Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie cu doi adulţi şi doi copii a ajuns la 11.668 de lei pe lună în septembrie 2026, în creştere cu 298 de lei (2,6%) faţă de aceeaşi lună din
Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie cu doi adulţi şi doi copii a ajuns la 11.668 de lei pe lună în septembrie 2026, în creştere cu 298 de lei (2,6%) faţă de aceeaşi lună din
Autorităţile de la Bucureşti au întărit imediat paza la obiective şi platforme strategice, iar ministrul afacerilor externe, Dan Neculăescu, l-a convocat, marţi, pe ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti,
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, marţi, un proiect de hotărâre privind încheierea unui acord de înfrăţire între Bucureşti şi Kiev. În document este invocată voinţa celor două
Volumul cifrei de afaceri din serviciile prestate populaţiei a scăzut cu 8,4%, ca serie brută, în primele opt luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2025, pe fondul reducerii activităţilor de jocuri
Ministerul Finanţelor şi Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Parohia „Adormirea Maicii Domnului”- Maioreasa din Drobeta-Turnu Severin, str. Smîrdan nr. 2, Protoieria Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți, Episcopia Severinului și Strehaiei, organizează licitație cu
Elevii Liceului Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiențe Auditive din Buzău au derulat luni, 4 martie 2019, două activități inedite în cadrul proiectului „Desenăm pentru viață”. La inițiativa pr.
La Biserica Domnească „Sfâtul Anton” - Curtea Veche din București a debutat ieri, 7 martie, seria conferințelor dedicate perioadei premergătoare praznicului Învierii Domnului, intitulată „7 trepte către
O delegație de jurnaliști din cadrul Centrului de presă BASILICA al Patriarhiei Române se află zilele acestea (6-8 martie 2019) la Bruxelles pentru a vizita parohii ortodoxe românești din Belgia și pentru un tur
Centrul de tineret „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” - Moniom, județul Caraș-Severin, a împlinit 5 ani de la înființare la începutul lunii martie 2019. Copii, tineri și părinți din municipiul
Parohia Olari, Protoieria Sector 2 Capitală, prin Centrul social-educațional Adorno, organizează în perioada 10-11 aprilie 2019, concursul „Răsună toaca pe pământ și-n cer”, ediţia 1. Concursul se
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au desfășurat luni, 4 martie 2019, în comuna ialomițeană Sinești, cea de-a 55-a ediție a campaniei „Prevenție și educație pentru sănătate”. În
Parohia Bazilescu organizează la 10.03.2019 licitație în vederea atribuirii lucrărilor de conservare-restaurare a picturii murale realizate în tehnica ulei, la biserica parohială cu hramurile „Sfântul
Parohia Ortodoxă Căianu Mic, Protopopiatul Beclean, judeţul Bistriţa Năsăud, organizează în data de 12 martie, ora 11:00, licitaţie publică pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou în tehnica frescă
Parohia Oprișenești, localitatea Oprișenești, Protoieria Făurei, județul Brăila, organizează la 30 martie 2019, în biserica parohială cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, licitație pentru atribuir
Arhiepiscopia Bucureștilor anunță următoarele posturi neclericale vacante: inspector eparhial la Sectorul cultural și comunicații media; redactor la Sectorul cultural și comunicații media - redacția
La Parohia Buna Vestire-Belu din București au avut loc în perioada 24 februarie - 1 martie 2019, mai multe activități dedicate copiilor. Copiii de la Școala Gimnazială „George Bacovia” și Colegiul Economic
Centrul de dialog şi cercetare în teologie, filosofie şi ştiinţă din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti a organizat marţi, 5 martie 2019, Conferinţa „Adevăr, cu
Luni, 4 martie 2019, în cadrul programului național „România prinde rădăcini”, de reîmpădurire a unor zone ale țării noastre, la Mănăstirea Cârlomăneşti din judeţul Galaţi, s-a desfășurat o
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a săvârșit marți, 5 martie 2019, hirotesia întru duhovnic pentru doi preoți recent hirotoniți, părintele Nicolae
În contextul Anului omagial al satului românesc, la Școala gimnazială din localitatea constănțeană Mihai Viteazul, a debutat miercuri, 6 martie 2019, partea a doua a proiectului școlar-
Vrednicul de pomenire Patriarh Iustin Moisescu a fost pomenit marți, 5 martie, în biserica din satul său natal. La împlinirea a 109 ani de la nașterea celui de-al patrulea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române,
Parohia Bazilescu organizează la 10.03.2019 licitație în vederea atribuirii lucrărilor de conservare-restaurare a picturii murale realizată în tehnica ulei, la biserica parohială cu hramurile „Sfântul Ierarh
Parohia „Sfântul Mare Mucenic Haralambie” din Galați, str. Movilei 13, Protoieria Galați, Arhiepiscopia Dunării de Jos, organizează licitație cu clauză suspensivă pentru atribuirea lucrărilor de pictură
La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei a avut loc luni, 4 martie 2019, examenul de capacitate preoţească, sesiunea de primăvară, la care au participat absolvenţi ai cursurilor de licenţă
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, s-a aflat zilele trecute în mijlocul credincioșilor români din insula suedeză Gotland și din Stockholm. Duminică, 3 martie 2019, ierarhu
În contextul Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari), Sectorul cultural-educațional al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a organizat luni, 4 martie, un
Sâmbătă, 2 martie 2019, la Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula a avut loc cea de-a 16-a ediție a Balului „Mărțișor” dedicat elevilor care învață la acest liceu și şcoală generală
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului fac din nou apel de înscrieri la „Crosul pentru viață 2019”, ce va avea loc pe data de 16 martie 2019, eveniment sportiv organizat în scop caritabil cu
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea s-a apropiat de Iisus unul dintre ucenicii Săi și I-a zis: Învățătorule, am văzut pe unul care în numele Tău scoate demoni și l-am oprit, pentru că nu-Ți urmează împreună cu noi. Iar Ii
Fraților, stăruiți în rugăciune, priveghind în ea cu mulțumire, rugându-vă totodată și pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă ușa cuvântului, spre a vesti taina lui Hristos, pentru care mă și găsesc
Sfânta Cuvioasă Muceniţă Anastasia Romana (†256) a trăit pe vremea împăraţilor persecutori ai creştinilor, Deciu (250-253) şi Valerian (253-260). În acele vremuri grele pentru creştini, „guvernator al
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 221-222 „Sfântul Mitropolit Varlaam (al Moldovei) l-a îndemnat pe Vasile Lupu să zidească și alte
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


