Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite la Miercurea Ciuc
Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit prima Sfântă Liturghie a Darurilor înainte sfințite din acest post, la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc, în cea de a cincea zi din Postul Mare, la ceas de Vecernie.
Arhimandritul Hrisostom Chiriac, consilier eparhial în cadrul Episcopiei Covasnei şi Harghitei, a rostit un cuvânt de învățătură cu privire la importanța trăirii autentice a pocăinței. Referindu-se la specificul Liturghiei Darurilor înainte sfințite, arhim. Hrisostom Chiriac a arătat că aceasta este o slujbă lipsită de fastul liturgic al Liturghiilor Sfântului Ioan Gură de Aur sau Sfântului Vasile cel Mare, dar „este bogată în trăire și în simțire, iar cântările ei ne introduc într-o atmosferă de taină și adâncime”. De asemenea, a evidențiat în mod deosebit dimensiunea tăcerii: „Această slujbă este caracterizată de multă liniște; în momentele rânduite, atât preotul, cât și strana nu spun nimic - tăcere deplină. Iar această tăcere ne învață că doar în liniște putem simți cu adevărat prezența lui Dumnezeu”.
Credincioșii care s-au pregătit au primit Sfânta Împărtășanie, ca încununare a ostenelii lor duhovnicești. La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Episcop Andrei i-a binecuvântat pe toți cei prezenți, mulțumindu-le pentru participare și pentru râvna arătată în această perioadă de pocăință.



.jpg)
