Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Vrednicul de pomenire Patriarh Justinian Marina a fost pomenit vineri, 22 februarie, la Mănăstirea Radu Vodă, cu prilejul împlinirii a 118 ani de la naşterea sa, informează basilica.ro. Arhim. Nectarie Şofelea,
În Duminica Întoarcerii Fiului risipitor, 24 februarie 2019, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit ieri, 24 februarie, Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, împreună cu Preasfințiții Episcopi-vicari patriarhali Varlaam
Arhiepiscopia Târgoviştei organizează, în ziua de 4 martie 2019, examen de capacitate preoţească, sesiunea de primăvară, pentru licenţiaţii și masteranzii în teologie, specializarea Teologie Pastorală, fii
Parohia „Sfântul Ioan”-Moși, Protoieria Sector 2 Capitală, organizează în data de 11 martie 2019, ora 13:30, licitație pentru atribuirea lucrărilor de conservare-restaurare la pictura murală din biserică.
Parohia Ortodoxă „Pogorârea Sfântului Duh” din Șerghiș, Protopopiatul Oradea, Eparhia Oradiei, de gradul III, județul Bihor, organizează licitație de atribuire a lucrărilor de pictură murală din nou, în
Preoții implicați în proiectul „Alege școala!” s-au întâlnit joi, 21 februarie, la Protopopiatul Urziceni pentru a discuta despre activitățile extracurriculare pe care le desfășoară cu copiii, cu scopul
La Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, județul Prahova, a avut loc marți, 19 februarie 2019, vernisajul expoziției itinerante de icoane cu titlul „Icoana, imagine călăuzitoare”. La
Parohia Jegălia, județul Călărași, Protopopiatul Fetești, organizează licitație în ziua de 10 martie 2019 pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou a bisericii parohiale. Biserica are, conform
Departamentul pentru copii și tineret „Ateneul Sfântului Pantelimon” organizează în data de 24 februarie 2019, la ora 11:30, la Biserica „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc din București, vernisajul
La Mănăstirea Văleni din județul Argeș a avut loc marți, 19 februarie, lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, prezidată de chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte
Am primit cu întristare vestea trecerii din această viață, în ziua de 18 februarie 2019, la vârsta de 87 de ani, a preacucernicului părinte profesor Mihai Plătică, preot pensionar. Părintele Mihai Plătică
În ziua de 21 februarie 2019, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a reunit ieri, 21 februarie, în ședință de lucru. Întrunirea din Sala Sinodală a Reședinței Patriarhale a fost prezidată de Preafericitul Părinte Daniel,
Parohia „Sfântul Ioan”-Moși, Protoieria Sector 2 Capitală, organizează în data de 11 martie 2019, ora 13:30, licitație pentru atribuirea lucrărilor de conservare-restaurare la pictura murală din biserică.
În Duminica Vameșului și a Fariseului, care marchează începutul Triodului, Preasfințitul Părinte Sofian, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, a săvârșit Sfânta Liturghie în P
Comunitatea de la Biserica „Izvorul Tămăduirii” din curtea Spitalului Municipal din Râmnicu Sărat organizează, în această perioadă premergătoare Sfintelor Paști, o serie de întâlniri duhovnicești.
În zilele de 18 şi 19 februarie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a desfăşurat în Protoieria Târgu Bujor, judeţul Galaţi, un curs de formare a
Voluntarii de la paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului și medicii de la Institutul Oncologic din București s-au deplasat, din nou, sâmbătă, 16 februarie, în comuna Glina, judetul Ilfov, în cadrul unei noi
La sediul Consiliului Județean Ilfov a avut loc miercuri, 20 februarie 2019, semnarea contractelor de finanțare nerambursabilă în valoare de aproape 30 milioane de lei pentru mănăstirile Sitaru și Căldărușani
În Palatul Patriarhiei din București a avut loc ieri, 20 februarie, ședința anuală de lucru a Adunării Naționale Bisericești, sub președinția Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au desfășurat vineri, 15 februarie 2019, în comuna Cosmești, județul Teleorman, cea de-a 54-a ediție a campaniei „Prevenție și Educație pentru Sănătate
În Sala „Fustel de Coulanges” din istoricul „Palais Universitaire” a Universității din Strasbourg (Franța), a avut loc vineri, 15 februarie 2019, susținerea tezei de doctorat a teologului român
În municipiul Câmpina din județul Prahova se desfăşoară în perioada 17-24 februarie, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pelerinajul „O săptămână de rugăciune alături de Sfântul
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Fraților, vă îmbrățișează Aristarh, cel întemnițat împreună cu mine, și Marcu, vărul lui Barnaba – în privința căruia ați primit porunci; de va veni la voi, primiți-l – asemenea și Isus, cel ce se
Sfântul Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia (†285) erau din oraşul Egeea, din Cilicia (Asia Mică). Ei s-au născut în prima jumătate a secolului al III-lea după Hristos.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 457-458 „Încă pe când era vicar, arhimandritul Andrei Șaguna și-a început activitatea de păstor,
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


