Cei doi reprezentanți ai Biroului de presă al Patriarhiei Române, pr. Adrian Agachi și pr. Florin-Ciprian Petre, și-au lansat sâmbătă, 6 iunie, cele mai noi cărți în cadrul Salonului internațional de carte Bookfest, la standul Editurilor Patriarhiei Române și al Tipografiei Cărților Bisericești. Ambele lansări au fost moderate de pr. Ștefan Zară, consilier cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Expoziție destinată artei funerare
La Palatul Suțu din București va putea fi vizitată, din 1 octombrie 2025, expoziţia temporară „Arta funerară în spaţiul românesc. Tematici şi simboluri pornind de la schiţele lui Frederic Storck”. Potrivit organizatorilor, vor fi expuse machete şi schiţe „pentru cimitire din Bucureşti, Craiova şi Buzău, puse în dialog cu exemple occidentale care au inspirat arta românească”. Vizitatorii vor putea admira patru machete inedite ale unor monumente păstrate şi astăzi în cimitire precum Bellu şi Dumbrava, care dezvăluie procesul complet de creaţie.
Printre invitații la vernisaj se numără și Damian Anfile, inspector de specialitate în cadrul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, cunoscut pentru activitatea de cercetare şi pentru contribuţia la popularizarea istoriei funerare prin ghidajele desfăşurate în Cimitirul Şerban Vodă (Bellu) şi în alte zone istorice ale Bucureştiului.
Frederic Storck (1872-1942) a fost sculptor, cronicar de artă și profesor, fiul sculptorului Karl Storck. Este una dintre figurile reprezentative ale sculpturii interbelice. A semnat statuile „Giganții”, din Parcul Carol din Capitală, dar și multe ale lucrări de pe edificii și instituții publice din țară.



.jpg)