Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie cu doi adulţi şi doi copii a ajuns la 11.668 de lei pe lună în septembrie 2026, în creştere cu 298 de lei (2,6%) faţă de aceeaşi lună din
Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie cu doi adulţi şi doi copii a ajuns la 11.668 de lei pe lună în septembrie 2026, în creştere cu 298 de lei (2,6%) faţă de aceeaşi lună din
Autorităţile de la Bucureşti au întărit imediat paza la obiective şi platforme strategice, iar ministrul afacerilor externe, Dan Neculăescu, l-a convocat, marţi, pe ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti,
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, marţi, un proiect de hotărâre privind încheierea unui acord de înfrăţire între Bucureşti şi Kiev. În document este invocată voinţa celor două
Volumul cifrei de afaceri din serviciile prestate populaţiei a scăzut cu 8,4%, ca serie brută, în primele opt luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2025, pe fondul reducerii activităţilor de jocuri
Ministerul Finanţelor şi Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc joi, 28 februarie 2019, întrunirea Cercului pastoral numărul 1 al Protoieriei Ploiești Nord, județul Prahova, în cadrul
În cadrul Episcopiei Caransebeșului funcționează Complexul de servicii sociale „Sfântul Vasile cel Mare” cu caracter educațional și medical, alcătuit din: Centrul de zi pentru copii „Sfântul Ierarh Ni
Seminarul Teologic Ortodox din Tulcea și-a sărbătorit joi, 28 februarie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Ioan Casian. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat în
Membrii Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc (CAR) a clerului şi salariaţilor bisericeşti din Arhiepiscopia Bucureştilor s-au întrunit ieri, 28 februarie 2019, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte
Parohia ortodoxă Căianu Mic, Protopopiatul Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud, organizează în data de 12 martie, ora 11:00, licitaţie publică pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou în tehnica frescă
Peste 150 de donatori din orașul Mizil au participat marți, 26 februarie, la cea de-a 10-a ediție a Campaniei Naționale „Donează sânge. Salvează o viață!”, iniţiată de Patriarhia Română. Această nouă e
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a efectuat în zilele de 23 și 24 februarie o vizită pastorală în două parohii românești din Norvegia. Sâmbătă, ierarhul a săvârș
Clericii din cadrul Protopopiatului Ilfov Sud s-au întâlnit marți, 26 februarie, în cadrul unei conferințe preoțești ce a avut loc la Parohia „Sfântul Nicolae”-Pantelimon Sat. Cu această ocazie s-au
În această perioadă se desfășoară ediția a 23-a a „Zilelor Mitropolit Visarion Puiu” în cadrul cărora sunt organizate numeroase activități culturale dedicate omagierii personalității cunoscutului
La sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, de lângă Roma, a avut loc marți, 26 februarie 2019, o sesiune de formare pentru preoții hirotoniți recent sau deveniţi de curând fii duhovniceşti ai eparhiei, se
În Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei a avut loc miercuri, 27 februarie 2019, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, vernisajul expoziției „Chipul satu
Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Statelor Unite ale Americii şi Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, a primit duminică, 24 februarie, un dar de mare preţ pentru credincioşii pe
Românii ortodocşi din Trappes, Franţa, au, începând de săptămâna aceasta, propriul locaş de rugăciune. Slujba de sfinţire a bisericii a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif,
La Muzeul „Nicolae Grigorescu” din Câmpina, a fost vernisată duminică, 24 februarie, expoziţia „Icoane pe lemn” a pictorului Severian Luca. Vizitatorii pot admira 53 de icoane pictate pe lemn în stil
La Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din Capitală a avut loc luni, 25 februarie 2019, finisajul expoziţiei „Brazii”, realizată de Elena Murariu, informează TRINITAS TV. Cu acest prilej, a fost
Persoanele care vor să facă mişcare, dar şi o faptă bună sunt invitate să participe la „Crosul pentru viaţă”, ce va avea loc pe 16 martie în Parcul Alexandru Ioan Cuza. Sâmbătă, 23 februarie, a avut loc
Parohia Viziru de Jos, din Protopopiatul Însurăței, județul Brăila, a organizat duminică, 24 februarie, în cadrul Concursului național catehetic „Hristos: sufletul satului meu”, prima ediție a
Mănăstirea Codru, comuna Baia, județul Tulcea, Protopopiatul Babadag, Episcopia Tulcii, organizează în data de 16.03.2019, la ora 10:00, la sediul mănăstirii, licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură
Parohia Ortodoxă Bucium, Protoieria Făgăraş, judeţul Braşov, organizează în data de 24 martie 2019, ora 12:00, licitaţie în vederea realizării picturii interioare în tehnica tempera pe pânză. Informații
Parohia Ortodoxă Orlat 2, Protoieria Săliște, judeţul Sibiu, organizează în data de 24 martie 2019, ora 12:00, licitaţie în vederea realizării picturii interioare în tehnica frescă. Informații la părintele
Parohia Loloiasca, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, Protoieria Urlați, județul Prahova, organizează în data de 25.03.2019, ora 12:30, licitație pentru atribuirea lucrărilor de conservare-restaurare la
În cadrul unei noi ediții a campaniei „Prevenire și depistare a cancerului de col uterin”, derulată sâmbătă, 23 februarie, de către Institutul Oncologic din București și voluntarii Paraclisului Catedralei M
Ierarhii din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei au săvârşit în Duminica a 34-a după Rusalii, a Întoarcerii Fiului risipitor, Sfânta Liturghie la catedrale, biserici de parohii şi paraclise eparhiale şi le-au
O acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină a avut loc vineri, 22 februarie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Galaţi, când 50 de persoane
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea s-a apropiat de Iisus unul dintre ucenicii Săi și I-a zis: Învățătorule, am văzut pe unul care în numele Tău scoate demoni și l-am oprit, pentru că nu-Ți urmează împreună cu noi. Iar Ii
Fraților, stăruiți în rugăciune, priveghind în ea cu mulțumire, rugându-vă totodată și pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă ușa cuvântului, spre a vesti taina lui Hristos, pentru care mă și găsesc
Sfânta Cuvioasă Muceniţă Anastasia Romana (†256) a trăit pe vremea împăraţilor persecutori ai creştinilor, Deciu (250-253) şi Valerian (253-260). În acele vremuri grele pentru creştini, „guvernator al
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 221-222 „Sfântul Mitropolit Varlaam (al Moldovei) l-a îndemnat pe Vasile Lupu să zidească și alte
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


