Dreptul, libertatea și educația religioasă în Italia

Înainte de a intra în vigoare Constituția Republicii italiene, articolul 1 al Statutului Albertin din 4 martie 1848, care a devenit în 1861, ca urmare a procesului de unificare națională, Constituția Regatului Italiei, stipula că „religia catolică, apostolică și romană este unica religie oficială a statului”, specificând însă într-o manieră formală că statul este confesional, având un regim de toleranță pentru celelalte culte existente. Așadar, nu se putea vorbi de „libertate religioasă” în sensul deplin și actual al cuvântului, chiar dacă, adiacent Statutului, exista așa-numita „Lege Sineo” din 19 iunie 1848 care stabilea că diferența de cult nu constituie excepție în ceea ce privește „drepturile civile și politice, precum și admiterea la responsabilitățile civile și militare”.

În deceniile care au urmat, a avut loc un proces lent, dar progresiv de îmbu­nătățire a raportului dintre Stat și Biserică, ajungându‑se la o etapă de reconfesionalizare a Statului italian și de înțelegere a drepturilor garantate ale confesiunilor minoritare. Pe de o parte exista, datorită Concordatului cu Sfântul Scaun din 1929, o reglementare specială a raportului dintre Stat și Biserica Catolică, iar pe de altă parte s‑au adoptat măsuri legislative în ceea ce privește relația Statului cu celelalte culte admise. Odată cu redactarea, aprobarea și intrarea în vigoare a Constituției, Legea fundamentală a Statului, care reglementează și raportul pe care acesta îl are cu diversele confesiuni religioase prezente pe teritoriul italian, începând cu data de 1 ianuarie 1948 se poate vorbi în Italia de recunoașterea libertății religioase, în sensul deplin al cuvântului.

Pe 18 februarie 1984, între reprezentanții Statului italian și ai Vaticanului s‑a semnat, la Roma, „Acordul de revizuire al Concordatului de la Lateran din 1929”. Printre altele, Acordul a eliminat articolul 1 al Concordatului, care prevedea că religia catolică este religie de stat, punându‑se în valoare atât principiul laicității republicii italiene, cât și principiul de nediscriminare al centralității libertății religioase.

„Principiile catolicismului fac parte din patrimoniul istoric al poporului italian”

Printre dispozițiile cele mai relevante ale Acordului pot fi menționate: articolul 1 – reafirmă că Statul și Biserica Catolică sunt independente și suverane, având un raport de colaborare reciprocă în vederea promovării omului și binelui țării; articolul 2– recu­noaște Bisericii Catolice deplina libertate în ceea ce privește misiunea ei pastorală, educativă și caritativă, de evanghelizare și de sfințire, garantând asociațiilor și organizațiilor catolice libertatea deplină de a se reuni, de a se exprima și de a publica; articolul 3 - stabilește ca nominalizarea în funcțiile ecleziastice să fie făcută în mod liber de autoritățile ecleziastice, abrogând dispoziția care prevedea necesitatea controlului din partea Guvernului italian; articolul 9 – după ce reamintește dreptul Bisericii Catolice de a înființa școli de orice grad, care să asigure elevilor o educație didactică echivalentă cu cea din școlile de stat, afirmă că „Republica italiană, recunoscând valoarea culturii religioase și ținând seama de faptul că principiile catolicismului fac parte din patrimoniul istoric al poporului italian, continuă să asigure, în concor­danță cu programa școlară, predarea religiei catolice în școlile publice preuniversitare ...” precizându‑se că „respectând libertatea conștiinței și responsa­bilității educative a părinților, este garantat dreptul fiecăruia de a opta sau nu în ceea ce privește participarea la învățământul religios”.

12 septembrie 2011. Statul italian a recunoscut juridic Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

În paralel cu acest Acord legis­lativ, Statul italian a stipulat o serie de acorduri bilaterale, numite Intese (Înțelegeri), după terminologia articolului 8 din Consti­tuție, prin care li se recu­noaște confesiunilor religioase, diferite de confesiunea catolică, drepturile și libertățile prevăzute în Cons­tituție.

Până în prezent, au fost finalizate și aprobate legal Intesele Statului italian cu Biserica Valdesă; Uniunea Bisericilor Creștine Adventiste de ziua a 7‑a; Adunările lui Dumnezeu în Italia; Uniunea Comunităților Ebraice Italiene; Uniunea Creștină Evanghelică Baptistă a Italiei; Biserica Evanghelică Luterană în Italia; Sfânta Arhiepiscopie Ortodoxă a Italiei și Exarhatul pentru Europa Meridională; Biserica lui Iisus Hristos a sfinților ultimelor zile; Biserica Apostolică în Italia; Uniunea Budistă Italiană; Uniunea Hindusă Italiană.

Pe data de 12 septembrie 2011, Statul italian a recunoscut juridic Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, după care au început demersurile pentru Intesa cu acesta.

Principalele norme stipulate în Intesele aprobate până în prezent au în vedere: asistența spirituală în instituțiile cu caracter obligatoriu (Forțele Armate, închisori, alte instituții penale, spitale); opțiunea referitoare la învăță­mân­tul religios de stat, recunoașterea diplomelor eliberate de către institutele de studii teologice și dreptul de a înființa școli confesionale de orice grad; recunoașterea legală a căsătoriilor celebrate de către responsabilii cultelor confesionale; raportul financiar pe care îl au confesiunile religioase cu Statul; tutelarea edificiilor de cult și valorificarea bunurilor aferente patrimoniului istoric și cultural al fiecărei confesiuni; libertatea exercitării serviciului cultic de către responsabilii confesiunilor religioase; recunoașterea sărbătorilor religioase ale fiecărei confesiuni.

Doar cei care nu vor să frecventeze ora de religie depun cerere de neparticipare

  S‑a putut observa că, printre confesiunile religioase care au stipulat Intesa cu Statul italian, nu figurează confesiunea islamică, care până în prezent nu a dus tratative în sensul articolului 8 al Constituției, însă în perioada 2005‑2012 s‑au derulat cinci inițiative guvernamentale care au vizat confesiunea islamică în vederea cunoașterii reciproce.

În ceea ce privește predarea orei de religie catolică în școlile publice, profesorii trebuie recu­noscuți de autoritățile ecleziastice catolice și nominalizați prin concurs de autoritățile scolastice, episcopii catolici putând revoca, din motive întemeiate, permisiunea de a preda disciplina religie. Elevii pentru care părinții au solicitat prin cerere scrisă neparticiparea la ora de religie nu sunt obligați să frecventeze alte activități didactice, având posibilitatea să părăsească instituția de învățământ în timpul desfășurării orei de religie.

Reprezentanții confesiunilor religioase care nu au stipulat Intesa cu Statul italian, la cererea părinților elevilor adresată insti­tuțiilor scolastice supervizate de Ministerul Educației, au posibilitatea de a obține din partea acestora un spațiu și un timp adecvat desfășurării activității didactice religioase, cu condiția să existe un număr minim de 3 elevi.

Referitor la programa didactică a disciplinei religia catolică, trebuie menționat faptul că obiectivele acesteia au în vedere formarea unei baze documentare cognitive, scoaterea în evidență a valorile religioase și etice, dezvoltarea de caractere civice responsabile, formarea unei reflecții continue asupra importanței dialogului cu alte culturi și religii.

Situația educației religioase a ortodocșilor români din Italia

Având în vedere diversele dificultăți practice (de spațiu, timp, organizare) pe care le întâmpină în învățământul de stat celelalte confesiuni religioase din Italia, educația religioasă specifică fiecărei confesiuni se desfășoară cu precădere în locașurile de cult ale acestora sau în spații special amenajate, fiind deci una confesională.

În toate parohiile din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei se săvârșește de către preoții parohi sau slujitori, diaconii și absolvenții de Teologie ortodoxă o intensă activitate catehetică destinată copiilor, tinerilor și adul­ților. În acest sens, alături de manualele de religie și alte materiale didactice utilizate la ora de religie ortodoxă în învățămân­tul românesc, Departamentul pentru Cateheză al Episcopiei a elaborat: Programa de Studiu pentru Școlile Parohiale (5‑14 ani); Tematica Catehezelor pentru Tineri și Adulți; Planul de Strategie Catehetică intraparohială și extraparohială, acestea constituind modele de inspirație, cu posibilitatea de a fi îmbunătățite și adaptate la nevoile particulare ale fiecărei parohii.