Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Deschide ușa, creștine!
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” găzduiește expoziția de fotografie „Deschide ușa, creștine!” care prezintă uși de biserici și aduce în prim-plan legătura dintre spațiul sacru și spațiul profan. Fotografiile sunt realizate de un amator, Nicoleta Constantin, care și-a propus să deschidă sufletele creștinilor prin intermediul acestei expoziții.
Uși mari, mici, ferecate, închise sau întredeschise, toate transmit ceva, iar mesajul e unul aparte pentru fiecare om care le privește. Nicoleta Constantin a fotografiat uși de biserici și mesajul celor 25 de fotografii expuse este un îndemn la credință. Aceasta a făcut multe fotografii în perioada stării de urgență, când bisericile au fost închise și dorește să tragă un semnal de alarmă prin titlul sugestiv al expoziției, de a nu închide calea credincioșilor spre casa lui Dumnezeu.
Într-o zi friguroasă de ianuarie, când nimeni nu se gândea la pandemia care urma să ia amploare, trecând prin fața unei biserici, Nicoleta Constantin și-a propus să realizeze o expoziție care să aibă ca obiectiv principal ușile de biserici. Aceasta crede că „Dumnezeu nu abandonează faptele bune și grație Lui și Muzeului Național al Satului «Dimitrie Gusti», instituție care promovează și conservă folclorul și patrimoniul religios, parte a patrimoniului imaterial și spiritual al umanității. Expoziția vine și ca un îndemn la credință, în contextul sărbătorilor de iarnă. Coloana sonoră de prezentare a expoziției este chiar frumosul colind «Deschide ușa, creștine!» Am fotografiat zeci de locașuri de cult, monumente de patrimoniu din București și din alte orașe, dintre care am ales 25, poate nu cele mai reușite fotografii, dar cele mai de suflet. De ce uși și nu alte elemente? Pentru că ușile ne determină să punem niște întrebări: «ce este în spatele ușii?», «de ce mă aflu aici?», «ce m-a determinat să ajung în fața ușii?», «să intru sau să nu intru?», «oare am cheia potrivită?» A minimaliza rolul acestui element de arhitectură ce delimitează spații și lumi, a-l reduce la nivelul unui simplu obiect de decor sau utilitate ar însemna lipsirea de importanță a elementului de legătură dintre spațiul sacru și spațiul profan”.
În cele 25 de fotografii aveți ocazia să vedeți uși ale unor biserici din București, precum Biserica Bucur Ciobanul, Biserica Elefterie, Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou, dar și Catedrala Patriarhală.
Fotografiile din cadrul expoziției „Deschide ușa, creștine!” pot fi admirate în foaierul clădirii administrative a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, până la jumătatea lunii ianuarie, zilnic între orele 9:00 și 17:00.
(Alexandra Drugan)