Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Documentar Biserica Mavrogheni - trei veacuri de credinţă şi cultură

Biserica Mavrogheni - trei veacuri de credinţă şi cultură

Un articol de: Tudorel Petecilă - 19 Feb, 2008

În apropiere de Piaţa Victoriei, în aglomeratul şi zgomotosul centru al Bucureştiului, pe micuţa stradă a Monetăriei, descoperim o oază de verdeaţă, de linişte şi de plăcută atmosferă duhovnicească: Biserica Mavrogheni. Curtea spaţioasă şi frumos amenajată, vegetaţia bogată şi biserica micuţă cu, un aer vechi, dar foarte plăcut, te fac, parcă, să crezi că ai ieşit din realitate şi că păşeşti într-un tărâm spiritual, divin.

Biserica Mavrogheni a fost zidită de domnitorul fanariot Nicolae Petre Mavrogheni, într-un loc pitoresc, situat, în acea vreme, în afara oraşului, „la capătul podului Mogoşoaia“. Ea făcea parte dintr-un întreg complex, realizat pe o suprafaţă de 16 hectare, care cuprindea trei aşezăminte, un „foişor domnesc“ (o casă de agrement a domnitorului), o biserică şi „vistieria apelor“ - rezervorul principal, unde se colecta apa de izvor care alimenta întreaga reţea de cişmele înfiinţată de domnitor, ca primă măsură după instalarea sa pe tronul Ţării Româneşti.

Biserica preferată a domnitorului

Pisania originală nu s-a păstrat, aşa încât nu cunoaştem data exactă a sfinţirii acestui lăcaş. biserica exista, însă, la sfârşitul anului 1787, iar această informaţie provine dintr-un hrisov al domnitorului, în care se spune: „Am zidit şi biserică de piatră întru cinstea şi prăznuirea Stăpânei noastre, Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria“.

Biserica era o construcţie de zid din cărămidă tencuită, în plan triconc, cu turle pe naos şi pronaos. Ea a servit mai întâi ca biserică de mănăstire, iar primul egumen a fost ieromonahul Dionisie, care a cârmuit lăcaşul până în 1805.

Domnitorul a purtat o grijă deosebită aşezământului, înzestrându-l cu numeroase domenii şi bunuri (unele confiscate de la boieri) şi închinându-l, după cum era obiceiul, mănăstirii Ecatoniapiliani („cea cu o sută de portaluri“), întemeiată de Sfânta Elena împărăteasa, în insula Paros, locul natal al voievodului. Hramul acestei biserici a fost, de la început, „Izvorul Tămăduirii“ (sărbătoare în cinstea Maicii Domnului, care se prăznuieşte vineri, în Săptămâna luminată), iar cu acest prilej avea loc sfinţirea apei în cadrul unor slujbe fastuoase, desfăşurate în curtea bisericii (obiceiul este neschimbat până astăzi, iar numărul participanţilor este impresionant). Apa sfinţită aici avea reputaţia de a fi tămăduitoare, existând multe mărturii, în epocă, ale persoanelor care s-au vindecat de anumite boli.

Biserica a avut mult de suferit în urma cutremurului din 1839 şi a fost reconstruită, pe aceleaşi temelii, în 1847, prilej cu care este suprimată turla din pronaos. În 1890, biserica este refăcută parţial, iar în 1902, beneficiază de o reparaţie radicală, cu această ocazie punându-se şi o nouă pisanie, care există până astăzi. Cutremurul din 1940 a avariat clopotniţa, care a fost dărâmată, dar s-a reconstruit recent, prin grija actulalilor preoţi slujitori.

Catapeteasmă unică

Catapeteasma este singura piesă rămasă din vechiul lăcaş şi impresionează până astăzi prin originalitate. Ea este construită din zid gros de 80 de centimetri şi păstrează cu fidelitate expresia iniţială de sorginte barocă, cu influenţe orientale. Este pictată în frescă, direct pe zid, iar icoanele, situate într-un fel de nişe, sunt delimitate de reliefuri vegetale. Abundenţa motivelor ornamentale lucrate în stucatură şi modul de tratare a reliefurilor conferă catapetesmei personalitate, vitalitate şi valoare artisică.

Tipografie, spital, şcoală

În decursul istoriei recente a României, ansamblul de pe lângă biserica „Izvorul Tămăduirii“ a jucat un rol important. La tipografia înfiinţată chiar de Nicolae Mavrogheni s-au tipărit lucrări emblematice pentru poporul nostru. Punctul culminant a fost atins odată cu activitatea lui Ion Heliade Rădulescu, care va tipări aici „Curierul românesc“ - prima gazetă în limba română, cu caractere chirilice. Tot aici a văzut lumina tiparului „Regulamentul Organic“ - prima constituţie a României moderne, prima carte de muzică bisericească „în sistema nouă“ (modul în care se cântă şi astăzi) din lume, alcătuită de Petru Efesiu, precum şi multe alte cărţi laice şi religioase. În 1872, Heliade moare şi este îngropat în curtea bisericii, iar deasupra mormântului său s-a ridicat, în semn de recunoştinţă şi preţuire, un frumos monument, care poate fi admirat şi astăzi.

Lângă biserică, domnitorul a înfiinţat şi un spital numit „Filantropia“ („iubire de oameni“) care, renovat şi extins, păstrează şi astăzi acelaşi nume.

Încă de la întemeierea bisericii, aici funcţiona şi o şcoală (dascălul acesteia este amintit în documente ca o persoană importantă a complexului de la „Cişmea“), lucru care a dus şi la înfiinţarea, în 1852, a „Şcolii de arte şi meserii“ căreia, în 1870, îi ia locul Monetăria Statului (de aici şi numele actual al străzii, care, înainte, se numea Mavrogheni). În acel loc, astăzi funcţionează o şcoală generală, care păstrează tradiţia vechiului aşezământ, deoarece elevii vin cu dragoste şi cu evlavie să se roage lui Dumnezeu în biserica de care îi desparte numai un zid.

La Mavrogheni, istoria încă se mai scrie

Prin trecutul încărcat cu evenimente reprezentative pentru neamul românesc, dar şi prin atmosfera duhovnicească deosebită din timpul slujbelor, biserica Mavrogheni atrage şi astăzi numeroşi credincioşi, ca să nu mai amintim de vizitatorii din toate colţurile lumii, care găsesc aici un simbol al ortodoxiei româneşti. Uşile acestei bisericii sunt deschise zilnic celor care caută un loc în care să iasă din rutina şi empiricul cotidianului. Lucrarea învăţătorească desfăşurată aici (predici, cateheze, diferite întâlniri pe teme religioase, adresate în special tinerilor etc.), biblioteca recent amenajată, cântarea liniştită şi armonioasă şi activitatea filantropică intensă fac istoria şi tradiţia acestui lăcaş sfânt să continue, străbătând secolele.

Odată cu primăvara acestui an, biserica Mavrogheni va intra într-un amplu program de restaurare şi consolidare.

Domnitorul a decretat ca bisericile să fie deschise zilnic

Ctitorul bisericii cu hramul „Izvorul Tămăduirii“ este domnitorul fanariot din Ţara Românească Nicolae Mavrogheni (1786-1790). Deşi a avut o domnie relativ scurtă, datorită complexităţii realităţilor istorice din acea perioadă, a dat dovadă de o purtare de grijă deosebită faţă de condiţiile de trai ale poporului în general (a înfiinţat, printre altele, şi un foişor în parcul Obor, unde oricine i se putea adresa), dar şi de viaţa bisericească, în special. El a decretat ca bisericile să fie deschise în fiecare zi, a dat legi cu privire la revigorarea trăirii religioase (toată lumea avea obligaţia să mergă la biserică în zilele de sărbătoare) şi a consolidat numeroase mănăstiri, chiar dacă pe unele le-a fortificat în scopul apărării oraşului. Este cunoscut şi prin anumite acte de cruzime la adresa boierilor şi a răufăcătorilor.

A fost omorât din ordinul sultanului Hassan Paşa, datorită insubordonării faţă de Imperiul Otoman.

Mormântul lui Horia Bernea

Horia Bernea este considerat unul dintre cei mai inspiraţi pictori pe care i-a dat România, în toate timpurile. O mare împlinire a activităţii sale de maturitate este Muzeul Ţăranului Român, unde, fiind numit director general în 1990, a ctitorit cel mai important aşezământ de cultură tradiţională din România, organizat după toate exigenţele muzeisticii contemporane. În această calitate, a adus instituţiei un nou prestigiu, care include şi distincţia „European Museum of the Year“ (1996), dar şi un plus de har inimitabil, pe care nimeni şi nimic nu-l va putea probabil substitui. Artistul a încetat din viaţă în seara zilei de 4 decembrie 2000, la Paris, şi a fost înmormântat, patru zile mai târziu, la Biserica Mavrogheni. Pe ultimul drum l-au condus numeroase personalităţi ale lumii culturale, iar slujba a fost oficiată de un sobor condus de vrednicul de pomenire patriarhul Teoctist. În fiecare an, în ziua când se oficiază parastasul pentru pomenirea lui Horia Bernea, în curtea bisericii se adună toţi cei care l-au preţuit şi l-au iubit pentru a-i aduce omagiul recunoştinţei lor.

Constantin Brâncuşi, cântăreţ la biserica Mavrogheni

Constantin Brâncuşi se numără printre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, iar operele sale revelează până astăzi, întregii lumi, dimensiunea sacră a realităţii satului românesc. Fiind un creştin ortodox în adevăratul sens al cuvântului, lucru demonstrat de întreaga sa viaţă şi operă, îşi dedică perioada tinereţii slujirii lui Dumnezeu şi Bisericii. În timpul studiilor la Facultatea de Arte Frumoase din Bucureşti, a cântat în corul bisericii Mavrogheni unde, după mărturia ilustrului V. G. Paleologu, „urca «Aliluia» până la expir, ba chiar ajungea să moduleze de o sută de ori «Doamne, miluieşte!», uimindu-şi asistenţa“.