Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie cu doi adulţi şi doi copii a ajuns la 11.668 de lei pe lună în septembrie 2026, în creştere cu 298 de lei (2,6%) faţă de aceeaşi lună din
Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie cu doi adulţi şi doi copii a ajuns la 11.668 de lei pe lună în septembrie 2026, în creştere cu 298 de lei (2,6%) faţă de aceeaşi lună din
Autorităţile de la Bucureşti au întărit imediat paza la obiective şi platforme strategice, iar ministrul afacerilor externe, Dan Neculăescu, l-a convocat, marţi, pe ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti,
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, marţi, un proiect de hotărâre privind încheierea unui acord de înfrăţire între Bucureşti şi Kiev. În document este invocată voinţa celor două
Volumul cifrei de afaceri din serviciile prestate populaţiei a scăzut cu 8,4%, ca serie brută, în primele opt luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2025, pe fondul reducerii activităţilor de jocuri
Ministerul Finanţelor şi Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au vizitat vineri, 1 martie 2019, Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Capitală, unde au oferit flori pacienților și
Parohia „Sfântul Mare Mucenic Haralambie” din Galaţi, str. Movilei nr. 13, Protopopiatul Galaţi, Arhiepiscopia Dunării de Jos, organizează licitaţie cu clauză suspensivă pentru atribuirea lucrărilor de
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor anunţă scoaterea la concurs a următoarelor posturi neclericale vacante: secretar pentru Protopopiatul Ploieşti Sud, cu perioada de candidare până
În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, Arhiepiscopia Dunării de Jos a derulat ample acţiuni filantropice îndreptate către persoanele cu venituri reduse, vârstnici şi familii cu mulţi copii, care sunt
Un grup de 40 de elevi de la Școala de Muzică din Karditsa, Grecia, aflați în pelerinaj în România, au fost primiți luni, 4 martie 2019, de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal,
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit duminică, 3 martie, Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea buzoiană
Credincioşii din satul prahovean Chiţorani, comuna Bucov, au un nou locaş de închinare. Jertfa şi osteneala celor care s-au implicat în lucrările de construcţie a bisericii au fost încununate duminică, 3
În sala de spectacole „Europa” a Consiliului Județean Ialomița, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va avea loc, vineri, 8 martie 2019, ora 17:00,
Emiliano García-Page Sánchez, președintele comunității autonome Castilla-La Mancha din Regatul Spaniei, a vizitat vineri, 1 martie 2019, Palatul Patriarhiei din Bucureşti. Diplomatul spaniol a fost primit de
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie ieri, 3 martie, la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Piața Muncii, București. În
„Cel ce crede în Mine (Hristos), chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25) Părintele Costin-Silviu Dinică, vrednic slujitor al lui Dumnezeu, a trecut la viața veșnică în ziua de vineri, 1 martie
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a aflat în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi (a Lăsatului sec de carne), în mijlocul obştei monahale de la mănăstirea ilfoveană
Școala gimnazială „Maica Domnului”, cu sediul în București, sector 2, anunță organizarea concursului pentru ocuparea unor posturi vacante în cadrul proiectului POCU74/6/18107007 FRIENDS – Facilitarea
Arhiepiscopia Bucureștilor anunță un post vacant de preot la Spitalul clinic „Sfânta Maria”, Protoieria Sector 1 Capitală. Perioada de candidare se încheie la 9 martie 2019.
Parohia Ortodoxă Mânerău, Protoieria Deva, județul Hunedoara, organizează în data de 15 martie 2019, ora 11:00, licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură în tehnica frescă. Detalii se pot obține de
Preoții din cadrul Cercului pastoral Mizil s-a întrunit joi, 28 februarie, la Parohia Grădiştea din Protoieria Urlaţi, județul Prahova. După săvârşirea Sfintei Taine a Maslului de către soborul de slujitori,
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a sfințit joi, 28 februarie 2019, un nou spațiu al Centrului de pelerinaje „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Buzău, amenajat la
Biserica „Sfânta Treime” a Parohiei Gherman din orașul Măgurele, județul Ilfov, veche de mai bine de două secole, va fi restaurată cu fonduri europene. Miercuri, 27 februarie, la Casa de Cultură din Măgurele
Departamentul social-misionar al Arhiepiscopiei Tomisului, coordonat de părintele Vasile Rusnac, aduce la cunoștință bilanțul activităților sociale pe anul 2018 și prioritățile anului 2019. În cadrul
Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman din Dobrogea au fost sărbătoriți în Arhiepiscopia Dunării de Jos. Parohia gălățeană închinată celor doi sfinți străromâni și-a cinstit ocrotitorii încă din
Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Concești, comuna Concești, Protopopiatul Darabani, judeţul Botoşani, organizează licitaţie pentru adjudecarea lucrărilor de pictură din nou în tehnica
Parohia „Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul”, Protoieria Sector 4 Capitală, strada Covasna nr. 23c, sector 4, organizează în data de 13 martie 2019, ora 15:00, la sediul parohiei, licitația pentru atribuirea lucră
Școala gimnazială „Maica Domnului”, cu sediul în București, sector 2, anunță organizarea concursului pentru ocuparea unor posturi vacante în cadrul proiectului POCU74/6/18107007 FRIENDS – Facilitarea
În Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a acordat o atenție deosebită activităților
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea s-a apropiat de Iisus unul dintre ucenicii Săi și I-a zis: Învățătorule, am văzut pe unul care în numele Tău scoate demoni și l-am oprit, pentru că nu-Ți urmează împreună cu noi. Iar Ii
Fraților, stăruiți în rugăciune, priveghind în ea cu mulțumire, rugându-vă totodată și pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă ușa cuvântului, spre a vesti taina lui Hristos, pentru care mă și găsesc
Sfânta Cuvioasă Muceniţă Anastasia Romana (†256) a trăit pe vremea împăraţilor persecutori ai creştinilor, Deciu (250-253) şi Valerian (253-260). În acele vremuri grele pentru creştini, „guvernator al
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 221-222 „Sfântul Mitropolit Varlaam (al Moldovei) l-a îndemnat pe Vasile Lupu să zidească și alte
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


