Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
România riscă penurie de motorină în această iarnă, în condiţiile în care preţurile au urcat cu aproape 40% de la începutul anului, iar rezervele sunt mai mici decât par, reiese dintr-o analiză de
Ceremonii militare şi religioase au fost organizate, duminică, de Ziua Armatei, în principalele garnizoane din ţară, în bazele în care sunt dislocaţi militarii români şi în teatrele de operaţii, precum şi î
Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma recentelor incidente grave, a decis vineri mai multe măsuri urgente în
Viteza medie de download, în România, a ajuns în 2025 la 482 Mbps pentru internetul fix prin cablu (+8% față de 2024), respectiv la 68 Mbps pentru internetul mobil (+17% față de 2024), în anul 2025, conform
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Muzeul Unirii din Focșani, județul Vrancea, va găzdui lansarea cărții „Spitalul Militar Focșani (1832-2026)”, semnată de Adrian Galiță, cadru militar în rezervă, pasionat de istorie și literatură, au
Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii” va avea loc joi, 29 octombrie 2026, de la ora 19:00, în Salonul auriu al Ambasadei României în Franța. Soprana Rodica Vică și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a‑l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou,
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
La Reședința Episcopală a Episcopiei Oradiei, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a primit, în data de 22 octombrie, vizita Excelenței Sale David Saranga, ambasadorul Israelului în România,
28 octombrie a fost ultima zi a sărbătorii prilejuite de hramul de toamnă al Catedralei Patriarhale din Capitală, închinat Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Pe parcursul a opt zile, mii
Credincioşi bucureşteni şi pelerini din toate colţurile ţării au înălţat miercuri, 27 octombrie, rugăciuni de laudă la cinstirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor şi al Catedralei
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a slujit Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, în impunătoarea biserică închinată
Luni, 25 octombrie 2021, de Ziua Armatei Române, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, înconjurat de un sobor de preoţi, a oficiat slujbe de parastas pentru sufletele ostaşilor români la Cimitirul
Marți, 26 octombrie 2021, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Dimitrie Cantemir”, Protopopiatul Hu
În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, marți, 26 octombrie, Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din cartierul clujean Gheorgheni și‑a sărbătorit hramul și a
În ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, marţi, 26 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a liturghisit la Mănăstirea Dumbrava, Protopopiatul
Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi „Acoperământul Maicii Domnului” din Parohia Şelimbăr II, judeţul Sibiu, a fost sfinţită marţi, 26 octombrie, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucen
Pe Colina Bucuriei au venit în aceste zile credincioși de pretutindeni, de toate vârstele, împreună cu prieteni, copii și alți membri ai familiei. Miercuri dimineață, rândul închinătorilor a curs necontenit
Catedrala Mitropolitană din Craiova și‑a sărbătorit marți, 26 octombrie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Momentele liturgice speciale au început luni, 25 octombrie,
În perioada 21‑28 octombrie 2021, potrivit tradiției, în sprijinul pelerinilor care s‑au închinat la sfintele moaște au venit cele 13 protoierii din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, coordonate de Sectorul
În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, marți, 26 octombrie 2021, biserica Schitului Bozioru din județul Buzău, cu hramul „Sfântul Apostol Andrei”, a fost sfințită.
Ziua pomenirii Ocrotitorului Bucureștilor, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, 27 octombrie 2021, a adus lumină și pace în sufletele credincioșilor prezenți la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou – Catedrala
La finalul zilei de 27 octombrie a avut loc ultima slujbă de seară oficiată în cadrul programului liturgic bogat închinat sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, sărbătoare
Credincioşii comunităţii parohiale din Cărpiniş, judeţul Braşov, au primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului şi locţiitor de Episcop al
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie duminică, 24 octombrie, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Cărpiniș, Protopopiatul Sebeș, cu
Luni, 25 octombrie, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a avut o întâlnire cu cadrele medicale de la Spitalul de Psihiatrie din Bălţi, Republica Moldova, transmite Biroul de presă al
În după‑amiaza zilei de luni, 25 octombrie 2021, în ajunul sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba Vecerniei Mari
Unul dintre cei mai cunoscuţi martiri ai Bisericii Creştine, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a fost cinstit cu fast liturgic la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale prin săvârşirea
Și în acest an, cu evlavie, credință și nădejde în ajutorul sfinților, respectând măsurile sanitare recomandate de organizatori și autoritățile competente, pelerinii au urcat Colina Bucuriei, luând
Oferirea pachetelor cu alimente credincioșilor sosiți pe Colina Bucuriei cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, a continuat marți, 26 octombrie 2021. În această zi, hrana a fo
Timp de 8 zile, pașii pelerinilor din toate colțurile țării se îndreaptă pe Dealul Patriarhiei pentru a cinsti moaștele sfinților ocrotitori, așezate spre închinare în „Baldachinul Sfinților”, frumos
Credincioşii din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Baia Mare, cartierul Valea Borcutului, l-au primit în mijlocul lor, duminică, 24 octombrie, pe Preasfinţitul Părinte Iustin,
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul
Fraților, fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: «Suindu-Se la înălțime, a robit robime și a dat daruri oamenilor». Iar aceea că: «S-a suit» – ce
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sec. XII-XIV) „a trăit pe vremea binecredincioşilor împăraţi româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov (Basarabi), aşezat pe
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 80 „Încă de când era mic la părinţi, fericitul Dimitrie (Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou) era foarte
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


