Autoritățile elene au prezentat oficial rezultatele celei mai recente etape a amplului program de restaurare a Partenonului, considerat unul dintre cele mai importante simboluri ale civilizației grecești și ale
Autoritățile elene au prezentat oficial rezultatele celei mai recente etape a amplului program de restaurare a Partenonului, considerat unul dintre cele mai importante simboluri ale civilizației grecești și ale
Sancţiunile care au fost aplicate băncilor vizează încălcarea flagrantă a regulilor de concurenţă, printr-un schimb de informaţii confidenţiale şi strategice cu privire la nivelul ROBOR în cadrul procedurii
Zeci de mii de persoane sunt aşteptate, începând de astăzi și până duminică, 28 iunie, la Hobiţa, unde se vor desfășura evenimentele organizate în cadrul proiectului cultural „Peştişani: Acasă la
Guvernul Adrian Veştea a fost respins, luni, de Parlament, cu 189 de voturi pentru şi 23 de voturi împotrivă. Au fost 212 de voturi exprimate. Pentru ca Guvernul să fie învestit era nevoie de votul favorabil a cel
România trebuie să mai absoarbă 5 miliarde de euro din granturile PNRR, a anunţat, luni, prim-ministrul interimar Ilie Bolojan, la finalul şedinţei de Guvern unde a fost adoptat un memorandum prin care Ministerul
Nu, nu este vorba despre Cioran, nu s-ar potrivi cu viziunea sa despre sărăcie și credință, ci despre Amalia și despre noi, ceilalți. Prima dată am trecut pe lângă ea în pasajul stației de metrou Basarab, în
Peste 350 de studenţi, masteranzi, doctoranzi, profesori şi experţi din domeniul teatrului, proveniţi de la universităţi din România şi din alte 10 ţări, participă în perioada 19-28 iunie 2026 la Festivalul
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Vasile Şteopoaie, susţine că există suficiente cadre didactice implicate în organizarea examenului de evaluare naţională, în pofida nemulţumirilor
Ministerul Educației a stabilit structura examenului de bacalaureat care va fi susținut, peste 4 ani, de elevii care intră la toamnă în clasa a IX-a. Comparativ cu examenul actual, din 2030 evaluarea competențelor
În această vară, elevii şi tinerii români din diasporă au la dispoziție 9.000 de locuri gratuite în opt tabere derulate în cadrul celei de-a 17-a ediţii a Programului de Tabere ARC, organizată de
Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti deschide, pentru prima dată, publicului Pinacoteca instituţiei şi noua Bibliotecă, care reunesc lucrări de patrimoniu, documente istorice, piese asociate lui
Muzeul de Istorie din Suceava va găzdui, în perioada 2 iulie - 4 octombrie 2026, expoziția „Patrimonii Culturale Vizibile: Costume Tradiționale din România și Japonia”, în cadrul căreia publicul va putea ad
În spațiul muzeal al Vilei Catena, clădire cunoscută drept „Casa cu geamuri bombate”, din strada Radu Calomfirescu nr. 15 din București, iubitorii de pictură pot admira, până în octombrie 2026, expoziția
Expoziția „Transilvania/ Extravaganza”, cuprinzând picturi de Ștefan Câlția, a fost vernisată în 19 iunie la Sibiu și poate fi vizionată până la 16 august 2026. Evenimentul este corelat cu manifestările
Editura Vremea a lansat, în 18 iunie, la Hanul lui Manuc, volumul colectiv de istorie recentă „Copilăria și adolescența în comunism. Anii 1940-1960” (I). „Autorii acestor două volume au între 75 și 80 de
Cancerul tiroidian este cea mai frecventă formă de cancer endocrin. Acesta se dezvoltă la nivelul glandei tiroide, situată la baza gâtului, responsabilă de producerea hormonilor care reglează metabolismul și
Digitalizarea sănătății nu mai aparține viitorului, ci face deja parte din viața de zi cu zi. Programările online, consultațiile la distanță, aplicațiile pentru monitorizarea stării de sănătate, dosarele me
Îmbătrânirea este un proces biologic natural care începe încă din a doua decadă de viață. Odată cu înaintarea în vârstă apare o inflamație cronică de intensitate redusă, care accelerează degradarea
Caracterizată de apariția unor „buzunărașe” la nivelul colonului, diverticuloza este o afecțiune a tractului digestiv tot mai frecventă în lumea modernă, mai ales la persoanele cu vârsta peste 40 de ani.
Transformarea digitală a sistemelor de sănătate prin implementarea soluțiilor de e-Health (dosarul electronic al pacientului, telemedicina, monitorizarea la distanță, inteligența artificială, aplicațiile mobile
Perioada examenelor aduce pentru mulți elevi nu doar provocări academice, ci și emoții intense, griji și presiunea de a obține rezultate cât mai bune. Teama de eșec, gândurile catastrofice, insomnia,
Prin credinţă, empatie, solidaritate şi multă implicare, membrii Asociaţiei „San Lorenzo dei Romeni”, ca şi voluntarii ce se strâng ciorchine în jurul misiunii de întrajutorare încurajată şi susţinută
Inteligența artificială schimbă rapid modul în care elevii învață și profesorii predau sau evaluează. În același timp, apar întrebări esențiale despre responsabilitate, autonomie și capacitatea de a
Ce poate lăsa ora de religie în sufletul unui copil? Mai mult decât informații și definiții, ea poate deschide drumul către întrebări esențiale despre sens, responsabilitate și relația cu ceilalți. Într-un
În data de 5 iunie s-a săvârşit prima dată slujba Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, după canonizarea sa. Cu această ocazie a avut loc şi proclamarea locală a canonizării. Evenimentul a
Biserica situată pe strada Calea Poplăcii din Sibiu, închinată Sfântului Ioan Botezătorul şi Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este unul dintre lăcaşurile ridicate după decembrie 1989.
Parcul Carol I, fost Libertății, fost Filaret, acoperă 45 de hectare la 2 kilometri sud-vest de centrul Capitalei. În latura sa vestică se află Castelul Țepeș, cunoscut sub acest nume deoarece intenția a fost să fie o reconstituire a Cetății Poenari, dar seamănă mai degrabă cu Turnul Chindiei din Târgoviște, ambele ridicate de domnitor. Azi, castelul bucureștean e sediul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor (ONCE). Nu are statut muzeistic, fiind o unitate militară, dar își deschide porțile pentru public cel puțin o dată pe an, când există aici o adevărată sărbătoare şi un spectacol cuceritor.
Ridicată în a doua jumătate a secolului al 19-lea, pe o colină ce domină orizonturile până departe, spre Lungani, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” este și astăzi un fel de centru al lumii
Există poeţi. Şi modul în care opera acestora poate intra într-o dezbatere cu societatea din care provin a fost dintotdeauna o provocare menită a ridica nivelul ambilor actanţi. Atunci când se întâmplă ca au
Ediția a noua a Festivalului „Vin la munte” se va desfășura, în perioada 13-14 iunie, la Hotel Qosmo din Brașov, fiind organizată de Sommelier Depot, la care vor avea loc și manifestări literare propuse de Fi
Scriitorul de umbre Scriu cu umbra luminii Tale, Doamne, Înmuind penița în raza tăinuită Înlăuntrul inimii din valea uitării. Fiecare cuvânt e o umbră A Cuvântului ceresc, Lucindă pe pergamentul ochil
În perioada 20-21 mai, la Suceava, au avut loc manifestări literare prilejuite de premierea câștigătorilor celei de-a patra ediții a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”
LA MARGINEA PUSTIULUI DIN MINE La marginea pustiului din mine, Simt anii grei cum mă strivesc, Părinte. Te strig atunci, că liniștea mă doare Și iar zăpezi se-aștern peste cuvinte. La Tine vin în
În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a vizitat obștea Mănăstirii Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel, judeţul
Asociația pentru copii și bătrâni „Sfântul Hristofor”, în colaborare cu Asociația Studenților Creștin‑Ortodocși Români (ASCOR) din București, organizează în perioada 10-28 septembrie 2023 colecta
Credincioșii Parohiei Alba din Protopopiatul Niculițel l-au primit în mijlocul lor duminică, 17 septembrie, pe Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit
La biserica Parohiei Precupeții Noi din Protoieria Sector 1 Capitală a fost pomenită luni, 18 septembrie, Lidia Popița Stoicescu, producător de film istoric, scriitor și publicist creștin, colaboratoare de mai
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, credincioșii Parohiei „Sfinții Martiri Brâncoveni” din municipiul Giurgiu au trăit clipe de bucurie duhovnicească întrucât în mijlocul lor a poposit
În perioada 14‑16 septembrie 2023 s‑a desfășurat, în municipiul Galați, întrunirea membrilor Consiliului Național al Rectorilor. Evenimentul a fost găzduit de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
Preotul Gheorghe Colțea, primul protopop de Bran‑Zărnești și paroh la Moieciu de Jos, județul Brașov, timp de peste 30 de ani, a fost pomenit sâmbătă, 16 septembrie, cu o zi înainte de împlinirea unui an de
La 200 de ani de la trecerea în veșnicie a marelui profesor Gheorghe Lazăr, a fost săvârșită o slujbă de pomenire sâmbătă, 16 septembrie, la statuia din Piața Mare a Sibiului a celui care a întemeiat
Biserica noastră a celebrat astăzi, 17 septembrie, Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, la Sfânta Liturghie fiind citit un fragment din Evanghelia după Marcu (8, 34‑38; 9, 1). Înțelesurile
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, credincioși bucureșteni și pelerini au participat la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Patriarhală de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul,
La Catedrala Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din Paris a avut loc astăzi, 16 septembrie 2023, hirotonia întru arhiereu a părintelui arhimandrit Nectarie Petre, ales Episcop-vicar al
La praznicul Înălțării Sfintei Cruci, joi, 14 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a liturghisit
La praznicul Înălțării Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a liturghisit la Mănăstirea Lupșa, cu ocazia hramului acestui așezământ monahal. În ajunul sărbătorii,
Numeroşi pelerini au participat la slujbele religioase săvârșite la hramul Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci” din localitatea Sădinca, județul Sibiu. Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost
De sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, 14 septembrie, la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul
Pentru a 18‑a oară consecutiv, crucea‑monument de pe Muntele Mic a devenit loc de popas duhovnicesc la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. De 18 ani, arhierei, preoți, diaconi, autorități centrale,
Marți, 12 septembrie, în sala S1 a Căminului „Buna Vestire” din Iași, a avut loc o nouă susținere publică a unei teze de doctorat în domeniul Teologie, direcția de cercetare Misiologie, elaborată de către
De sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, Mănăstirea Lebăda din județul Botoșani și‑a cinstit hramul. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei
Joi, 14 septembrie, în ziua de prăznuire a Înălțării Sfintei și de Viață Făcătoarei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie la
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop‑vicar al aceleiași eparhii, au slujit joi, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la hramul
În ziua praznicului Înălțării Sfintei Cruci, foarte mulți pelerini și‑au îndreptat pașii către mănăstirea argeșeană Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic,
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, s‑a aflat joi, 14 septembrie 2023, în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii Lepșa din comuna vrânceană Tulnici, unde a săvârșit
Joi, 14 septembrie, în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, mii de credincioși din toate părțile Banatului au venit la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, pentru a cinsti cu evlavie, smerenie și rugăciune pe ocrotitorul Banatului.
În perioada 8‑12 septembrie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș‑Bolyai” din Cluj‑Napoca a avut loc Conferința internațională „Misiune pentru demnitatea umană - Provocări din
Duminica a 4-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutaşului) Matei 8, 5-13 „În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: Doamne, sluga mea zace
„Zis-a Domnul: Cu cine voi asemăna neamul acesta? Este asemenea copiilor care șed în piețe și strigă unii către alții, zicând: V-am cântat din fluier și n-ați jucat; v-am cântat de jale și nu v-ați
Fraților, zice Scriptura: «Tot cel ce crede în El nu se va rușina». Căci nu este deosebire între iudeu și elin, pentru că Același este Domnul tuturor, Care îmbogățește pe toți cei ce-L cheamă pe El,
Naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este un eveniment biblic pe care-l sărbătorim astăzi. Sfântul Evanghelist Luca ne relatează că în timpul regelui Irod trăia un preot Zaharia, „din ceata
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 595 „Înainte de a merge la spovedanie, cercetează-ți conștiința mult timp și vezi că sunt greșeli
La începutul secolului trecut, în Serbia, la Seminarul Teologic din Bitolia, episcopul locului, ca în fiecare an școlar, organiza examenul de capacitate preoțească pentru absolvenții care urmau să se
Una dintre cărțile pe care spiritualitatea răsăriteană le-a avut mereu în atenție este și „Scara” Sfântului Ioan. Mă opresc asupra ei nu atât de des pe cât aș vrea, dar o fac cu o anumită recurență
Contribuția Sfinților Apostoli Petru și Pavel la dezvoltarea și consolidarea misiunii creștine reprezintă una dintre temele fundamentale ale teologiei Noului Testament și ale eclesiologiei apostolice. Activitatea


