Patriarhul României la Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou

În Duminica a doua după Paşti, a Sfântului Apostol Toma, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a aflat în mijlocul credincioşilor Parohiei „Sfântul Elefterie”-Nou, Paraclis Patriarhal, din Bucureşti. În cuvântul de învăţătură, Preafericirea Sa le-a vorbit celor prezenţi despre mărturisirea Sfântului Apostol Toma referitoare la Învierea şi dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos, precum şi despre viaţa şi virtuţile Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, prăznuit în Biserica Ortodoxă în fiecare an la 5 mai.

Întâistătătorul Bisericii noastre le-a explicat credincioşilor prezenţi în număr mare la Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou, Paraclis Patriarhal, că Duminica Sfântului Apostol Toma este numită a doua duminică după Paşti, şi nu prima, deoarece toată Săptămâna Luminată este considerată ca fiind o Duminică. Făcând referire la mărturisirea Sfântului Toma, „Domnul meu şi Dumnezeul meu” (Ioan 20, 28), Patriarhul României a precizat că aceasta cuprinde deodată adevărul Învierii Domnului, precum şi adevărul dumnezeirii Sale. „Sfântul Apostol Toma nu numai că a mărturisit că Iisus Cel răstignit este Iisus Cel înviat, nu a mărturisit doar adevărul Învierii Sale, ci a mărturisit şi dumnezeirea Sa. El a atins trupul care s-a zămislit de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi a mărturisit pe Dumnezeu Cel nelimitat. A atins trupul văzut şi a mărturisit pe Dumnezeu Cel nevăzut. De aceea, mărturisirea lui nu este doar mărturisirea Învierii lui Hristos, ci şi mărturisirea dumnezeirii lui Hristos”, a reliefat Părintele Patriarh Daniel.

„Credinţa, o legătură vie cu Persoana lui Hristos”

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat ce înseamnă fericirea rostită de Mântuitorul Iisus Hristos: „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 29). „Ce înseamnă această fericire, de a nu vedea şi totuşi a crede? Aceasta înseamnă că noi cunoaştem pe Dumnezeu, nu atât prin pipăire, prin atingere cu mâna, cu simţurile, cât prin credinţă. Credinţa este o capacitate spirituală de a vedea pe Cel Nevăzut, de a simţi prezenţa lui Dumnezeu în Biserică, în viaţa noastră şi în lume, printr-o simţire duhovnicească, numită ochii sufletului. Deci, cei care au crezut, nu pentru că au văzut cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului, pe Hristos Cel înviat, aceia sunt fericiţi. De fapt, credinţa noastră este bazată pe faptul că Evanghelia răstignirii şi Învierii lui Hristos a fost propovăduită în lume prin predica Sfinţilor Apostoli, care au văzut cu ochii trupeşti pe Hristos Cel răstignit şi înviat. Iar noi am primit credinţa din auzite. Credinţa noastră se bazează pe credinţa apostolică (...). Vederea aceasta duhovnicească a lui Hristos este o vedere dincolo de simţuri. Sfântul Apostol Pavel spune că, de fapt, credinţa este încredinţarea sau pregustarea celor nădăjduite şi dovedirea sau confirmarea lucrurilor celor nevăzute (Evrei 11, 1). Prin credinţă noi pregustăm cele promise şi tot prin credinţă se confirmă cele nevăzute”, a spus Preafericirea Sa. „Credinţa nu este o convingere intelectuală, de ordin filosofic sau cultural” - a mai adăugat Patriarhul României -, „credinţa este o legătură vie, o relaţie personală cu Persoana lui Hristos Cel răstignit şi înviat, al cărui nume îl purtăm noi, şi anume, numele de creştini. Credinţa este o legătură mai tare decât moartea, mai tare decât spaţiul, care separă pe oameni, mai tare decât timpul care separă generaţiile, este legătură în Duhul Sfânt.”

Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou

Preafericirea Sa a vorbit la final despre viaţa Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, un mare rugător şi mărturisitor al lui Hristos. „Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou a trăit între anii 1384 şi 1426, adică în secolul al 14-lea şi începutul secolului al 15-lea. El s-a născut în ziua Înălţării Sfintei Cruci, pe 14 septembrie, în cetatea Trikala din Grecia şi a primit la botez numele Constantin (...). La vârsta de 14 ani a intrat în Mănăstirea «Buna Vestire», zidită pe locul numit Muntele Neprihăniţilor de lângă localitatea Nea Makri, unde a vieţuit 27 de ani în post, rugăciune şi smerenie. Fiind prins de otomani, aceştia l-au ţintuit cu piroane cu capul în jos. L-au chinuit şi în cele din urmă i-au înfipt în pântece un lemn aprins. Astfel, Sfântul Efrem a trecut la Domnul ca mucenic, în ziua de 5 mai. Mănăstirea unde el a vieţuit a fost părăsită timp de peste 500 de ani şi despre el nu s-a mai ştiut nimic. În 1945 a fost redeschisă (...). Pe 3 ianuarie 1950, după 524 de ani de la moartea sa, au fost găsite moaştele sale. În anul 2011, Patriarhia Ecumenică, la cererea Bisericii Greciei, l-a trecut în rândul sfinţilor”, a spus Întâistătătorul Bisericii noastre. Un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou se află şi la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, precum şi la Reşedinţa Patriarhală.

La final, Părintele Patriarh Daniel a oferit pentru Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou, Paraclis Patriarhal, mai multe cărţi apărute recent la Editurile Patriarhiei Române, şi tămâie naturală din Oman. La rândul său, pr. paroh Valer Ulican, protoiereul Protopopiatului Sector 5 Capitală, i-a mulţumit Preafericirii Sale pentru cuvântul de învăţătură şi binecuvântare, oferindu-i un buchet de flori.