Academia Regală Suedeză de Științe a decis să acorde Premiul Nobel pentru Fizică pe 2026 lui Francis Halzen, „pentru contribuțiile decisive la Observatorul de Neutrini IceCube și pentru descoperirea
Academia Regală Suedeză de Științe a decis să acorde Premiul Nobel pentru Fizică pe 2026 lui Francis Halzen, „pentru contribuțiile decisive la Observatorul de Neutrini IceCube și pentru descoperirea
În condițiile în care peste 40% dintre români locuiesc în gospodării supraaglomerate, faţă de 16,9% în UE, nevoia de dezvoltare a proiectelor rezidențiale la preţuri accesibile, în special în marile
Scăderea nivelului de trai şi sărăcia sunt principalele motive de îngrijorare pentru români, iar temerile lor sunt mai accentuate decât în majoritatea statelor Uniunii Europene, arată datele din Eurobarometrul
Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat luni seară pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul. Este a patra nominalizare de premier, după demiterea Guvernului
Circulaţia rutieră pe autostrada A1, sectorul între nodurile de la Boiţa şi Cisnădie/Şelimbăr, a fost închisă până la 19 decembrie, pentru construcţia pasajului peste breteaua care asigură descărcarea în
Începând cu anul școlar 2026-2027, învățământul liceal românesc intră într-o nouă etapă a procesului de reformă curriculară, prin aplicarea noilor programe școlare și, în consecință, prin
Ministrul interimar al educaţiei şi cercetării, Mihai Dimian, a anunţat lansarea unui nou program de burse postdoctorale, cu scopul de a sprijini tranziţia de la doctorat către o carieră universitară sau de
Centrul Național de Competențe în Stilul de Viață Sănătos, cofondat de Academia Română și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), a lansat, în 30 septembrie 2026, prima parte a „Strategiei
Sistemul de învăţământ românesc se confruntă cu mai multe probleme, de la deficitul de profesori şi subfinanţare până la pierderea „pe drum” a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, care
Luni, 5 octombrie, preşcolarii, elevii și profesorii din învăţământul preuniversitar vor fi liberi cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, cunoscută la nivel internațional ca „World Teachers’ Day -
Fundaţia de protejare a monumentelor istorice din Bihor - Oradea Heritage organizează, între 8 și 11 octombrie, un maraton de evenimente culturale în cadrul FestiFall, dedicat zilelor orașului. Vor avea loc
În Aula Academiei Române - Filiala Iași va avea loc, în 12 octombrie 2026, lansarea volumului „Academia Română - Filiala Iași. Opt decenii în viața cultural-științifică a Iașului”, eveniment
Ajuns la cea de-a 38-a ediție, Concursul Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu” și-a premiat câștigătorii în ziua de 3 octombrie 2026. Premiul Ziarului Lumina a mers la Șerban Madgearu pentru
Copiii din Maramureș sunt așteptați, în perioada 13-23 octombrie 2026, în „Laborator - Știința în joacă”, pentru a afla lucruri despre știință prin joc și experiment, dar și pentru a vizita
Opera Națională București și-a deschis stagiunea de toamnă 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, spectacolul din deschidere fiind condus de dirijorul Cristian Mandeal, regia
Odată cu venirea frigului, mulți oameni observă că pielea devine mai uscată, mai aspră și începe să provoace mâncărime. Uneori, senzația poate deveni atât de supărătoare încât să tulbure somnul sau
Abia a împlinit 38 de ani. Și-a sărbătorit aniversarea alături de frumoasa lui soție și cei doi copilași. Când a suflat în lumânări și și-a pus o dorință, s-au amestecat multe aspirații familiale,
Timp de decenii, pacienții cu insuficiență renală terminală (cei ai căror rinichi nu mai funcționează aproape deloc) au fost nevoiți să își modifice drastic viața. Pentru milioane de oameni din întreaga
Tofu. Tempeh. Seitan. Câteva apariții relativ noi pe piața românească. Denumirile străine ne determină o oarecare reticență, astfel că, de multe ori, rămân neobservate pe rafturile supermarketurilor. Și,
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Astăzi, „Universul Euharistic” este gata. Potirul monumental din marmură străjuiește lângă Catedrala Arhiepiscopală din Roman și își așteaptă inaugurarea. Cu o lună în urmă, când l-am întâlnit pe
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
Marți, 20 octombrie, la Monumentul Eroilor Români din cimitirul central din Seghedin, Ungaria, a avut loc un moment comemorativ pentru eroii români. La evenimentul organizat de Consulatul General al României la
La Parohia „Sfinții Ioachim și Ana”- Oborul Vechi, Protoieria Sector 2 Capitală, a fost adus marți seara, 20 octombrie 2020, un veșmânt care a acoperit pentru o perioadă moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș. Odorul va rămâne permanent la această biserică, spre bucuria duhovnicească a credincioșilor.
În perioada 15-20 octombrie, în Arhiepiscopia Sibiului s-au desfăşurat conferinţele preoţeşti de toamnă, acestea fiind organizate on-line şi prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul
În Duminica a 20-a după Rusalii, închinată minunii învierii fiului văduvei din Nain, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul din faţa
Sâmbătă, 17 octombrie, la Oravița, județul Caraș-Severin, membrii Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Banatul de Munte s-au reunit într-o întâlnire de lucru care a avut ca scop conturarea
Biserica „Sfinţii Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Cuvios Gherasim din Kefalonia” din Parohia Viișoara (Jevreni), Protopopiatul Onești, judeţul Bacău, a fost resfinţită în ziua de 18
Sâmbătă, 17 octombrie, a fost o zi deosebită pentru credincioșii Parohiei Crâng, Protopopiatul Bârlad, judeţul Vaslui. Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit aici Sfânta Liturghie
La împlinirea vârstei de 80 de ani, părintele profesor dr. Nicu Moldoveanu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a primit marți, 20 octombrie 2020, „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru întreaga misiune liturgică și pastorală, precum și pentru activitatea îndelungată de compozitor și muzicolog.
În Duminica a 20-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost în mijlocul credincioșilor din Parohia Potoc, județul Caraș-Severin, pentru a binecuvânta lucrările efectuate
Preoții din protoieriile Buzău II, Râmnicu Sărat, Focșani I și Focșani II au participat, în zilele de 15 și 16 octombrie 2020, la conferințele semestriale de toamnă dedicate Anului omagial al pastorației
În perioada 20 octombrie - 4 noiembrie 2020, la Centrul naţional pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” se desfăşoară cursul de formare profesională pentru ocupaţia „consilier în domeniul
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a târnosit duminică, 18 octombrie, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vicea, Protopopiatul Chioar, instituind şi al
În Duminica a 20-a după Rusalii, 18 octombrie, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a târnosit Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Ineu, Protopopiatul Oradea. Locașul de cult este
Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Doamnei din Moglănești - Toplița, județul Harghita, duminică, 18 octombrie. Ierarhul a vorbit
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Criștelec, Protopopiatul Șimleu Silvaniei şi l-a hirotonit preot pentru Parohia Drighiu pe diaconul Mihai Negrean.
Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Schitul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” de la Ohaba, duminică, 18 octombrie. În cuvântul de
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârşit Sfânta Liturghie, duminică, 18 octombrie, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
În cursul zilei de sâmbătă, 17 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a vizitat trei parohii din protopopiatele Hârlău și Pașcani, unde a
În Duminica a 20-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Sfânta Liturghie în
În Duminica a 20-a după Rusalii, ierarhii din eparhiile Munteniei și Dobrogei au săvârșit Sfânta Liturghie la catedrale eparhiale și au efectuat vizite pastorale în parohii. Cu acest prilej, au săvârșit
Părintele profesor Constantin Muha, trecut de curând la cele veșnice, a fost înmormântat sâmbătă, 17 octombrie 2020, la Parohia „Sfânta Vineri” din municipiul Dorohoi. Zeci de oameni din întreg orașul au
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a târnosit noua
Biserica „Sfântul Proroc Ilie” și „Sfinții Martiri Brâncoveni” din incinta Bazei Aeriene Boboc, județul Buzău, a fost sfințită duminică, 18 octombrie 2020. Slujba de târnosire a fost oficiată
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat duminică în mijlocul credincioșilor din parohia argeșeană Moșoaia. Chiriarhul a săvârșit cu această ocazie
Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului) Luca 8, 5-15 Zis-a Domnul pilda aceasta: Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Și, semănând el, una a căzut lângă drum și a fost călcată
„În vremea aceea s-au apropiat fariseii și cărturarii de Iisus și I-au zis: De ce ucenicii lui Ioan postesc adesea și fac rugăciuni, de asemenea și ai fariseilor, iar ai Tăi mănâncă și beau? Iar Iisus a
Fraților, voiesc ca voi să știți că cele petrecute cu mine s-au întors mai degrabă spre sporirea Evangheliei, încât lanțurile mele pentru Hristos au ajuns cunoscute în tot pretoriul și tuturor
Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah au trăit în timpul domniei împăratului Maximian (286-305). Făceau parte din familii nobile şi au avut dregătorii de frunte în armata romană. „Ei se bucurau de mare
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 525-526 „(Monahia Maria Sturza), această călugăriță vrednică de pomenit fusese în tinerețe soția
Cât trăieşte, omul se întreabă despre sensul lucrurilor, evenimentelor şi al vieţii însăşi. De mic este învăţat ce este bine şi ce este rău, cum să dea bine în societate, ce trebuie să spună sau să fa
Biserica Ortodoxă prin credinţa şi cultul ei păstrează în conţinut aceeaşi credinţă şi acelaşi cult din primele secole creştine. Ea este Biserica lui Hristos care a păstrat credinţa nealterată în
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


