Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Praznicul praznicelor” la Catedrala „Învierea Domnului” din Caransebeș
Și în acest an, în noaptea Învierii, la Catedrala Episcopală din Caransebeș au venit foarte mulți credincioși ce au primit Sfânta Lumină de la Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, care a oficiat prima parte a Utreniei Învierii, pe esplanada Catedralei Episcopale. Sfânta Lumină de la Mormântul Domnului din Ierusalim a fost adusă în Episcopia Caransebeșului de o delegație de la Centrul eparhial, care a întâmpinat-o pe Aeroportul Internațional din Timișoara.
„Mulți credincioși s-au adunat și în fața catedralei din Caransebeș în noaptea sfântă a Învierii, au primit lumină din Lumina lui Hristos, iar după prima parte a slujbei Învierii, care s-a oficiat pe esplanada catedralei, am intrat în biserică și am ascultat cu multă luare-aminte cântările Învierii, canonul Paștilor, alcătuit de Sfântul Ioan Damaschin. Așadar, ne-am bucurat cu toții și în acest an la praznicul praznicelor și sărbătoarea sărbătorilor, pentru că mesajul Mântuitorului, «Bucurați-vă!», a ajuns și în inimile și sufletele noastre, mesaj pe care l-a transmis pentru prima dată femeilor mironosițe, atunci când L-au întâlnit pe Domnul înviat din morți”, a afirmat ierarhul.
După slujba Învierii, Preasfinția Sa a binecuvântat „Paştile”, pâinea şi vinul, din care credincioşii iau în fiecare zi din Săptămâna Luminată.
Sfânta Liturghie a praznicului Învierii Domnului a fost săvârşită la Catedrala Episcopală, în prima zi a Sfintelor Paşti, de către Părintele Episcop. La sfânta slujbă au participat numeroşi credincioşi, iar răspunsurile au fost date de corul acestui sfânt lăcaş, condus de părintele Petru Paica.