Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Concursul „S.O.S. - Limba română“, la seminarul teologic ieşean
În penultima zi a lunii octombrie, pe data de 30, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare“ din Iaşi a avut loc cea de-a treia ediţie a concursului „S.O.S. - Limba română“. Concursul a fost pregătit de prof. Carmen Dura. S-au înscris 46 de elevi, care au intrat într-o etapă eliminatorie, rămânând în concursul propriu-zis doar 18 elevi. Etapa a doua a constat dintr-o serie de 40 de întrebări, având două variante. Timpul de gândire pentru fiecare întrebare a fost de 15 secunde, fiind indicat cu ajutorul metronomului. Concursul a fost prezentat de către elevul Cătălin Acatrinei, student la Facultatea de Teologie din Iaşi şi fost elev seminarist. La final, premianţii au primit diplome şi cărţi din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, prin intermediul părintelui consilier Hrisostom Rădăşanu. Premianţii au fost următorii: premiul I - elevul Iliescu Codrin-Constantin (clasa a X-a B), premiul al II-lea - elevul Cărare Alexandru-Neculai (clasa a XI-a A), premiul al III-lea - Mihalache Simona (clasa a XII-a C) şi Graur Teodor (clasa a X-a C). Următorii elevi au primit menţiuni: Diac Dumitru (clasa a X-a B), Apopei Ştefan (clasa a XI-a A), Simiraş Ionuţ (clasa a XI-a A), Olaru Adelina (clasa a X-a C), Gherasă Gabriel (clasa a X-a A). (Tudorel Rusu)



.jpg)