Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Marţi, 10 mai, la Şcoala "B. P. Hasdeu" din Iaşi a avut loc jurizarea celor aproximativ 3.000 de lucrări înscrise în competiţia "Sărbătoarea Învierii - Lumina sufletelor noastre". Membrii comisiei de jurizare
Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români (ATOR), filiala Hârlău a organizat ieri o campanie de popularizare a Sfântului Mucenic Ioan Valahul în rândul adolescenţilor din Liceul "Ştefan cel Mare" din Hârlău.
În cadrul evenimentului "Noaptea Muzeelor 2011", care este organizat mâine-seară şi la Iaşi, ieşenii vor putea veni la Mănăstirea Golia pentru a vizita Turnul Goliei şi Casa diaconului Creangă (în care a
În sala de festivităţi a Centrului eparhial Suceava a avut loc ieri etapa eparhială a Concursului naţional de creaţie "Copilul în familie". La competiţie au participat reprezentanţi din toate cele cinci
Un sobor de preoţi de la mai multe biserici din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a oficiat, miercuri seara, Slujba Vecerniei unită cu Litia la Biserica "Sfântul Prooroc Daniel" şi "Sfântul Mucenic Ioan Valahul"
Preoţii din cadrul Cercului pastoral-misionar "Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ" al Protopopiatului Hârlău s-au reunit ieri în parohia Munteni - Belceşti. Tema cu titlul "Familia - model duhovnicesc al
La sediul Protopopiatului Fălticeni a avut loc ieri conferinţa pastoral-misionară semestrială de primăvară, prezidată de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Tema acestei
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi duminică, 15 mai 2011, Biserica "Sfântul Arhidiacon Ştefan" din parohia Poiana Oanţu - Pângăraţi,
Toată suflarea satului Brănişteni, tineri şi vârstnici, a participat ieri, 12 mai, la slujba punerii pietrei de temelie pentru biserica cu hramurile "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" şi "Sfântul Ierarh
La sediul Protopopiatului din Jibou a avut loc marţi, 10 mai, şedinţa administrativă lunară cu preoţii din protopopiat, la care a fost prezent şi pr. Silviu Boha, inspectorul eparhial pentru catehizare parohială
În cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei s-a desfăşurat ieri, 12 mai, în Beiuş, în Biserica "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie", Paraclis episcopal, Conferinţa preoţească pastoral-misionară de primăvară,
Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, a participat miercuri, 11 mai, alături de Preasfinţitul Episcop-vicar Vasile Someşanul, la omagierea academicianului Horia Colan, cu ocazia
Catedrala episcopală "Învierea Domnului" din Oradea s-a îmbrăcat în haine de praznic, cu prilejul sărbătoririi hramului paraclisului de la demisolul catedralei, care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh
Peste 500 de persoane au participat marţi, 10 mai, la înmormântarea sublocotenentului Constantin-Laurenţiu Lixandru, căzut la datorie pe câmpul de luptă din Afganistan. Înmormântarea a fost oficiată la
În noaptea dintre 14 şi 15 mai, muzeele din Târgu Jiu vor fi deschise până la ora 12:00 noaptea, cu acces gratuit la o serie de manifestări organizate de Muzeul Judeţean Gorj. Astfel, la Muzeul de Istorie şi
Centrul de pelerinaj "Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu" al Arhiepiscopiei Râmnicului organizează în perioada 17-23 august un pelerinaj în Ţara Sfântă, cu participare la slujba oficiată de Patriarhul
Preoţii din Protoieria Craiova Sud s-au întâlnit ieri, în sala de festivităţi a Căminului "Renaşterea" din Craiova, cu ocazia conferinţei pastorale de primăvară. Tema întâlnirii a fost "Taina Sfântului
Biserica monument istoric "Adormirea Maicii Domnului", din localitatea doljeană Călăraşi, poartă în spate o tradiţie bogată, completată în prezent prin activităţile pastoral-misionare desfăşurate de cei
În data de 11 mai, în municipiul Arad a fost inaugurat, într-un cadru festiv, Centrul Judeţean de Voluntariat, al cărui motto este "Voluntar pentru comunitate", în prezenţa oficialităţilor şi a sute de copii
Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Timişoara, a demarat seriile de conferinţe după Învierea Domnului Iisus Hristos. Evenimentul a avut loc miercuri, 11 mai, în Aula Magna a
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, joi, 12 mai, începând cu ora 12:00, în sala de festivităţi a Mitropoliei Banatului, a avut loc prezentarea cărţii ""Arhanghelul" de la
La Mănăstirea Celic Dere din Episcopia Tulcii s-a desfăşurat în perioada 10-11 mai, în Protoieria Tulcea, proiectul educaţional "Alege şcoala!", derulat de Fundaţia World Vision România în parteneriat cu
Cu ocazia Zilelor Constanţei şi a ocrotitorilor spirituali ai oraşului, Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi Elena, în perioada 17 - 19 mai va avea loc cea de-a X-a ediţie a
Centrul pentru Patrimoniu Cultural "Sfântul Constantin Brâncoveanu" al Patriarhiei Române, în colaborare cu Protoieria III Capitală, a organizat, ieri, cursuri de inventariere şi evidenţă a patrimoniului
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu-l
Fraților, orice ați face, cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceți în numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu-Tatăl. Femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, precum se cuvine, în
Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti (†1372), s-a născut la sfârşitul veacului al XIII-lea. A urmat şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol. Aici a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 82-83 „(Sfânta Muceniță Filofteia), această sfântă fecioară și mielușea iubită a lui Hristos era
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


