Iaşi. Anul acesta s-au împlinit cinci ani de când un fragment din moaştele Sfântului Necta
Astăzi, la Ploieşti are loc cea de-a doua parte a conferinţelor pastoral-misionare semestriale de toamnă ale clerului din Arhiepiscopia Bucureştilor. Întrunirea preoţilor din protoieriile Ploieşti, Câmpina,
Comunitatea ortodoxă românească din Perugia, Italia, pregăteşte o serie de manifestări religioase şi culturale prilejuite de inaugurarea noului lăcaş de cult al Parohiei ortodoxe "Sfântul Mucenic Sava de la
Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte mâine, 11 noiembrie, pe Sfântul Mare Mucenic Mina, ocrotitorul celor nedreptăţiţi, ajutător al celor păgubiţi şi păzitor al celor singuri. Cu ocazia acestei importante
Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil au fost sărbătoriţi marţi, 8 noiembrie, în mai multe biserici parohiale şi mănăstiri din ţară. În diaspora, bisericile ocrotite de Sfinţii Arhangheli şi-au
În curtea bisericii Parohiei "Sfântul Pantelimon" din Protoieria II Capitală se va ridica un aşezământ social destinat îngrijirii persoanelor bolnave de cancer, aflate în fază terminală. Construirea unui
După 76 de ani de la ultima resfinţire, biserica din Parohia Morăreşti - Argeş a îmbrăcat din nou haine de sărbătoare. În ziua de cinstire a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, eforturile enoriaşilor
Corul Symbol al Patriarhiei Române, dirijat de diacon Jean Lupu şi Luminiţa Guţanu, va susţine luni, 14 noiembrie, ora 18:30, la Biserica "Sfântul Elefterie" din Capitală, unde preot paroh este părintele Valer Ul
Biserica Ortodoxă l-a prăznuit ieri pe Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina, ocazie cu care Mănăstirea "Radu Vodă" din Bucureşti şi-a sărbătorit al doilea hram. Sute de credincioşi au stat la rând
Noua raclă cu moaştele Sfântului Mare Mucenic Mina de la Biserica Sf. Mina – Vergu, Bucureşti, a fost sfinţită astăzi, 9 noiembrie 2011, de Patriarhul României. Slujba a fost oficiată în Paraclisul istoric di
Comunitatea ortodoxă românească din Perugia, Italia, pregăteşte o serie de manifestări religioase şi culturale prilejuite de inaugurarea noului lăcaş de cult al Parohiei Ortodoxe "Sfântul Mucenic Sava de la
În curtea bisericii Parohiei "Sfântul Pantelimon" din Protoieria II Capitală se va ridica un aşezământ social destinat îngrijirii persoanelor bolnave de cancer, aflate în fază terminală. Construirea unui
Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil au fost sărbătoriţi marţi, 8 noiembrie, în mai multe biserici parohiale şi mănăstiri din ţară. În diaspora, bisericile ocrotite de Sfinţii Arhangheli şi-au
Mâine, la Ploieşti are loc cea de-a doua parte a conferinţelor pastoral-misionare semestriale de toamnă ale clerului din Arhiepiscopia Bucureştilor. Întrunirea preoţilor din protoieriile Ploieşti, Câmpina,
Parohia Ortodoxă Română "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Salzburg, Austria, şi-a sărbătorit hramul, duminica, 6 noiembrie. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită, cu binecuvântarea Înalt
Îndemnaţi de cuvintele Sfintei Scripturi şi receptivi la nevoile celor de lângă ei, care se află în nevoi, 30 de elevi ai Grupului Şcolar "Mihai Viteazul" din Ineu, care activează în cadrul Strategiei
În Parohia Baraţca a avut loc duminică, 6 noiembrie 2011, întrunirea preoţilor ce alcătuiesc Cercul Misionar Nr. 2 Radna, sub coordonarea Pr. Ioan Jidoi. Cu acest prilej, un sobor de preoţi a oficiat Taina
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae al Banatului au apărut la Tipografia Arhidiecezană numerele 7-9, pe lunile iulie-septembrie 2011, ale revistei Mitropoliei Banatului - "Altarul
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Fraților, vă îmbrățișează Aristarh, cel întemnițat împreună cu mine, și Marcu, vărul lui Barnaba – în privința căruia ați primit porunci; de va veni la voi, primiți-l – asemenea și Isus, cel ce se
Sfântul Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia (†285) erau din oraşul Egeea, din Cilicia (Asia Mică). Ei s-au născut în prima jumătate a secolului al III-lea după Hristos.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 457-458 „Încă pe când era vicar, arhimandritul Andrei Șaguna și-a început activitatea de păstor,
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


