Reţeaua W Social, care se vrea o alternativă europeană la reţeaua X, deţinută de Elon Musk, şi-a lansat recent prima versiune publică, informează AFP. Creatorii săi, o companie suedeză, au prezentat-o ca pe o
Reţeaua W Social, care se vrea o alternativă europeană la reţeaua X, deţinută de Elon Musk, şi-a lansat recent prima versiune publică, informează AFP. Creatorii săi, o companie suedeză, au prezentat-o ca pe o
România produce 4,4 milioane de tone de lapte crud pe an, din care doar o treime ajunge în procesare industrială, iar 75% dintre fermele autohtone au maximum cinci capete de vaci de lapte, relevă un studiu de
Comisia Europeană a decis la finalul săptămânii trecute extinderea interdicţiei privind exportul de ovine şi caprine din România către ţările terțe până la 31 decembrie 2026, menţinând totodată
Irigarea terenurilor agricole din zona Păuliş – Vladimirescu, județul Arad, nu se va putea face în următoarele două luni, din cauza lucrărilor la canalul în care este pompată apa din Mureş. Directorul Fi
Consiliul Judeţean Alba a decis amplasarea în şase comune din județ (Câlnic, Pianu, Săsciori, Stremţ, Şugag şi Unirea) a 12 rezervoare supraterane, cu o capacitate de 15.000 de litri fiecare, în vederea
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a anunţat oferta de 13.661 de locuri pentru admiterea din iulie 2026, dintre care 8.322 la studii de licenţă (cu 4.342 de locuri fără taxă), 5.093 la masterat şi
Viaţa albinelor, principalii polenizatori ai plantelor, este subiectul a două serii de ateliere educative organizate, în perioada 7-10 iulie 2026, pentru elevii orădeni de către Muzeul Ţării
Programa pentru opţionalul „Ora de GIS”, care se adresează elevilor de liceu, filiera teoretică, profilurile real şi umanist, a fost aprobată şi publicată în Monitorul Oficial, a anunţat Ministerul
Ministerul Educaţiei a anunţat că încă 11 licee se alătură celor 32 deja selectate pentru a pilota planuri-cadru alternative, în cadrul „Programului Naţional pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în
După ce au susținut luni proba la Limba şi literatura română și miercuri cea la Matematică, iar azi - cei din partea minorităților naționale - proba la Limba şi literatura maternă, cei circa 148.000 de
Adunarea Generală a Academiei Române, întrunită în sesiunea din 24 iunie 2026, a decis, prin vot secret, alegerea a patru noi membri corespondenți. Potrivit unui comunicat de presă al Academiei Române, au fost al
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” invită copiii, ca în fiecare an, la tabăra „Vara pe uliţă”, care va avea loc în perioada 6-31 iulie 2026 şi care oferă o paletă largă de activități de
În incinta Casei Pătrate și a Muzeului „Vasile Pogor” - Casa Junimii din Iași va avea loc, în perioada 29 iunie - 29 iulie 2026, simpozionul de creație „Casa Porților Deschise”, eveniment dedicat artei
Muzeul Național al Țăranului Român (MNŢR) a redeschis etajul Expoziţiei permanente, după un deceniu de lucrări de consolidare şi după ce, anul trecut, a fost redeschis parterul, prin expoziția „Legea
Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti deschide, pentru prima dată, publicului Pinacoteca instituţiei şi noua Bibliotecă, care reunesc lucrări de patrimoniu, documente istorice, piese asociate lui
Digitalizarea sănătății nu mai aparține viitorului, ci face deja parte din viața de zi cu zi. Programările online, consultațiile la distanță, aplicațiile pentru monitorizarea stării de sănătate, dosarele me
Cancerul tiroidian este cea mai frecventă formă de cancer endocrin. Acesta se dezvoltă la nivelul glandei tiroide, situată la baza gâtului, responsabilă de producerea hormonilor care reglează metabolismul și
Îmbătrânirea este un proces biologic natural care începe încă din a doua decadă de viață. Odată cu înaintarea în vârstă apare o inflamație cronică de intensitate redusă, care accelerează degradarea
Caracterizată de apariția unor „buzunărașe” la nivelul colonului, diverticuloza este o afecțiune a tractului digestiv tot mai frecventă în lumea modernă, mai ales la persoanele cu vârsta peste 40 de ani.
Corpul uman este o creație complexă a cărei cunoaștere este greu de realizat pe deplin. Între timp, medicina se dezvoltă și devine mult prea complexă pentru a putea fi cuprinsă de mintea unei singure persoane.
Perioada examenelor aduce pentru mulți elevi nu doar provocări academice, ci și emoții intense, griji și presiunea de a obține rezultate cât mai bune. Teama de eșec, gândurile catastrofice, insomnia,
Prin credinţă, empatie, solidaritate şi multă implicare, membrii Asociaţiei „San Lorenzo dei Romeni”, ca şi voluntarii ce se strâng ciorchine în jurul misiunii de întrajutorare încurajată şi susţinută
Inteligența artificială schimbă rapid modul în care elevii învață și profesorii predau sau evaluează. În același timp, apar întrebări esențiale despre responsabilitate, autonomie și capacitatea de a
Ce poate lăsa ora de religie în sufletul unui copil? Mai mult decât informații și definiții, ea poate deschide drumul către întrebări esențiale despre sens, responsabilitate și relația cu ceilalți. Într-un
În data de 5 iunie s-a săvârşit prima dată slujba Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, după canonizarea sa. Cu această ocazie a avut loc şi proclamarea locală a canonizării. Evenimentul a
Înainte să devină marele centru petrolifer pe care îl știm cu toții, cu mult înainte de ivirea lui I. L. Caragiale și a lui Nichita Stănescu, înainte chiar și de efemera Republică de la Ploiești, însuși
Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din Piatra Neamţ Mănăstirea Bistriţa Biserica „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul“ a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin
Biserica situată pe strada Calea Poplăcii din Sibiu, închinată Sfântului Ioan Botezătorul şi Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este unul dintre lăcaşurile ridicate după decembrie 1989.
Parcul Carol I, fost Libertății, fost Filaret, acoperă 45 de hectare la 2 kilometri sud-vest de centrul Capitalei. În latura sa vestică se află Castelul Țepeș, cunoscut sub acest nume deoarece intenția a fost să fie o reconstituire a Cetății Poenari, dar seamănă mai degrabă cu Turnul Chindiei din Târgoviște, ambele ridicate de domnitor. Azi, castelul bucureștean e sediul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor (ONCE). Nu are statut muzeistic, fiind o unitate militară, dar își deschide porțile pentru public cel puțin o dată pe an, când există aici o adevărată sărbătoare şi un spectacol cuceritor.
Am avut privilegiul să cresc într-o casă plină de cărți. Doar în biroul bunicului meu, fizicianul Nicolae Bărbulescu, erau trei-patru biblioteci uriașe. Un corp central, alcătuit din trei părți, cu geamuri
CĂLĂTORI NOCTURNI Lăsați drumul liber celor ce se încumetă să plece cântați-le psalmi și rugați-vă pentru ei dintre norii prefirați în lungul și în latul zării bizare figuri se prăvălesc
În preocupările intelectualilor exilați în perioada comunistă a stat permanent cultura în care se formaseră, ei încercând, în diverse feluri, să o continue ori să o valorifice. „Ne vom întoarce acasă cu
Există poeţi. Şi modul în care opera acestora poate intra într-o dezbatere cu societatea din care provin a fost dintotdeauna o provocare menită a ridica nivelul ambilor actanţi. Atunci când se întâmplă ca au
Ediția a noua a Festivalului „Vin la munte” se va desfășura, în perioada 13-14 iunie, la Hotel Qosmo din Brașov, fiind organizată de Sommelier Depot, la care vor avea loc și manifestări literare propuse de Fi
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit, în 2 octombrie, slujba de târnosire a Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Parohia Lunca Arieșului, Protopopiatul Câmpeni,
În Duminica a 19‑a după Rusalii, 2 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s‑a aflat în Parohia
Începutul lunii octombrie a fost încărcat de evenimente în Arhiepiscopia Dunării de Jos, atât cu caracter liturgic, prilejuite de serbarea Acoperământului Maicii Domnului și a Duminicii a 19‑a după Rusalii, c
Credincioșii parohiei „Sfântul Mucenic Pantelimon” din municipiul Pitești au sărbătorit duminică al doilea hram al bisericii, „Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian”. În mijlocul acestora s‑a aflat
Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, a sfințit duminică, 2 octombrie, noua biserică a Parohiei Aluniș, comuna Spineni, județul Olt. După slujba de sfințire, a săvârșit
Începutul anului universitar a fost marcat luni, 3 octombrie, și la noul sediu al Facultății de Teologie Ortodoxă din Timișoara, printr‑o festivitate de deschidere la care au participat Înaltpreasfințitul
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a sfințit duminică, 2 octombrie 2022, biserica Parohiei Sohodol, orașul Tismana, județul Gorj, iar în continuare a săvârșit Sfânta Liturghie,
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat luni, 3 octombrie, la deschiderea anului universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a Universității „Aurel
De sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, 1 octombrie 2022, a fost așezată piatra de temelie pentru paraclisul noii mănăstiri care se va ridica în apropierea bisericii rupestre Corbii de Piatră din comuna
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a participat luni, 3 octombrie, la festivităţile organizate de Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” şi de Un
În Duminica a 19‑a după Rusalii, 2 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a slujit duminică, 2 octombrie, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Altarul de vară amenajat în proximitatea Catedralei Arhiepiscopale
Obştea Schitului „Acoperământul Maicii Domnului” de la Şura Mare, judeţul Sibiu, a primit binecuvântare arhierească în Duminica a 19-a după Rusalii, când doi arhierei au liturghisit la altarul de vară al
Metocul chiriarhal de la Valea Budului din Protopopiatul Bacău și‑a sărbătorit sâmbătă, 1 octombrie, hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a târnosit duminică, 2 octombrie, biserica Parohiei Gherteniș din comuna Berzovia, județul Caraș‑Severin. În ajun, ierarhul s‑a aflat în mijlocul
Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului a fost anul acest moment de mare bucurie duhovnicească pentru obştea Mănăstirii „Naşterea Maicii Domnului”‑Adămeşti din localitatea Nanov, județul Teleorman.
Biserica din satul Podul Nărujei, filie a parohiei vrâncene Năruja, a fost târnosită duminică, 2 octombrie 2022, după ce a trecut printr‑o serie de lucrări de restaurare și înfrumusețare. Slujba de
În Duminica a 19‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Spiridon” din Vălenii de Munte, județul Prahova.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, anul universitar 2022‑2023 a debutat printr‑un moment de rugăciune și mulțumire. Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul,
La Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași a avut loc astăzi, 3 octombrie, Festivitatea de deschidere a anului universitar 2022-2023. La eveniment a participat și Înaltpreasfințitul
Prin grija și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Ziua Mondială a Educației va fi celebrată în mod special, și liturgic, și educațional, în 32 de biserici din Arhiepiscopia Su
Cel de‑al doilea hram al Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Acoperământul Maicii Domnului” din Miercurea Ciuc a fost sărbătorit şi în acest an prin Sfânta Liturghie săvârşită de un
Sâmbătă, 1 octombrie 2022, ziua prăznuirii Acoperământului Maicii Domnului, PS Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie la Mănăstirea
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit sâmbătă, 1 octombrie, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, slujba de târnosire a Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din
Duminica a 4-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutaşului) Matei 8, 5-13 „În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: Doamne, sluga mea zace
În vremea aceea, venind Iisus în casa lui Petru, a văzut pe soacra acestuia zăcând, cuprinsă de friguri. Și S-a atins de mâna ei și au lăsat-o frigurile, iar ea s-a ridicat și Îi slujea Lui. Și,
Fraților, socotiți-vă că sunteți morți păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru. Deci să nu împărățească păcatul în trupul vostru cel muritor, ca să vă supuneți poftelor
Sfântul Cuvios Samson, primitorul de străini (†530), era din Roma, din neamul Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337). „Din tinereţe, arătându-se înclinat spre milostenie şi spre ajutorarea
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 670‑671 „La Mănăstirea Agapia (Protosinghelul Antim Găină) a fost, de asemenea, un preot pătruns de
La începutul secolului trecut, în Serbia, la Seminarul Teologic din Bitolia, episcopul locului, ca în fiecare an școlar, organiza examenul de capacitate preoțească pentru absolvenții care urmau să se
Una dintre cărțile pe care spiritualitatea răsăriteană le-a avut mereu în atenție este și „Scara” Sfântului Ioan. Mă opresc asupra ei nu atât de des pe cât aș vrea, dar o fac cu o anumită recurență
Contribuția Sfinților Apostoli Petru și Pavel la dezvoltarea și consolidarea misiunii creștine reprezintă una dintre temele fundamentale ale teologiei Noului Testament și ale eclesiologiei apostolice. Activitatea


