Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Membrii Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Dunării de Jos s‑au adunat sâmbătă, 4 februarie, în şedinţă de lucru în sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu” a Centrului eparhial, sub preşedinţia
La mănăstirea prahoveană Pissiota s‑a desfășurat luni, 6 februarie, un eveniment înscris în tematica anului 2023, declarat drept Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice. Organizat de Protoieria
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s‑a aflat duminică, 5 februarie, în mijlocul credincioșilor Parohiei Iaz, Protopopiatul Caransebeșului. După săvârșirea Sfintei Liturghii, înconjurat
În perioada 6‑10 februarie, țara noastră găzduiește cea de‑a 34‑a conferință internațională a coordonatorilor capelanilor militari din țările membre NATO și ale Parteneriatului pentru Pace. Evenimentul a fost deschis luni, 6 februarie, printr‑o ceremonie religioasă oficiată în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” a Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” din București.
Duminica a 33‑a după Rusalii, a Vameșului și a Fariseului, marchează începutul perioadei liturgice a Triodului. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale în care a explicat că esența Evangheliei duminicale a vameşului şi a fariseului o reprezintă îndemnul de a uni fapta bună cu smerenia. Preafericirea Sa a subliniat că, în perioada Triodului, este necesară o intensificare a vieții duhovnicești.
Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din cadrul Fundației „Bucuria ajutorului” a Arhiepiscopiei Bucureștilor a găzduit sâmbătă, 4 februarie, o sesiune științifică în cadrul proiectului
Cunoscutul scriitor şi mărturisitor al temniţelor comuniste Ioan Ianolide a fost pomenit la împlinirea a 37 de ani de la trecerea sa la veşnicele lăcaşuri la Mănăstirea ilfoveană Cernica, acolo unde şi-a
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Parohia Poiana Ampoiului, Protopopiatul Alba Iulia, la sărbătoarea
La praznicul Întâmpinării Domnului, numeroşi credincioși au venit să se roage la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte
La praznicul Întâmpinării Domnului, joi, 2 februarie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s‑a aflat în
Ierarhii din eparhii ale Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au săvârșit joi, 2 februarie, în zi de praznic, Sfânta Liturghie în comunități parohiale vizitate, paraclise și catedrale eparhiale. La Slobozia,
Joi, 2 februarie 2023, în Sala de Conferinţe a Hotelului VisPas din Bălţi, a avut loc Adunarea eparhială anuală a Episcopiei de Bălţi. Adunarea a fost precedată de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi slujba
Sfinții Trei Ierarhi au fost prăznuiți de instituțiile teologice ortodoxe orădene, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” şi Liceul Teologic Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”. Cu
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, i‑a vizitat pe elevii clasei a XI‑a C, specializarea Științe sociale de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba
Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi‑a sărbătorit joi, 2 februarie, hramul istoric - Întâmpinarea Domnului. Sfânta Liturghie a fost săvârșită cu acest prilej de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Întâmpinarea Domnului a fost prăznuită joi, 2 februarie, de creștinii ortodocși din București, care au participat cu multă evlavie la Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala Patriarhală de Preasfințitul
Ședința anuală a Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc (CAR) a clericilor și salariaților bisericești din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei s‑a desfășurat marți, 31 ianuarie, în Biblioteca
Biserica Ortodoxă Română a prăznuit în a doua zi a lunii februarie Întâmpinarea Domnului, sărbătoare ce amintește de momentul când Mântuitorul Hristos a fost primit în brațe, în templul din Ierusalim, de
În fiecare an, la începutul lunii februarie, mănăstirea din comuna Șendreni, județul Galați, ocrotită de Sfântul Mucenic Trifon, trăiește clipe de mare sărbătoare. În ziua prăznuirii ocrotitorului ei,
În sala de festivități a Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei a avut loc miercuri, 1 februarie, ședința de constituire a noii Adunări Generale a Asociației CAR a clerului și salariaților
Proiectul dedicat părinților și copiilor veniți din Ucraina, demarat de fundațiile „World Vision România” și „Providența”, a ajuns marți, 31 ianuarie, la final. În ultimele trei luni, peste 300 de
Luni, 30 ianuarie, capela școlară a Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” din Onești și‑a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de părintele protopop de
Luni, 30 ianuarie, când în Bisericile Ortodoxe sunt pomeniți Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și
Luni, 30 ianuarie, de ziua prăznuirii Sfântului Antonie cel Mare după calendarul neîndreptat, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiți unul pe altul! Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar
Fiule Timotei, întăreşte-te în harul care e în Hristos Iisus, şi cele ce ai auzit de la mine, cu mulţi martori de faţă, acestea le încredinţează la oameni credincioşi, care vor fi destoinici să înveţe
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (†306), este unul dintre cei mai importanţi martiri din primele veacuri creștine. În troparul sărbătorii lui mărturisim că el este „mare apărător” al
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 272-273 „În Așezământul său, Sfântul mitropolit Antim a rânduit să se facă din venitul mănăstirii
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


