Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
În seara zilei de duminică, 12 ianuarie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București s‑a desfășurat prima conferință organizată în acest an de Asociația Studenților
Campania umanitară „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”, inițiată la începutul pandemiei de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale, a continuat să aducă în 2024 sprijin concret persoanelor vulnerabile din diverse zone rurale și urbane ale țării. În anul care tocmai s-a încheiat, peste 2.200 de persoane au beneficiat de ajutor logistic, material și moral prin diverse acțiuni social-filantropice.
Parohiile ilfovene Copăceni Mănăstirea și Copăcenii de Jos desfășoară în perioada decembrie 2024 - martie 2025, proiectul catehetic „Veacul sacrificiului și credinței - Patriarhia Română, un loc de
În capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu a fost săvârşită luni, 13 ianuarie, la 4 ani de la trecerea la cele veșnice, slujba de pomenire a pr. acad. prof. dr. Mircea Păcurariu. Soborul slujitor a fost condus de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Ieromonahi, diaconi, părinți și maici starețe, pelerini și elevi seminariști au participat vineri, 10 ianuarie, la slujba Dumnezeieştii Liturghii, oficiate de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, cu ocazia serbării Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti, ocrotitorul paraclisului catedralei.
Adunarea eparhială a Episcopiei Basarabiei de Sud a avut loc vineri, 10 ianuarie, la Cahul. Ședința s-a desfășurat în Catedrala eparhială „Sfântul Ierarh Dionisie și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”.
În ziua pomenirii Sfântului Ierarh Grigorie, Episcopul Nyssei, 10 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, s-a aflat la Mănăstirea „Hristos Pantocrator” din Cetatea Marii Uniri.
În cadrul primei ședințe de lucru a Permanenței Consiliului eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei din anul 2025, joi, 9 ianuarie, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a numit noul
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit duminică, 12 ianuarie 2025, la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, un cuvânt de învățătură în care a explicat înțelesurile duhovnicești ale pasajului evanghelic rânduit în Duminica după Botezul Domnului (Matei 4, 12-17). Preafericirea Sa a subliniat că, în esență, Evanghelia ne spune că „Iisus Hristos este Lumina vieții veșnice”.
În această seară, 12 ianuarie, de la ora 18:00, va avea loc la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București prima conferință organizată în acest an de Asociația Studenților
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit duminică, 12 ianuarie 2025, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București. În cuvântul de
Primul Episcop ortodox român al Irlandei și Islandei, Preasfințitul Părinte Nectarie, a fost întronizat sâmbătă, 11 ianuarie 2025. Ceremonia a avut loc în biserica Parohiei „Sfântul Columba”-Dublin 2, din capitala Irlandei, la sfârșitul Sfintei Liturghii săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, împreună cu un sobor de arhierei, preoți și diaconi. Episcopia Irlandei și Islandei a fost înființată la începutul anului trecut, odată cu Arhiepiscopia Marii Britanii și a Irlandei de Nord.
„Prin curajul propovăduirii, prin smerenia și iubirea față de Dumnezeu, Sfântul Ioan Botezătorul a devenit un model de viețuire. Dumnezeu i-a luminat sufletul, spre a tâlcui dumnezeieştile Scripturi prin cuvinte de înţelepciune, l-a întărit să trăiască în curăţie, să postească şi să sihăstrească, pentru ca, în final, să primească cununa muceniciei”, a reliefat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Râmnicu Vâlcea, în ziua prăznuirii ocrotitorului sfântului lăcaș, 7 ianuarie, se arată pe arhiepiscopiaramnicului.ro.
Credincioșii Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Pitești au sărbătorit marți, 7 ianuarie, hramul bisericii lor. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
S-a încheiat în Eparhia Târgoviștei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, cea de a doua etapă a proiectelor social-filantropice, finanțate prin intermediul Fondului pastoral eparhial.
De sărbătoarea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Băltenii de Sus, județul Tulcea, săvârșind Sfânta Liturghie de hramul bisericii din localitate.
Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul a adunat şi în acest an, la Catedrala „Sfântul Ioan” din municipiul Făgăraş, cetele de colindători din satele care formează Ţara Făgăraşului. Tinerii au participat la Sfânta Liturghie şi la final au colindat şi au prezentat tradiţiile de sfintele sărbători din comunităţile reprezentate.
Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit marţi, 7 ianuarie, Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Izvoru Mureșului, județul Harghita, în incinta căreia se află un paraclis închinat Sfântului Ioan Botezătorul.
În a doua zi după Bobotează, marți, 7 ianuarie, la Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din Năsăud (Parohia Năsăud III - Blocuri), cu prilejul cinstirii ocrotitorului spiritual.
La Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit împreună cu Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, și Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Scărişoara Nouă, judeţul Satu Mare, cu ocazia hramului.
Marți, 7 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Sfântul Dumitru” Narcisa, Bacău, din sobor făcând parte preoții slujitori ai acestui sfânt chivot băcăuan și alți preoți băcăuani. La slujbă au participat credincioșii parohiei, precum și alți pelerini veniți pentru împreună-rugăciune la ceas de sărbătoare închinată Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.
Marți, 7 ianuarie 2025, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a slujit la Mănăstirea Bogdana, cea dintâi necropolă a Mușatinilor, spre a-l cinsti pe Sfântul Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.
Într-un cadru festiv, în ambianța de har a sărbătorilor de iarnă, Părintele Episcop Ignatie a premiat performanța, oferind Crucea eparhială „Maria Costachi” a Episcopiei Hușilor, alături de daruri de cărți și bani, pentru două tinere sportive din județul Vaslui, medaliate în 2024 cu aur la Campionatul Mondial de Canotaj din Canada.
Credincioșii Parohiei „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeș s-au rugat marți, 7 ianuarie, împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, care a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi. An de an, la sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, biserica-necropolă a Episcopiei Caransebeșului, unde sunt înmormântați episcopii Caransebeșului, protopopi, preoți, profesori de teologie și personalități care au marcat viața bisericească și socială a Banatului de Munte, primește vizita Părintelui Episcop.
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, având, deci, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală, și nu ca Moise, care își punea un văl pe fața sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârșitul a ceea ce era trecător. Dar mi
Sfântul Mare Mucenic Areta (+523) “a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran, din Etiopia, pe vremea când la Constantinopol domnea împăratul Iustin I (518-527), iar peste toată ţara etiopienilor
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 280–281 „În vatra isihastă din jurul Mănăstirii Sihăstria s-au nevoit în secolele trecute mulți
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


