În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Biserica Bucur Ciobanul din Bucureşti şi-a sărbătorit hramul
Istorica Biserică Bucur Ciobanul din cadrul Protopopiatului Sector 4 Capitală şi-a sărbătorit luni, 18 ianuarie 2021, hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de clerici, sub protia părintelui protoiereu Ioan Vartan Armaşi. Credincioșii prezenți în locașul de rugăciune de pe colina din vecinătatea Mănăstirii Radu Vodă au avut prilejul să se închine înaintea raclei în care se află fragmente din moaștele Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei, ocrotitorii spirituali ai bisericii.
Biserica noastră i-a pomenit luni pe Sfinţii Ierarhi Atanasie şi Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei. Aceşti doi sfinţi, ocrotitori ai unuia dintre cele mai vechi locaşuri de cult din Bucureşti, se numără printre marii Părinţi apărători ai Bisericii care au participat la Sinoadele Ecumenice I (325) şi III (431), unde au fost combătuţi ereticii Arie şi Nestorie. „Îi cinstim astăzi pe Sfinţii Ierarhi Atanasie şi Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei, în special prin rugăciunile pe care le înălţăm către Dumnezeu în cadrul slujbelor noastre. În ajunul sărbătorii, duminică, 17 ianuarie, am săvârşit slujba Vecerniei şi a Litiei şi Acatistul Sfinţilor Ierarhi Atanasie şi Chiril. Acest acatist a fost de curând aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, iar anul acesta, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost tipărit. Cu prilejul hramului am oferit tuturor credincioşilor prezenţi Acatistul acestor mari sfinţi ai Bisericii, precum şi iconiţe cu chipurile lor. În privinţa bisericuţei noastre aş vrea să spun că, pe lângă această zi onomastică, ziua sărbătoririi sfinţilor care de-a lungul timpului au ocrotit preoţii, credincioşii, dar şi sfântul locaş de închinare, vom avea anul acesta şi o zi de naştere. Vom sărbători trei ani de la resfinţirea bisericii, care a avut loc în anul 2018”, a declarat, pentru TRINITAS TV, preotul paroh Ionuţ Bărbulescu. La slujba din ajunul sărbătorii a slujit și părintele Aurel Mihai, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
La finalul slujbei din ziua hramului, părintele paroh le-a mulțumit preoţilor și credincioșilor pentru împreuna-rugăciune. În cadrul slujbei au fost pomeniți ctitorii și binefăcătorii Bisericii Bucur Ciobanul mutați la Domnul în decursul veacurilor de existență a istoricului locaș de cult.
În biserica parohială sunt păstrate spre închinare câte un fragment din moaştele celor doi sfinţi. Deşi nu au fost contemporani, Biserica a rânduit pentru ei aceeaşi zi de pomenire, arătând astfel importanţa învăţăturilor lor. Istoria micuţei biserici de lângă Mănăstirea Radu Vodă este legată de însăşi istoria Capitalei. Despre Bucur Ciobanul, marele istoric Nicolae Iorga spunea: „Dacă legenda îi aşază locuinţa pe dealul de la Radu Vodă, numind Biserica lui Bucur paraclisul de cimitir al călugărilor mănăstirii lui Alexandru Vodă Mircea şi a nepotului de fiu, Radu, aceasta înseamnă siguranţă populară, păstrată prin viu graiu, de la o generaţie la alta, că acolo e leagănul cetăţii”.