Biblioteca Metropolitană București - filiala „Cezar Petrescu” găzduieşte expoziția „Anotimpul Luminii”, care prezintă icoane realizate de meșterii Adrian Bițică și Romeo Hățiș, dar și peisaje se
Traseu turistic dedicat culturii șvabilor în Bihor și Satu Mare
Patru județe, două din România (Bihor și Satu Mare) și două din Ungaria (Szabolcs-Szatmar-Bereg şi Hajdu-Bihar), vor fi integrate într-o rută cultural-turistică a şvabilor, în următorii doi ani şi jumătate, printr-o finanțare asigurată de Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).
Scopul acestui proiect transfrontalier este cercetarea şi cartografierea cuprinzătoare a patrimoniului şvab în cele patru judeţe transfrontaliere, apoi realizarea unei publicaţii de specialitate care va sintetiza concluziile cercetării, construirea unui memorial şvab de tip hambar şi a unui spaţiu expoziţional în Sóstó Skanzen, precum şi crearea unui website comun trilingv (română, maghiară și engleză), care să conţină o hartă interactivă a traseului şvab.
Proiectul este inițiat de Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din Judeţul Bihor (Oradea Heritage, România), în parteneriat cu Muzeul „Jósa András” din Nyíregyháza (Ungaria). Bugetul total este de 1.663.530,01 euro, din care 80% reprezintă finanţarea europeană, 2% contribuţia proprie a Fundaţiei Oradea Heritage, iar 18% este contribuţia Guvernului României.





