În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Forumul „The State of Europe” la Palatul Patriarhiei
La Palatul Patriarhiei a avut loc joi, 9 mai 2019, prima parte a Forumului „The State of Europe” care s-a desfășurat pentru prima dată la București și a fost dedicat situației Europei din perspectivă creștină. Evenimentul prilejuit de celebrarea Zilei Europei este organizat anual din 2011 în țara aflată la Președinția Uniunii Europene de Centrul de Studii Europene „Robert Schuman”.
În cadrul evenimentului desfășurat la Palatul Patriarhiei, părintele consilier patriarhal arhid. Ionuț Mavrichi de la Biroul de presă al Patriarhiei Române, împreună cu scriitorul Jeff Fountain de la „The Schuman Centre for European Studies” au purtat o discuție referitoare la rolul Crezului de la Niceea în definirea istoriei Europei. „Ziua Europei a fost marcată la Palatul Patriarhiei prin găzduirea unui eveniment organizat de «The Schuman Centre for European Studies», un eveniment dedicat Europei și îndeosebi rădăcinilor creștine ale Europei. S-a plecat de la o meditație relativ scurtă despre Crezul de la Niceea și Constantinopol, un Crez care a fundamentat rădăcina comună creștină a Europei. Sunt dezbateri importante, mai ales că există tendințe care nu țin seama de aceste rădăcini, deși foarte mulți dintre cetățenii europeni își declară valorile creștine. Este o dezbatere foarte necesară în lumea în care trăim. Dacă ne uităm la peisajul religios, observăm că problema religioasă devine din ce în ce mai importantă”, a spus părintele arhid. Ionuț Mavrichi.
Evenimentul a inclus și prelegerea „Poate moștenirea noastră creștină să inspire astăzi proiectul european?” susținută de Teodor Baconschi, care a evidențiat rădăcinile creștine ale Europei și a subliniat modul în care acestea pot informa actualul proiect european. „Cel mai important mesaj al prelegerii cred că este acela că, atât în vestul, cât și în estul continentului, creștinii trebuie să își dea mâna, să retrăiască moștenirea comună fără complexe și să-L mărturisească pe Hristos mai ales în spațiul public, nu doar în intimitatea lor. Cred că am făcut și o diferențiere necesară între mărturisirea creștină și toate etichetele infamante care se pun asupra ei: fanatism sau naționalism. Am arătat că există o trăire a faptului religios în spațiul nostru ortodox care este perfect compatibilă cu valorile democrației. De altfel, oaspeții noștri l-au evocat pe Robert Schuman și au citat din opera unuia dintre poeții fondatori ai Uniunii Europene câteva idei cu care nu putem fi decât de acord: «Fără rădăcinile ei creștine, Europa nu poate ajunge decât la anarhie sau la tiranie»”, a spus Teodor Baconschi.
Moderatorul evenimentului, scriitorul Jeff Fountain de la „The Schuman Centre for European Studies” a vorbit despre rolul Crezului de la Niceea în definirea istoriei Europei.
A doua parte a Forumului „The State of Europe” a avut loc ieri la Palatul Parlamentului din București și a cuprins mai multe workshopuri și întâlniri.